Astăzi, 15 ianuarie, când s-au împlinit o sută şaptezeci şi doi de ani de la naşterea celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru - Mihai Eminescu, constatăm cu regret că starea jalnică în care se află Casa dascălului său iubit, Aron Pumnul, este o oglindă a adevăratei realităţi în care se află spiritualitatea românească din nordul istoric al Bucovinei, limba română, care moare încetul cu încetul. Această situaţie deplorabilă ne aminteşte că...
În trepidanta lumină a sărbătorilor creştine ce poartă însemnele Naşterii şi Nemuririi, când îngerii din cer coboară şi-l slăvesc pe Mântuitor, s-a născut „Cel făr-de-nceput” şi fără de sfârşit, chemat de Pronia cerească să mântuiască neamul. Cât n-ar vorbi unii că Eminescu a fost ateu, cu sufletul luminat de Dumnezeu, Eminescu, Fiul neamului românesc care a născut unitatea limbii, unitatea etnică a poporului român, îşi mărturisea credința ortodoxă, îndemnându-i pe români să vină la Biserică, „Maica spirituală a Neamului Românesc”. Or,Eminescu a ales să se nască şi să lupte pentru IDENTITATE, UNIRE anume din sânul ortodoxiei, şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală, sorbind cu nesaţ din perenitatea valorilor creştine, căci Biserica, după cum spunea el, „în smerita și jertfelnica ei lucrare liturgică și misionară, este păstrătoare de Neam întru Unire”.
La Cernăuţi, unde se mai aud paşii Poetului, la 15 iunie, la împlinirea 132 de ani de la trecerea în veşnicie a celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru - Mihai Eminescu, în ziua când Luceafărul se înalţă în divinul cerescului său cânt, în dulcea Bucovină a Poetului, care, prin respiraţia spiritului, dăinuie de dincolo de moarte, a lăcrimat abundent cerul cu suave petale de crini şi de trandafiri, revărsându-se într-o mare de flori la ambele statui ale lui Mihai EMINESCU – din curtea Casei profesorului său iubit Aron Pumnul şi din centrul străvechii urme, steaua Poetului nostru naţional luminând printr-un periplu strălucitor de manifestări, organizate de Societatea „Mihai Eminescu” în parteneriat cu Consulatul General al României la Cernăuţi.
Ne e dor de Eminescu ori de câte ori ne poartă paşii pe urmele veşniciei Poetului la Cernăuţi. Ne e dor de Eminescu de două ori pe an - când teii dau în floare şi când fulgii argintii îşi saltă horele în văzduh. Oare nu e prea puţin dorul de Eminescu? Or, trist e când Eminescu este absolut uitat! În aceste timpuri nesigure, când vremurile tot mai greoi apasă peste fiinţa noastră naţională, iar furtunile destinului nostru vitregit tot mai aprig încearcă să smulgă...
În ani de ocupaţie bolşevică, de persecuţii şi prigoană, de deportări şi exterminări, Eminescu le-a fost crez şi legământ, le-a dat putere buneilor noştri să reziste, ne dă speranţe şi azi, când timpurile nu sunt dintre cele mai favorabile pentru noi, românii, când putem fi lipsiţi de Graiul Matern – Limba Română
O mână de români, adunată sub sceptrul eminescian, cu ocazia împlinirii 170 de ani de la naşterea Poetului,
S-au împlinit o sută şaptezeci de ani de la naşterea celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru - Mihai Eminescu. Noi, românii din dulcea lui Bucovină, rupţi de pământ şi de neam, nu prea avem cu ce ne lăuda venind din nou la Eminescu cu o floare de dor
La 15 iunie curent, de ziua comemorării Luceafărului Poeziei Româneşti, aceste cuvinte ale Poetului au vibrat cu mai multă tristeţe la Cernăuţi, la bustul lui Mihai Eminescu din în curtea casei lui Aron Pumnul
...noi, românii din nordul istoric al Bucovinei, îl avem reper pe Eminescu.
Însoţit de directorul Radu Cosma, de dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, ministrul consilier Ionel Ivan, domnul Victor Alexeev, Secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în mesajul său a specificat că renovarea Casei memoriale „Aron Pumnul” rămâne în vizorul MPRP
... când limba română, sufletul românului, va fi scoasă din şcoli, oare în Betleemul prunciei celui mai mare Poet român pe care l-a zămislit vreodată pământul vechii Dacii, în dulcea Bucovină, „Raiul Moldovei”, îl vor mai troieni cu drag aducerile aminte? Vor mai fi români care să-i recite măiestrele-i creaţii, să vină cu sufletul vibrând să-i pună o floare în neuitare?
Noi, cei care de ani de zile, vreo treizeci la număr, venim falnici la casa lui Aron Pumnul care stă să se dărâme, veghem cu multă solemnitate la vatra în care s-au călit spirite mari și înalte ale înaintașilor noștri, dar care acum este năpădită de bălării și urzici, rămânem extaziați lângă bustul poetului din curte, pronunțăm patetic și apăsat vorbe frumoase, ne expunem reflectoarelor, ne filmăm și ne pozăm pentru eternitate, pentru facebook sau instagram, dar ne facem că nu vedem ce se întâmplă alături, închizând ochii cu pudoare ipocrită
...la 12 ianuarie, în cadrul Zilei culturii româneşti, s-a desfăşurat recitalul de poezie eminesciană – „Eminescu în suflet şi în gând”, organizat de Centrul Bucovinean de Artă (președinte Iurie Levcic) și Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina (președinte Lilia Govornean).
Astăzi, la Gimnaziul nr.6 „Alexandru cel Bun din Cernăuţi”, s-a desfăşurat ediţia a 14-a a Concursului regional de recitare a versurilor eminesciene, organizat de Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi, în colaborare cu alte asociaţii naţional-culturale româneşti din ţinut,cu ajutorul Direcţiei învăţământ şi ştiinţă a ARS Cernăuţi şi cu sprijinul Consulatul General al României la Cernăuţi.
Deocamdată .mai putem cânta și dansa, și noi abuzăm până peste cap de un asemenea ”privilegiu”, după cum încearcă unii să ni-l prezinte și să-l fluture drept stindardul unei mari izbânzi, deși nu este altceva decât libertatea imaginară pe care ne-o permite lungimea lanțului, care oricând poate fi scurtat la moftul oricărui funcționar al statului ucrainean actual, fiindcă drepturile minoritarilor în această țară nu sunt după legile și principiile universale, iar observatorii europeni care veghează deosebit de vigilent în alte țări astfel de situații, aici le trec cu vederea în mod inexplicabil, dar cinic