Şi aceasta în timp ce România susţine Ucraina pe toate căile posibile!!! În timp ce tineri români mor apărând Ucraina!!! Într-un comunicat de presă, emis ieri seară, Ministerul Român al Afacerilor Externe a transmis Kievului o notă critică, considerând „regretabil” faptul că legea a fost adoptată în absența unei noi consultări a Comisiei de la Veneția, dar şi în absența unei consultări adecvate a reprezentanților comunității române din Ucraina, așa cum a solicitat partea română.
În cadrul celei de-a doua etape a programului de granturi„Sprijinirea comunităților românești din Ucraina”, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, menit să sprijine românii nevoiaşi din Ucraina în vreme grea de război, de acest ajutor umanitar din partea Patriei noastre istorice, acordat de Parohia Bisericii Înălţarea Domnului din Horecea,condusă de părintele Pavel Paulencu. au beneficiat românii defavorizaţi din raionul Storojineţ- comuna Cudei, satul Igeşti, Budeneţ şi Cireş .
Adevărul e că, în ultimii ani, comemorarea martirilor români la 1 aprilie la Fântâna Albă, poartă mai mult un caracter de paradă, de sărbătoare, decât un ecou al durerii, doar puţinii supravieţuitori şi martori oculari îi deplâng sincer, doar serviciile divine, oficiate de preoţi din ţinut în frunte cu preacucernicii Ion Gorda, protopop de Hliboca, şi Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, ne amintesc că lacrima durerii încă sângerează.
... şi acum îi îngheaţă sufletul, când se trezeşte uneori în zori, cu „tuc-tuc”-ul în urechi: „tuc-tuc, tuc-tuc, te duc, tuc-tuc”. Plânsul trenului răsună asurzitor, trecând-o fiorii, contopindu-se cu răcnetele copiilor din vagonul morţii în care au fost îmbarcaţi în zorii zilei şi duşi în pustiurile Kazahstanului, unde cei 8 frăţiori fără nici o vină, cel mai mic având doar 2 anişori, împreună cu măicuţa lor, au trecut prin infernul calvarului deportărilor staliniste. E îndeajuns doar să închidă ochii şi îi apare acel bordei până la geamuri sub pământ, unde se adăposteau, pe un aşternut din paie, pe un ger de 50 de grade, 9 suflete înfometate şi bucşite de păduchi din cauza sărăciei nemaipomenite.
Astăzi, сând întreaga creştinătate ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Domnului, La Cernăuţi, de Ziua Eroilor, îi comemorăm pe cei mai destoinici fii ai neamului, care prin jertfa lor ne-au răscumpărat de păcatul trădării, ne-au dat o lecţie de viaţă cum să ne iubim graiul, părinţii şi străbunii. Tari în credinţă, vrednici şi mândri de neamul lor, de straiele naţionale, în care se îmbrăcau de zile mari, fiindcă îşi iubeau tradiţiile, graiul, Ţara, aveau credinţă în suflete, au fost deportaţi în neagră străinătate, nimiciţi în închisori, decedaţi de foamete în lagărele muncii …
În poiana Varniţa de lângă Fântâna Albă, locul Holocaustului românesc din ţinutul înstrăinat de Ţară, au fost împuşcaţi mişeleşte şi copii, şi vârstnici. Şi în prezent, pandemia ucide şi tineri, şi bătrâni. Dacă Cel de Sus a rânduit să cădem din nou în suferinţă înainte de Paşti, poate ca să tragem învăţăminte, ca inimile noastre să se înnoiască cu iertarea, cu iubirea de aproapele, cu mai multă dragoste şi sinceritate pentru credinţă, adevăr, dreptate, să ştim să iertam, să devenim mai buni, să înfruntăm durerile cu demnitate precum au procedat înaintaşii noştri, martirii care prin sacrificiul lor au rămas un exemplu de devotament, de dragoste faţă de Neam, de Patrie, de Credinţă în Dumnezeu, faţă de tot ce este Sfânt pentru poporul Român, care, precum Iisus Hristos, şi-au purtat Crucea spre Golgota până la sfârşit.
Mulţi dintre acei care au rămas la vatră au fost duşi în neagră străinătate, la munci silnice, ca să li se piardă urma şi neamul, alţii au sfârşit în chinuri cristice, fiind exterminaţi în închisori pentru singura vină că erau români, îşi iubeau glia, având o singură dorinţă: să trăiască liberi în ţara lor. L-am cunoscut pe unul din descendenţii acestei familii împătimite de români, Bogdan Constanda din Bucureşti,
„Invazia comunistă venită de la răsărit a fost cel mai puternic cutremur ce a zguduit suflarea românească, eliberându-ne de pământ, de ce am avut mai de preţ, iar legile lor draconice i-au impus pe români să-şi lase căsuţele plângând şi să-şi îndrepte cugetul şi paşii spre Ţara de origini – România. Or, masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă sunt doar câteva din tragediile Neamului”.
...prin înălţarea, prin satele noastre româneşti, a zeci de cruci-simbol în memoria românilor martirizaţi, îi aduce Acasă pe cei deportaţi. A „făurit istoria cu pana în piatră”, după cum personal a mărturisit. Şi dacă Brâncuși a făcut ca piatra să cânte pentru generaţiile ce vin, Societatea „Golgota”, pe care dl Ilie Popescu o conduce, „a făcut ca piatra să plângă pentru posteritate”.
N-au reuşit să umble la şcoala românească, dar limba şi-au păstrat-o curată, învăţându-i şi pe copii să vorbească româneşte.
Mulţi dintre românii osândiţi la moarte şi-au lăsat căsuţele plângând şi nu s-au mai întors să le sărute prispa, precum cei mai norocoşi dintre ei, ci şi-au lăsat osemintele să zacă în gropi comune, fără cruci şi lumânări la căpătâi.
„Durerea noastră e foarte mare, avem datoria să-i comemorăm pe martiri, iar noi, cei de-acasă, să întregim Ţara. Noi, cei de la Chişinău, luptăm necondiţionat pentru reîntregirea celor două maluri ale Prutului. Odată înfăptuită, reîntregirea celor două state româneşti – România şi Republica Moldova – putem oferi o şansă acestui pământ înstrăinat să revină Acasă…Ne dorim revenirea Basarabiei Acasă, la fel şi a Bucovinei, fiindcă Basarabia este pământ românesc, la fel precum şi Bucovina”.
O să auziţi din adâncuri plânsul martirilor viaţa cărora a fost curmată de-a lungul cordonului trasat în carne vie. Nu uitaţi că prin aceste locuri călcaţi pe oase de mucenici, ale unui bunic, părinte, ale sutelor şi miilor de tineri care n-au ajuns să îmbătrânească...
AU TRĂIT ŞI S-AU JERTFIT PENTRU LIMBA ROMÂNĂ, PENTRU FIINŢA NAŢIONALĂ Avem datoria să iertăm, dar și să nu uităm jertfa lor ce sapă încă dureros în rănile sângerânde ale memoriei. S-au sacrificat la altarul de jertfă al Neamului ca să avem vrednicia de a ne apăra Limba,
Luna iunie 1941 a fost cea mai neagră şi dramatică din istoria noastră, când, cu 77 de ani în urmă, în noaptea de 12 spre 13 a avut loc marea deportare a românilor din teritoriile istorice ale României, victimizaţi în Siberia, Karelia, Kazahstan