06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MĂ SMERESC, CĂ-AȘA MI-I SOARTA…

25 august 2013 р. | Categorie: Din poşta redacţiei

Aproape toată viața am trăit cu ofuri la inimă, cel mai mare fiindu-mi, binecunoscuta părere de rău a românului: ”Jelui-m-aș, şi n-am cui”. Dar nu pot să mă plâng că Dumnezeu n-a ținut cu mine, că am trăit numai în suferință. Au curs anii ca apa, uneori liniștit, alteori vertiginos. Soarta mi-a pus bețe-n roate – de la tinerețe până la bătrânețe. Nu mi-a fost dat norocul să am aproape un suflet care să mă înțeleagă, să-mi dea o mână de ajutor la greu. Dar m-am smerit, căci așa mi-i soarta, primind viața ca pe o luptă permanentă. Îmi găsesc mângâierea în cântec, simțind cea mai mare fericire atunci când sufletul îmi tresare la lucruri frumoase, când aud un tril de ciocârlie, citesc un rând de poezie… Îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc, că mă bucur de nepoței și mai am uneori inspirația să-mi exprim dorurile și durerile în versuri, potrivind cuvintele așa cum îmi dictează inima.

Sunt bucuroasă că ziarul „Zorile Bucovinei” mi-a devenit prieten și un bun sfătuitor, care îmi înţelege gândurile şi visele. Unii din sat poate râd de mine, chipurile, ce vise mai am la vârsta mea, când trebuie să mă gândesc la lumea de apoi. Inima, însă, tot tânără rămâne, dornică de cântece şi de a păstra averea sufletească de la strămoşi.

Vă trimit câteva din cântecele mele, adică versurile ce le-am scris şi le cânt în singurătate. Am o bucurie: nu demult, mi-a trimis fiica din Italia un reportofon, şi pot să înregistrez melodiile ce-mi vin câteodată din senin. Dacă consideraţi că merită ceva să apară în paginile ziarului, apoi ce e bun „scrieţi la carte, ce e rău daţi la o parte”.

Aşa cântă babeli…

Cum mai cântă babeli,

Numai-n Ropcea-ţi auzi,

Când încep ele-a hori,

Fără babi nunţi n-ar fi…

Şi la munca câmpului,

Şi la hora satului.

De n-ar fi azi babeli,

N-are satul ce vorbi,

Nu-i nuntă fără minciună,

Nici moarte fără pricină.

Unde cântă babeli,

N-au ce face tinerii!

Foaie verde, foi şi-o fragă,

Numai moşulu-i sunt dragă,

Am fost tinere, frumoase

Şi-am rămas babi gheboase.

Multe babi or mai fi,

Dar ca-noastre nu-ţi găsi,

Căci aşa cum ne vedeţi

Pe noi nu ne întreceţi.

Lumea-i mare,
drumu-i lung

Mare-i lumea, drumu-i lung,

Mereu tot îl ocoleşti,

Poţi pleca pe totdeauna

Într-o zi ce n-o doreşti.

Aşteaptă-mă draga mea,

Sunt şoferul-ndrăgostit –

Călător în lumea mare,

Te iubesc şi-s fericit.

Răscruci drumul multe are,

Se despart şi se-ntâlnesc,

Dragostea mea iar mă cheamă

Pe un drum împărătesc.

Se-ntâlnesc şi se despart

Drumurile-n lumea asta,

Sunt şoferul ce iubesc

Şi mă-ntorc mereu acasă.

Tainică şi neînţeleasă

Ce m-aş face fără tine,

Dragoste, pe-acest pământ,

Aş fi o fiinţă mică

Fără inimă şi gând.

Tu eşti mai presus de toate

Far nestins, aprig talaz,

Cine-a te cunoaşte poate

În focul fericirii-l arzi.

Gândul meu îl duci departe

În frumosul univers,

Tot ce izvorăşti e viaţă,

Veşnică, dragoste, eşti.

Inima ce tot mă doare,

Lacrimile ce-mi curg izvor

Îmi faci sufletul mai mare

Şi mă-navuţeşti cu dor.

Gândul meu îl iei cu tine

Şi de-atâtea ori mă-mbeţi,

Nu-ţi răspund eu câte-odată

Şi te rog ca să mă ierţi.

Tainică şi neînţeleasă

Mă ţii strâns în vraja ta,

Ce frumoasă-i tinereţea,

Când trăieşti cu dragostea!

Mândră Bucovină

Mândră eşti tu Bucovină

Înflorită-ntr-o grădină,

Eşti aleasă între flori,

O floare în trei culori.

Limba mame-i cântec dulce

Dor de Ţară îmi aduce,

De strejari, de tei, de fagi

Şi de părinţii mei dragi.

Unde-i joc şi voie bună,

Neamul meu azi se adună,

Dulci izvoare curgătoare

Duc cântecele înspre mare,

Dorul meu nu se mai duce,

Bucovină – amară-dulce.

Vai, sărmanul neamul meu,

Azi o duce tot mai greu,

Necăjit e azi românul,

Stă la toţi în ochi ca spinul,

Şi toţi te dau la o parte,

N-ai nici soră, n-ai nici frate.

 

Gheorghina PASCAL,
s. Ropcea, raionul Storoji