19 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ DIN PRIMĂVARA ANULUI 1941

31 martie 2017 р. | Categorie: Golgota neamului

După masacrele de la Lunca, din lunile ianuarie-februarie 1941 – asasinate sângeroase, intrate în istoria actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase, din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică, împotriva populaţiei băştinaşe româneşti – în primăvara aceluiaşi an, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând  că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei care doreau să schimbe locul de trai erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limbile rusă sau ucraineană, în care să indice motivul plecării.

După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (N. K. V. D.) al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U. R. S. S.) cu scopul de a scoate la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine.

Locuitorii din ţinut, care nu cunoşteau rusa sau ucraineana, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti cu rugămintea de a-i ajuta  la scrierea cererilor pentru plecare în România. Conducătorii localităţilor româneşti – înscăunaţi de puterea sovietică dintre foştii participanţi la mişcarea subversivă din ţinut în perioada interbelică – îndeplineau, contra sumei de cinci ruble, rugămintea băştinaşilor care se săturaseră de „marea fericire” adusă din Kremlin.

La 24 martie 1941, românii din localităţile storojineţene s-au adunat în oraşul Storojineţ, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria-Mamă. Autorităţile staliniste au refuzat să primească cererile, clasificând adunarea băştinaşilor drept o manifestare antisovietică, oamenii împrăştiindu-se pe la casele lor.

 Cu sufletele pline de credinţă şi cu chipul Mântuitorului

pe crucile sfinte, mulţimea a pornit la drum

În dimineaţa zilei de 1 aprilie 1941, peste 1500 de locuitori din satele Pătrăuţii de Sus, Cupca, Pătrăuţii de Jos şi Suceveni, în rândul cărora se aflau bărbaţi, femei şi copii, s-au adunat în curtea bisericii din Suceveni, cu scopul să pornească spre centrul raional Hliboca, pentru a înainta organelor locale ale puterii bolşevice cererile lor. Din lăcaşul sfânt al satului sunt scoase trei cruci, la care vor fi atârnate ştergare albe, demonstrând prin aceasta că viitoarea procesiune poartă un caracter paşnic. Apoi, cu toţii, au îngenuncheat în curtea bisericii şi, susţinuţi de sunetele pline de jale ale clopotelor de aramă, au adresat o ferbinte rugăciune către Domnul, pentru ca El să-i aibă sub ocrotirea Sa.

Cu sufletele pline de credinţă şi cu chipul Mântuitorului pe crucile sfinte, mulţimea a pornit la drum. La hotarul satului Suceveni, lângă podul de peste apa Siretului, convoiul de oameni a fost întâmpinat de către treisprezece grăniceri sovietici, conduşi de un ofiţer comunist, care, scoţând săbiile din teacă, s-au răstit la oameni, poruncindu-le să se întoarcă la casele lor. Pentru a-i intimida pe români, un soldat a lovit cu sabia crucea din capul coloanei. Sabia s-a rupt în două. Oamenii, văzând în aceasta un semn susţinător al Domnului, înlăturându-i pe grăniceri, şi-au continuat mersul spre centrul raional.

Către Hliboca s-au îndreptat şi alte grupuri de băştinaşi din satele de pe Valea Siretului, mânaţi de idealurile naţionale, pătrunşi de năzuinţa de libertate şi sentimentul frăţiei de neam.

Un soare gingaş de primăvară învăluia glia străbună şi pământul se trezea din amorţeala unei ierni grele şi îndelungate. Brânduşele firave şi dornice de viaţă, venite parcă din împărăţia poveştilor, domneau pe crestele dealurilor, împânzind întreaga întindere moldavă. Razele soarelui încălzeau inimile ţăranilor care doreau să trăiască liberi, nu sub jug asupritor. În fruntea coloanelor, care intrau în Hliboca, păşeau Ion Musteaţă, Tudor Semeniuc, Ion Bojescu, Nazarie Iliuţ, Gherasim Guşulea, Petru Duşceac, Florea Grosu, Ion Grosu, Grigore Bojescu, Constantin Holunga, Constantin Bojescu, Nicolae Galac. Numărul românilor adunaţi în piaţa centrală a raionului a crescut până la cinci mii de oameni.

În această străveche aşezare bucovineană – unde se afla sediul Secţiei raionale Hliboca al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste – mulţimea, purtând prapurile şi crucile cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase din lăcaşurile sfinte, intona Imnul României, scandând „Trăiască regele Mihai!”, „Trăiască mareşalul dezrobitor!”. Vocea oamenilor ajungea până la pădurea din Dumbrava Roşie, „de unde spiritul marelui Ştefan îi privea cu dragoste şi îi încuraja”.

Reprezentanţii organelor represive din raion – aceşti copoi ai regimului totalitar, cu sufletele pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băştinaşe – au refuzat să primească cererile românilor. Dar românii, care de-a lungul mileniilor au înfruntat cu bărbăţie şi eroism toate vitregiile vecinilor, păstrându-şi şi afirmându-şi fiinţa naţională, n-au renunţat.

Supăraţi şi indignaţi de această fărădelege, urmaşii legendarului Decebal, mândri şi dornici de libertate, asemenea strămoşilor lor, au început să scandeze că numai doresc să trăiască în „raiul” bolşevic, unde birurile, pe care trebuie să le plătească ţăranii, sunt imposibil de suportat şi unde teroarea era ridicată la rangul de principiu.

Părăsind Hliboca, românii s-au îndreptat către Suceveni, planificând ca, din centrul acestei localităţi, să pornească cu toţii spre frontiera sovieto-română, sperând în înduplecarea ocupanţilor.

Însă, în vatra satului Suceveni au apărut câţiva ofiţeri şi soldaţi sovietici, care au început a parlamenta cu lumea adunaţă, sfătuindu-i pe ţărani să se întoarcă la casele lor. Totodată, sovieticii doreau să câştige timp pentru mobilizarea forţelor necesare, capabile să oprească mulţimea. Românii, hotărâţi să ducă la bun sfârşit pornirea lor, n-au ascultat de vorbele staliniştilor, apucând calea spre mult râvnita libertate, care se afla în „ţara din zare” – după cum va spune în 2008, în timpul manifestărilor comemorative de la Fântâna Albă, profesorul şi poetul Romeo Săndulescu, fostul Consul General al României la Cernăuţi.

În Poiana Varniţei a lăcrimat Mântuitorul , răstignit pe cruce

La un colţ al pădurii din Suceveni, convoiul românilor a fost somat de un grup de soldaţi sovietici care, pentru a intimida mulţimea, au tras o salvă în aer. Acest avertisment n-a exercitat nici o influenţă asupra oamenilor. Ei şi-au continuat drumul spre frontieră. Pe tritoriul satului Fântâna Albă din raionul Hliboca, lângă cantonul Varniţa – la o depărtare de doi kilometri de hotarul, instalat de mâna veneticului la finele cireşarului 1940 – coloana de oameni paşnici, constituită din bărbaţi, femei şi copii, a fost oprită de grănicerii stalinişti, proptiţi la marginea codrului secular. La semnalul comandantului, responsabil de efectuarea acestei operaţii, au pornit să ţăcănească din trei părţi mitralierele bolşevicilor, secerând rândurile conaţionalilor. Rafalele focului ucigător al mitralierelor se contopea cu vaietele muribunzilor, cu vocile pline de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi strigătele sfâşietoare ale copiilor, cu răcnetele infernale ale satrapilor stalinişti şi cu sângele martirilor, care curgea din belşug, acoperind glia strămoşească.

În acea zi, în Poiana Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce. Mureau cu dorul de Ţară în inimi, fiii şi fiicele neamului. Au căzut, cu sufletul neîmpăcat, în floarea vârstei, românii: BELMEGA Ioan al lui Teodor, născut în 1910, în localitatea Cupca; BICER Gheorghe al lui Ilie, născut în localitatea Cupca; BOSTAN Dragoş, născut în 1923, în localitatea Suceveni; BOTARIU Cozma al lui Vasile, născut în localitatea Petriceni; CORDUBAN Nicolae al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; DABÂCA Teodor al lui Gheorghe, născut în localitatea Carapciu; DUŞCEAC Ioan al lui Teodor, născut în localitatea Cupca; HALAC Ioan al lui Dumitru, născut în localitatea Iordăneşti; LAZURCA Gheorghe al lui Teodor, născut în 1889, în localitatea Petriceni; LICIMAN Simion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; MIHAILOVICI Ilie al lui Vasile, născut în 1921, în localitatea Suceveni; OPAIŢ Cozma al lui Ilie, născut în localitatea Carapciu, OPAIŢ Gheorghe al lui Nistor, născut în localitatea Carapciu; PLEVAN Arcadie al lui Teodor, născut în 1914, în localitatea Cupca; POPESCU Petru al lui Ioan, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; SAVU Pavel al lui Ioan, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; SIDOREAC Vasile al lui Alexa, născut în 1923, în localitatea Suceveni; SUCEVAN Constantin al lui Vasile, născut în 1903, în localitatea Suceveni; TOVARNIŢCHI Gheorghe al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; TOVARNIŢCHI Ilie al lui Zaharie, născut în localitatea Carapciu; TOVARNIŢCHI Traian al lui Gheorghe, născut în localitatea Carapciu; TOVARNIŢCHI Vasile al lui Pavel, născut în localitatea Carapciu; ŢUGUI Mihai al lui Vasile, născut în 1912, în localitatea Cupca; URSULEAN Varvara a lui Nichita, născută în localitatea Pătrăuţii de Sus.

În ziua de 1 aprilie 1941 au sângerat cerul şi pământul, s-a îngrozit Valea Siretului

Indicata listă a românilor, căzuţi la 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă, a fost alcătuită de către Pretura plăşii Storojineţ şi înaintată, în ziua de 1 februarie 1943, Guvernământului Provinciei Bucovina. Concomitent se aducea la cunoştinţa organelor administrative de la Cernăuţi faptul că, până la acea dată, n-au fost întreprinse acţiuni de deshumare a martirilor.

Conform documentelor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Fântâna Albă au murit: LUPĂŞTEANU Titania, născută în 1901, şi ROTARIU Cozma al lui Vasile, născut în 1914.

În ziua de 1 aprilie 1941 au sângerat cerul şi pământul. S-a îngrozit Valea Siretului. Unii, care au reuşit să scape de gloanţele grănicerilor bolşevici, „refugiindu-se în pădurea din apropiere, au fost ajunşi din urmă de cavaleria sovietică şi măcelăriţi cu sabia”. Martirii sunt aruncaţi în gropi comune. Ei îşi dorm somnul veşnic la poale de codru verde. Fagii seculari le freamătă la creştet.

Acei care s-au salvat din ghearele morţii vor fi hăituiţi, prinşi şi întemniţaţi de cerberii regimului totalitar. După interogatoriile bestiale, puterea sovietică s-a răfuit crunt cu „trădătorii patriei socialiste”. Ei au împărtăşit destinul martirilor de la Lunca.

Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi