28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA BUDINEŢ AU FOST COMEMORAŢI MARTIRII NEAMULUI

10 mai 2016 р. | Categorie: Social

La 9 mai, de Ziua Independenţei României, la Budineţ, baştina savantului Grigore Bostan, au fost omagiaţi eroii-martiri, care şi-au sacrificat viaţa pe altarul de glorie al Neamului. Deşi în această zi e marcată şi Ziua Europei, pentru noi, românii despărţiţi de fraţii de acelaşi sânge printr-un gard de sârmă ghimpată, Europa e încă departe, iar Ţara, Eroii sunt mai aproape de suflete, rămân o rană necicatrizată în inimile noastre, a celor care am pierdut în infernul deportărilor şi represiunilor staliniste părinţi, bunei şi străbunei, iar acum, an de an, ne moare încetul cu încetul şi sufletul –  pierdem şi limba străbunilor prin înstrăinarea a tot mai multor tineri de graiul matern.  Ce-i drept, încă n-am murit cu totul. Ne cheamă „Deşteaptă-te, române!”, un suflet mare şi blând, iubitor de Ţară şi Grai, înălţător de  sfinte idealuri, precum e venerabila dnă Florica Dumitriuc,  preşedinta Asociaţiei veteranilor din Budineţ,  graţie căreia la baştina patriotului şi academicianului Grigore Bostan au fost comemoraţi românii –  jertfe ale represiunilor staliniste, desigur, susţinută fiind de fiul, profesorul  Dorin Misichevici, preşedintele filialei din Budineţ a Societăţii Regionale „Golgota”, de primarul satului Nicolae Fedoreac etc.

Dar e puţin doar să chemi la „deşteptare”. Şi dna Florica Dumitriuc e un model de urmat pentru întreg satul şi alţi români care se pretind mari patrioţi. Cu ani în urmă, când era aproape cu neputinţă, a reuşit să găsească cheia de la sufletele zăvorâte ale unor demnitari de care a depins înălţarea şi inaugurarea în propria-i curte a unei cruci-monument, prin numele dăltuit în piatra neuitării, fiind aduse acasă sufletele celor aproape 80 de eroi-martiri, jertfe ale regimului totalitar bolşevic, decedaţi în neagră străinătate.

Au venit şi tineri, şi vârstnici, elevi şi profesori,  să-i comemoreze pe eroi, să ia lumină şi credinţă de la acei care s-au jertfit pentru libertate, pentru Ţară. După păstrarea unui minut de reculegere, la îndemnul primarului Nicolae Fedoreac, preacuviosului părinte Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, a oficiat parastasul de pomenire al martirilor, ajutat de preoţii Roman Zbigli şi Silvestru Motrescu, mărturisind că doar prin dragoste, iertând, putem învinge: „Să-i învăţăm, deci, pe copii, nepoţi, strănepoţi, profesorii să le povestească elevilor despre tragediile de la Lunca, Fântâna Albă, deportările în Siberia, Kazahstan etc., să dea Bunul Dumnezeu ca ele să nu se mai repete, precum acum în estul Ucrainei şi în toată lumea.  Precum a Înviat Hristos, astfel şi martirii sunt vii în inimile noastre. Ei n-au avut fericirea de a avea la căpătâi o cruce şi nici morminte, fiind îngropaţi sub căile ferate, sub nămeţi, în pustiuri. Numai prin dragoste, prin iertare putem învinge răul”.

Cu un pios omagiu a fost prezentă şi dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, însoţită de consulul Aurelian Rugină, distinşii diplomaţi români exprimându-i dnei Florica gratitudinea pentru osârdia, devotamentul  şi curajul cu care-şi venerează înaintaşii, eroii neamului: „Ne-am rugat astăzi pentru cei care au căzut departe de casele, de copiii lor, departe de altarele şi preoţii lor, care au sau nu au mormânt şi cruce la căpătâi. Nu există credinţă de aceea se întâmplă violenţe şi războaie în toată lumea. Ziua Eroilor la Budineţ este un moment de rugăciune, de iertare şi împărtăşire a valorilor istorice, paginilor negre şi sângeroase ale istoriei.  Trebuie să ştim să învăţăm, dar, în deosebi, generaţia tânără trebuie să fie mai credincioasă, fiindcă omul prin limbă, prin grai, moşteneşte rugăciunea mamei. Acum avem posibilitatea să ne rugăm pentru acei care au căzut ca astăzi să avem parte de rugăciune şi de mărturisire. Ce frumos a organizat dna Florica Dumitriuc acest parastas,  comemorarea acelor, care prin sângele vărsat ne-au făcut azi liberi, cărora le datorăm libertatea noastră. Uitarea e cel mai mare păcat în tradiţia ortodoxă. Dumnezeu ne trimite păstori de suflete care ne îndrumă ce trebuie să facem ca să trăim în adevăr, în libertate, în bună vecinătate cu toţi fraţii de acelaşi sânge şi cu vecinii noştri. Copiii trebuie să fie aduşi şi la altar, dar şi la asemenea evenimente ce ne amintesc de vechea şi complicata noastră istorie. Vă mulţumesc, stimată şi venerată dnă Florica, sunteţi un model  pentru românii de pretutindeni! Nu există loc mai binecuvântat, unde pe proprietatea personală, prin înălţarea acestui monument-cruce dna Florica le va aduce aminte de fiecare dată consătenilor de martirii satului. Important este să-i venerăm, să venim cu prinosul nostru sufletesc de rugăciuni şi de mulţumire, precum ne povăţuieşte sfânta tradiţie ortodoxă. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi această tradiţie, pe care aţi iniţiat-o dumneavoastră, o simplă bucovineancă, să fie exemplu pentru toţi, pentru orice om care gândeşte în spiritul valorilor sfinte”. Excelenţa Sa i-a adresat cuvinte de mulţumire şi preacucernicului protopop Vasile Covalciuc, care în acea zi a oficiat parastasul de pomenire al Eroilor Neamului la Cireş,  apoi la Budineţ.

Domnul Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, ştie nu doar  din auzite ce înseamnă calvarul deportării, fiind ridicaţi de bolşevici împreună cu maică-sa, cu cei 7 fraţi şi duşi în pustiurile kazahe, cel care a înălţat monumente-cruci în 7 sate,  a propus ca prima lecţie de istorie să înceapă aici, la acest monument, să vină toată şcoala, să fie invitaţi cei care au supravieţuit regimului odios.  Cu durerea nealinată în inimă trăieşte şi Maria Dariciuc din Mahala, membră a Corului „Dragoş Vodă”, buneii căreia au trecut prin calvarul deportărilor staliniste, care a declamat propria-i poezie, „Măicuțelor sacrificate”, consacrată mamelor care au fost deportate în neagră străinătate cu copii micuţi în braţe.

Recitind două poezii în memoria celor deportaţi, care şi-au găsit tragicul sfârşit departe de cei dragi, de casa părintească, patriotul şi folcloristul Dragoş Tochiţă din Pătrăuţii de Sus, s-a referit la martirii şi personalităţile marcante ale s. Budineţ printre care savanţii Constantin Loghin, Grigore Bostan, baronul cavaler de Petrino, deputat în Dieta de la Viena, poeta populară Elena Fedoreac etc.: „Satul e mic, dar a dat lumi personalităţi de vârf. E cel mai martir sat din toată Bucovina – din 120 de bărbaţi deportaţi s-au întors acasă doar 12. Practic, localitatea  a rămas fără bărbaţi. În fiecare casă erau copii orfani de tată. În viaţă mai sunt încă 2 supravieţuitori ai calvarului bolşevic  – Ionel Pojoga şi Nicolae Cucuruz. Tot în Budineţ, în 1944 a fost împuşcată Maria Oresciuc din Ropcea. Auzind că vin „eliberatorii”,  se îndrepta spre România, la soţ, la Rădăuţi, cu trei copii mici, unul sugea încă piept, nişte cozi de topor au păzit-o, sunt şi acum dintre aceştia. A trecut noaptea pădurea, vreo 3-4 km din Ropcea până în  Budineţ, pe deal la Harăgeni a fost împuşcată, ciuruită de 37 de gloanţe, copilul încă sugea ţâţă”.  Atunci Dragoş Tochiţă l-a chemat pe preotul Mitric şi a sfinţit locul. Preotul mai mult plângea, decât se ruga. A plâns atunci toată lumea. Dna Florica Dumitriuc a opinat pentru înălţarea pe acel loc, unde a fost  împuşcată Maria Oresciuc,  a unui monument înalt ca Turnul Eiffel din Paris: „Ar trebui să ştie şi românii din Ţară, şi cei de la conducere, cât am pătimit noi, cât rău ne-au făcut haitele de bolşevici şi, cu părere de rău, la noi sunt oameni care-i mai aşteaptă”.

Consulul Aurelian Rugină a constatat  justeţea afirmaţiei unui scriitor român „că Basarabia  faţă de uniunea sovietică este ca o mănăstire din Bucovina faţă de o statuie a lui Lenin. Cât de mult trebuie să ne închinăm în faţa dnei Florica pentru totul ce a făcut ea pentru satul Budineţ. După anexarea Basarabiei şi Bucovinei mii de băştinaşi au fost deportaţi în siberii de gheaţă, în stepele kazahe din două motive – fiindcă erau români, erau creştini. Adică, practic, nu aveau nici o vină”, încheind cu versurile lui Grigore Vieru „Scrisoare din Basarabia”.

Părintele Gheorghe, venind de Acasă, Acasă, şi-a amintit cum, cu 25 de ani în urmă, a fost înălţat acest monument,  unde odihnesc „spiritele celor care s-au dus de-acasă şi nu s-au mai întors”.

De altfel, despre odiseea înălţării monumentului a vorbit acea, graţie căreia consătenii îi datorează ridicarea crucii-simbol a martirilor deportaţi, generoasei dne Florica Dumitriuc: „Această cruce a fost cu greu ridicată, dar nu din lipsă de bani, ci din împotrivirea oficialităţilor de atunci. Dar am învins răul. Ce-i drept, cu greu. Satul nostru în prezent nu are asemenea eroi, oameni deştepţi, cu stimă şi iubire de Patrie, de Limbă şi de Neam, precum au fost cei deportaţi. Nu voi uita niciodată jalea şi necazul adus de bolşevici. Când am venit din România ca felceriţă în sat, în fiecare casă erau câte 4-5 membri bolnavi de tifos, bărbaţi deportaţi. Era în sat un om sărac, blând la suflet, Florea Sauciuc,  purta suman şi avea o căsuţă mică, n-a obijduit niciodată pe nimeni. Au venit călăii noaptea şi l-au scos din casă, l-au împuşcat şi l-au aruncat în Siret.  Vasile Sauciuc a fost împuşcat şi el în Crăsnişoara, unde îl aşteptau bolşevicii, când a încercat să fugă în Ţară cu fiul cel mare, care a fost rănit, apoi a dispărut fără urme. Câte fărădelegi s-au făcut! Petrache Pejan, care avea vreo cinci copii, fecioru-i mai mare, care era gângav, fiind  prins la graniţă, torturat şi chinuit cum că ar fi fost spion român, a fost ridicat şi deportat cu toată familia, s-a întors din surghiun bolnav de tuberculoză. Venea şi mă întreba: „Domnişoară, spune-mi, o să mai vină cândva ai noştri?”. Avea o mare dragoste faţă de Ţară. Tata a fost atunci la Cernăuţi şi a văzut pereţii închisorii plini de sânge. Atunci au fost împuşcaţi mulţi oameni nevinovaţi printre care şi Ilie, tatăl Elenei Fedoreac. Şi toţi strigau: „Mor pentru România!”.

Acum nimeni nu mai moare pentru România. Dar nimeni nici nu ne cere să murim, doar să trăim, să ne păstrăm limba strămoşilor, datinile şi tradiţiile, cu demnitate  să dăinuim ca neam.

Un omagiu demn de predecesori le-au adus prin versurile şi cântecele dedicate eroilor-martiri elevii de la Şcoala Incompletă din Budineţ. Adevăraţi luptători din oastea neînfricatului Voievod, membrii corului „Dragoş Vodă”, în frunte cu solistul Gică Puiu, ne-au cântat că va veni timpul, va bate şi ora deşteptării, Învierii. Ce-i drept, în ultimul timp, mereu mă tot chinuie această întrebare, deşi e retorică…

Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii: „Zorile Bucovinei”