05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN ZIUA UNIRII, IAŞUL, CERNĂUŢIUL ŞI CHIŞINĂUL AU SEMNAT UN ACORD DE COLABORARE

25 ianuarie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Ieri, când s-a sărbătorit Unirea, la Iaşi, primarii oraşelor Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi au semnat protocolul de colaborare între cele 3 municipii înfrăţite, document ce prevede activitatea comună  în domeniile  culturii, educaţiei şi administrării locale şi este orientat spre obţinerea  de către Iaşi, în anul 2021, a titlului de „Capitală Culturală Europeană” .

În timpul festivităţilor semnării protocolului respectiv, semnat în curtea Mănăstirii Trei Ierarhi şi la care a participat prim-ministrul României Victor Ponta şi IPS Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei şi primarii celor trei oraşe – Gheorghe Nichita, Dorin Chirtoacă şi Oleksii Kaspruk – s-au referit la importanţa acestei colaborări comune pentru comunităţile celor trei oraşe. Astfel, Gheorghe Nichita le-a mulţumit celorlalţi doi colegi pentru sprijinul de a susţine Iaşul pentru obţinerea acestui titlul european important, subliniind faptul că Iaşul, Cernăuţiul şi Chişinăul colaborează şi vor continua să activeze în comun şi în alte domenii de activitate.

Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a menţionat că o asemenea înfrăţire tripartită va apropia şi mai mult cele trei oraşe, va consolida experienţa preluării activităţii ce ţine de fondurile de aderare, iar primele două ediţii ale „Festivalului Internaţional al Educaţiei” ce s-au desfăşurat la Iaşi, în continuare vor avea loc cu participarea celorlalte două oraşe înfrăţite.

La rândul său, Oleksii Kaspruk, primarul Cernăuţiului, a accentuat asupra faptului că cernăuţenii sunt cointeresați în îmbunătăţirea relaţiilor comune în direcţia accesării fondurilor de preaderare, deoarece cele trei oraşe au dorinţa de a-şi construi viitorul european ce va permite să-şi dezvolte infrastructura, cultura, să-şi păstreze şi să-şi dezvolte patrimoniul.

Diana TOMA