11 decembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

O ZI CÂT UN SECOL DE FRĂŢIE ROMÂNEASCĂ, LA „ZORILE BUCOVINEI

29 noiembrie 2018 р. | Categorie: Istoria neamului

Pe cât de mare a fost acum o sută de ani bucuria românilor din Cernăuţi şi din întreaga Bucovină, numită de Mihai Eminescu „partea cea mai veche şi mai frumoasă a ţării noastre”, pe atât de adâncă ne este astăzi tristeţea când ne gândim câţi nouri negri s-au abătut asupra celei mai strălucitoare diademe din coroana lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Plâng inimile şi suspină, durerea afectând până şi cele mai înălţătoare imnuri intonate de cântăreţii noştri dragi din corul „Dragoş Vodă”. Şi totuşi, în pofida rănii veşnic deschise, mereu sângerânde pe trupul Ţării, istoria Bucovinei are pagini luminoase, cea mai frumoasă şi mai scumpă inimilor noastre fiind Ziua de 28 noiembrie 1918, sărbătorită pentru prima dată cu şase ani în urmă la redacţia „Zorilor Bucovinei”, înainte de a fi decretată prin lege de Parlamentul României. „Vom sărbători Ziua Bucovinei cât vom trăi pe acest pământ”, spunea la ediţiile precedente Nicolae Toma, redactorul-şef al ziarului şi preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi, dovedind că-şi respectă cuvântul confirmat, în primul rând, prin conţinutul ziarului şi mesajul transmis cititorilor.

Eternă fie amintirea acelui moment măreţ

Nici n-am avea cum să nu deschidem larg uşile la 28 noiembrie, când atâţia prieteni ai ziarului, atâtea inimi încărcate de dragoste şi mândrie pentru istoria neamului aşteaptă Ziua Bucovinei la „Zorile Bucovinei”. „E ziua când ne cinstim istoria, trecutul, ne amintim de fruntaşii Unirii”, a relevat la inaugurarea sărbătorii cu aură centenară, gazda şi moderatorul Nicolae Toma, invitându-i pe oaspeţi la un minut de reculegere pentru înaintaşii care s-au jertfit pe altarul Marii Uniri, precum şi pentru colegii jurnalişti care n-au ajuns să fie împreună cu noi în aceste momente de înălţare sufletească – Dumitru Covalciuc şi Ion Creţu. Prezenţa oaspeţilor din Republica Moldova şi România, a reprezentantului Consulatului General al României la Cernăuţi, consulul Ionel Constantin Mitea, i-a oferit prilejul să amintească de manifestarea culturală de la Bucureşti ce a prefaţat Ziua Bucovinei şi să mulţumească conducerii sectorului 1 al Primăriei Bucureşti pentru minunata găzduire a unor valoroase, reprezentative colective artistice din ţinutul nostru, ce deseori onorează şi evenimentele marcate de redacţia noastră.

Dl Ionel Constantin Mitea, transmiţând salutul dnei Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuţi, ne-a asigurat că „în măsura posibilităţilor, competenţilor şi atribuţiilor”, diplomaţii români vor fi alături de noi, îndeosebi la asemenea momente de suflet, de manifestare culturală şi istorică. Impresionant de iniţiativa lăudabilă şi frumoasă a „Zorilor Bucovinei”, a mărturisit că se simte în mijlocul nostru ca acasă. Aceleaşi sentimente au vibrat în sufletul istoricului şi jurnalistului Dacian Dumitrescu, prietenul bucureştean care ne cunoaşte de mai demult, precum şi în inimile celor ce ne-au păşit prima dată pragul – Ion Leaşcenco preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, cu încă doi membri (Republica Moldova), care ne-au adus salutul frăţesc din Basarabia. Telereporterul Svetlana Gore de la postul TVR Moldova, dornică de a fixa cele mai semnificative momente, nici nu avea timp pentru împărtăşirea emoţiilor.

Desigur, câteva ore au fost prea puţin pentru a derula cea mai frumoasă poveste a bucovinenilor. Deşi nu erau printre noi specialişti versaţi, istorici cu titluri ştiinţifice înalte, fiecare avea ceva important de readus în actualitate. Dragoş Olaru, fost lucrător al Arhivei regionale de stat, şi continuu cercetător al trecutului românesc, a evocat contribuţia ardelenilor la Unirea Bucovinei, momentele măreţe ale intrării armatei române în Cernăuţi, făcând referiri şi la valoroasa carte a lui Dumitru Covalciuc despre membrii Consiliului Naţional Român din Bucovina, care se publică integral în paginile „Zorilor Bucovinei”. Cu puţin timp înainte, în acea zi el a însoţit un grup de turişti la Universitate, în sala sinodală având un moment de emoţionantă reculegere.

Provocându-ne cu întrebarea dacă a fost Marea Unire doar un miracol sau consecinţa unor premise istorice, publicistul Ştefan Broască a punctat factorii determinanţi ce au grăbit Unirea din 1918, argumentând rolul elitei intelectuale şi al ţăranului român. Îndemnul de a ne mândri cu istoria noastră ne-a adresat profesorul Octavian Voronca, atrăgând atenţia la detaliul semnificativ: la 28 noiembrie 1918 Bucovina a revenit (s-a reunit) la România, după mai mult de un veac şi jumătate de stăpânire străină, după o mârşavă trădare. Atunci strămoşii noştri credeau că unirea este pentru vecie, că nimeni, nici un cataclism istoric nu-i va desparte pe fraţi. În acest context, docentul Ilie Popescu a accentuat asupra faptului că Unirea n-a fost o mană cerească, ci o operă făuritoare prin sacrificiile multor generaţii. ”E şi o operă lucrătoare, ce nu poate fi zdruncinată, în pofida croirii hotarelor”, acesta a fost mesajul transmis de inimoasa doamnă Maria Haisan, cunoscută ca farmacistă şi gazdă primitoare pentru toţi românii. La „Zorile Bucovinei” dumneaei a lăsat o cupă de porţelan primită în dar de la nişte oaspeţi din catedrala Marii Uniri, Alba Iulia.

Să răsară mândru soare peste Bucovina Mare

Unii se întreabă dacă înaintaşii noştri care au înfăptuit Unirea dansau şi cântau atâta cât se horeşte şi se doineşte în aceste zile, de parcă am avea motiv de petreceri. Într-adevăr, acum nu avem prilej de bucurie, însă bucuria de atunci a fost atât de mare că ne ajunge pentru veacuri înainte. În spaţiul vegheat de Eminescu, Ştefan cel Mare şi Iancu Flondor de la „Zorile Bucovinei” se găseşte loc pentru cântec şi chiar pentru o horă mare, în Ziua Centenară de 28 noiembrie mulţi având impresia că se află aievea în sala sinodală unde s-a desfăşurat Congresul General al Bucovinei şi s-a votat Unirea. Atunci, după o lungă şi dureroasă despărţire, fraţii s-au întâlnit să nu se despartă niciodată. Trăim timpuri când ne îndepărtează, ne divizează nu doar străinii, ci şi propriile orgolii. Însă, la necaz şi la nevoi, cei care într-adevăr simt româneşte îşi dau mână cu mână, aşa cum îşi menţin integritatea şi demnitatea naţională coriştii apreciatului colectiv „Dragoş Vodă”. Am fost fericiţi de a-i avea la sărbătoarea noastră ca susţinători cu melodii consacrate Bucovinei, recunoştinţa şi stima ce le-o purtăm fiind reciprocă. Dirijorul Dumitru Caulea a mărturisit că suntem împreună la bine şi la greu, că e o onoare pentru corişti să răspundă invitaţiei noastre. S-a auzit poate până-n Basarabia, până la Alba Iulia chemarea lor: ”Hai, fraţi români, să ne unim cu toţii!”, ”Trezeşte-te române!” (pregătit special pentru sărbătoarea de la ”Zorile Bucovinei”), precum şi suspinul melodios al ”Fetelor din Bucovina”, armonizat de conducătoarea artistică Luminiţa Demeanic.

Deşi nu demult a ieşit în lume, le păşeşte pe urme în privinţa măiestriei ansamblul ”Viorele” din Ceahor , având în spate mândrii ”Şoimi” - muzicanţi experimentaţi, conduşi de directorul căminului cultural, Vitalie Gabor. ”Noi suntem de la Ceahor, cu limba română în inimă”, şi-a prezentat cartea de vizită profesoara universitară, Veronica Hriţcu. Ceahorenii au venit cu un cântec în premieră, fiind chemaţi la bis cu perle din repertoriul lor. Ei au o legătură aparte cu Ziua Bucovinei, neuitând că în satul lor s-a oprit generalul eliberator Iacob Zadik, înainte de a intra în Cernăuţi, cu detaşamentul de oşteni atât de aşteptaţi de populaţia Bucovinei. Iar Vitalie Gabor, de când se ştie pe lume, sărbătoreşte data de 28 noiembrie, pentru că l-a fericit Dumnezeu cu această zi de naştere. Minispectacolul prezentat de artiştii ceahoreni a fost un cadou şi pentru conducătorul lor, nouă, gazdelor, oferindu-ne un dar muzical special – ”La casa cu oameni buni”. Sperăm şi le dorim din tot sufletul ca să li se împlinească visul de a-şi cânta dorurile şi în România.

Excelent de exigentă în arta-i interpretativă, cântăreaţa Maria Dovghei ne bucură de fiecare dată cu frumoase surprize. Rodul muncii creatoare ni l-a demonstrat şi prin evoluarea a trei instrumentişti instruiţi de ea în calitatea-i de profesoară la Liceul de Arte – Severin Ceucă, Andrei Lupaşcu şi Ion Tovarniţchi. Cu un cântec trist şi unul vesel, din vocea interpretei s-a prelins lacrima Bucovinei.

Doamna Sofia Roşca, originară din Marşinţi, ne-a adus rotund şi dulce dorul înfloritor al românilor basarabeni pentru unitatea cu bucovinenii. ”Ţărăncuţă” e doar o metaforă pentru chipul ei artistic, căci talentul îi depăşeşte limitele anunţate la începutul activităţii artistice. Este o doamnă care asimilează tot ce au mai bun de la origini româncele de la ţară, pricepută la cântec, poezie, dar şi la gătitul unor sarmale ce lasă gura apă. S-ar putea lua de mână cu Gheorghe Puiu în ale hărniciei, în ale omeniei, şi el, vrednic ”Român din Bucovina”, răzpunzând cu amabilitate la toate solicitările noastre.

Prietenii noştri de-o viaţă, Victoria Costinean şi Nicolae Mintencu, ambii profesori şcolari şi cu titlul de Emeriţi în domeniile ce le definesc personalitatea, aşa cum de obicei se întâmplă cu oamenii casei, au rămas să intoneze acordurile finale. Aş spune chiar că revelaţia darurilor muzicale pentru Ziua Bucovinei a fost cântecul Victoriei Costinean ”Foaie verde şi-o lalea” (denumire banală la prima auzire), anunţat de interpretă drept cântec din 1918, cules de la ţăranca din Ropcea, Ana Ionuţ. Doamne, câtă speranţă, ce fior de rugăciune în acest cântec!

Fire sensibilă de artist, Nicolae Mintencu a fost originar chiar şi cu binecunoscutul imn al Bucovinei ”Cântă cucul”, semănând apoi un pic de veselie pentru a deschide drumul unei colinde, exact la momentul potrivit al lăsatului de sec. I-am poftit pe ceahoreni să colinde, căci doar la ei a ales să poposească generalul aşteptat să fie purtat în braţe şi bătut cu flori la Cernăuţi.

Maria TOACĂ