05 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

VASILE BIZOVI –LUMINĂ DE VEGHE ÎN CATEDRALA SPIRITUALITĂŢII NEAMULUI

1 februarie 2015 р. | Categorie: Istoria neamului

IZVOR DĂTĂTOR DE VIAŢĂ ŞI VIRTUŢI

Surprinzător, însă, într-un timp ca cel de azi, când în fuga după avuţii, aprecierea valorilor, dacă nu lipseşte cu desăvârşire, este, oricum, anemică, pentru generaţii întregi de elevi, studenţi, profesori, care l-au avut mentor şi dascăl, coleg şi prieten, numele Învăţătorului, Publicistului, Patriotului,  Omului de cultură Vasile BIZOVI din Boian  a rămas izvorul dătător de viaţă şi virtuţi, menit să le umple golul din suflet, de la care vin să ia lumină, curaj şi demnitate. Deşi s-au împlinit 15 ani de la plecarea subită la cele eterne spre a se naşte prin moarte, lecţia umană, lăsată foştilor discipoli, dar şi colegilor de iubitul lor dascăl şi exeget, a reuşit să sfinţească şi să înnobileze cu numele lui timpul, satul natal, societatea în care a avut o voce aparte într-o perioadă de căutare şi zbucium. Timpul nu i-a şters imaginea din amintirea celor ce-l iubesc, Profesorul Vasile BIZOVI rămânând în inimile lor viu, ca o lumină, dătătoare de viaţă,  şi după moarte.

Ca o enigmă a profeţiei, or, Profesorul, care a amăgit moartea spre a se naşte, a fost, într-o oarecare măsură, şi profet, la 24 ianuarie, când Iaşul era în Marea Sărbătoare a Micii Uniri, care a întregit România, la Boian, în vechea vatră românească, din iniţiativa fostului elev Nicolae Toma, redactorul-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, graţie vrednicului primar Gheorghe Demenciuc, a fost organizată, printr-o  triadă emoţionantă, omagierea a 15 ani de la trecerea în eternitate a celui mai mare  şi destoinic fiu al satului – Profesorul, Publicistul şi Patriotul Vasile Bizovi, 10 ani de la apariţia monografiei „Boianul”, la care Domnia Sa a osârduit, neprecupeţindu-şi puterile, şi care a apărut post-mortem graţie grijuliei sale soţii Eleonora, care îi păstrează vie amintirea şi-i valorifică creaţia, 50 de ani de la conferirea titlului de Învăţător Emerit al Ucrainei, manifestare de anvergură ce a vibrat armonios sub acordurile fantasticii „Balade” a lui Ciprian Porumbescu, însoţită de impresionantele versuri, declamate de cei patru tineri frumoşi  de la Gimnaziul din Hliniţa şi ŞM Boian, înveşmântaţi în veritabilul costum naţional din lada bunicilor, de blânda şi povățuitoarea voce a dascălului Bizovi de pe monitorul din spaţioasa şi eleganta sală de conferinţe a Hotelului din Boian, pusă la dispoziţie de antreprenorul Ion Semeniuc, directorul firmei „Izvoraşul”,

Dincolo de orice, prin pledoaria sa culturală, Vasile Bizovi rămâne un model de urmat pentru generaţiile actuale şi viitoare, o lumină de veghe  în catedrala spiritualităţii neamului. Cu chipu-i blând şi zâmbitor, Vasile Bizovi a pus suflet şi simţire în tot ce a făcut şi a creat. Cele aproape 4 ore de evocări, care s-au perindat ca o clipă, au fost o dovadă  că Învăţătorul continuă să reverse lumină şi căldură în sufletele celor care l-au cunoscut şi preţuit. Emoţionant, revelator de frumos,  a vorbit despre profesorul şi Omul Vasile Bizovi consulul Edmond Neagoe: „Deşi am trecut de multe ori prin Boian, e prima mea vizită mai amplă în acest adevărat orăşel, unde am întâlnit oameni dragi. Dumneavoastră, cei care aţi luat lumină de la profesorul Vasile Bizovi, aţi venit cu o lacrimă de durere, dar şi de bucurie, de speranţă, căci el a fost nu doar un ilustru pedagog, ci a promovat valorile culturii poporului român, păstrând şi ducând mai departe această flacără a românismului în vremuri de Golgotă pentru românii din nordul Bucovinei”. Reliefând tangenţa omagierii cu importanţa zilei de 24 ianuarie 1859, când a avut loc Mica Unire, diplomatul român a conştientizat „Azi România e în sărbătoare. La 24 ianuarie 1859 s-a săvârşit Unirea Principatelor Române, când, printr-o unanimă voce,  Alexandru Ioan Cuza a fost ales Domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, căci, după cum spunea Mihail Kogălniceanu, a fost cheia de boltă a constituirii întregului edificiu naţional ce,  ulterior, la 1 decembrie 1918, prin alăturarea fraţilor ardeleni, s-a numit ROMÂNIA. N-ar fi existat o zi mai potrivită, cu atât de mari semnificaţii pentru poporul român,  pentru a ne închina, pentru a evoca personalitatea acestui mare Dascăl şi Patriot – Vasile Bizovi”.

 Graţie harului înnăscut, moştenit de la străbuni, Vasile Bizovi n-a fost doar un simplu profesor, îndrăgostit de glie, de tot cea fost măreţ şi glorios în Ţara sa de dor – România, ci şi un mare artist al cuvântului. Îmbrăcată într-un permanent veşmânt sărbătoresc al limbii române, slova sa a slujit cu suflet discipolilor, neamului înstrăinat. Ana Danilova, adjunct al şefului Administraţiei Raionale de Stat Noua Suliţă, a vorbit cu căldură şi admiraţie despre Omul de cultură Vasile Bizovi, definind evenimentul de omagiere a ilustrului Învăţător „o pagină din istoria Boianului şi chiar a Bucovinei”: „Prezenţa noastră aici demonstrează respectul faţă de profesorul Vasile Bizovi, personalitate de o aleasă cultură, care şi-a adus contribuţia la dezvoltarea şi păstrarea limbii noastre materne, promovarea valorilor naţionale şi păstrarea  identităţii. Cunoaştem multe evenimente din viaţa lui şi fiecare îi definește biografia. Viaţa omului se măsoară prin faptele sale. Vasile Bizovi a trecut prin viaţă nu, pur şi simplu, doar ca un pedagog, ci ca unul din cei mai buni învăţători din Ucraina, ca unul dintre cei mai înflăcăraţi patrioţi ai neamului. Deci, să fim demni de el”.

ÎNDRUMĂTOR AL PAŞILOR ŞI GÂNDURILOR

Ţesând adevăruri inedite, mai multe voci ale celor prezenţi la comemorare, pentru care Vasile Bizovi a fost „îndrumător al paşilor şi gândurilor”, „povăţuitor şi prieten”, printre care ale organizatorilor şi moderatorilor manifestării –  primarul Gheoghe Demenciuc şi redactorul-şef Nicolae Toma, Rodica Dârda, profesoară de limba şi literatura română, scriitorul Dumitru Covalciuc,  fostul director Pintilei Bileţchi, ziariştii Mihai Huţcal, Maria Toacă, redactor-adjunct al „Zorilor Bucovinei”, secretară a Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, Tudor Andrieş, redactor-şef al săptămânalului „Concordia”, Lidia Huţcal, colaboratoare la Arhiva Regională de Stat Cernăuţi, doctorul în filologie Veronica Todoşciuc, directoarele celor două şcoli din Boian-Centru şi Boian-Hliniţa – Angela Botă şi Svetlana Hauca, metodista Ludmila Rotaru, agronomul Vasile Botă, fostul primar al Boianului Ion Jalbă, Svetlana Leviţcaia, care i-a dedicat şi un vers, alţi profesori şi intelectuali, au remarcat profesionalismul Profesorului, Patriotismul, hărnicia şi dăruirea cu trup şi suflet vocaţiei de pedagog – Vasile Bizovi, a educat generaţii de elevi, semănând bobul graiului matern şi iubirea de neam nu doar la ŞM Boian, la Gimnaziul „Ion Neculce” din Boian-Hliniţa, unde a predat limba şi literatura română, istoria Bucovinei, ci îndrumând şi sute de studenţi universitari, care-şi făceau aici practica, conducând, timp de 20 de ani, secţia metodică  raională din Noua Suliţă a profesorilor de limba şi literatura română. Valorosul profesor e autor de manuale şcolare, lucrări didactice. Publicistul Vasile Bizovi a scris peste 800 de articole, vizând istoria, pedagogia, probleme ce ţineau de procesul de redeşteptare naţională a românilor din nordul Bucovinei, pe care le-a publicat în ziare, reviste şi almanahuri ca „Zorile Bucovinei”,  „Ţara Fagilor”, Codrul Cosminului”, Concordia”, „Glasul Bucovinei”, „Mioriţa”, „Plai Românesc”, „Literatura şi Arta”, „Arcaşul”, „Nistru”, „Cultura Moldovei”etc.

 Apropo, prin anii’ 90, după prăbuşirea epocii roşii a comunismului, când se miza pe o renaştere naţională, Patriotul Vasile Bizovi a fost sufletul românismului în Bucovina înstrăinată de Ţară, membru activ al mai multor societăţi, membru fondator al Societăţii „M. Eminescu”, a creat şi a condus filiala din Boian, iniţiind la baştină înălţarea monumentelor lui Ion Neculce şi în memoria victimelor regimului stalinist, instalarea basoreliefului cronicarului Ion Neculce pe frontispiciul Gimnaziului din Boian-Hliniţa. Pentru merite deosebite în domeniul pedagogiei, în 1965, i s-a oferit titlul onorific de Învăţător Emerit al Ucrainei, fiind distins şi cu medalia „Makarenko, iar în 1970, a fost delegat, din partea Bucovinei, la Congresul Scriitorilor din Republica Moldova etc.

„Dacă ai merge şi la capătul lumii, sunt sigur, a-i găsi pe cineva care-l cunoaște pe Vasile Bizovi.  Oameni ca el cinstiţi, mari patrioţi, nu mai sunt astăzi nici în Boian, nici în Bucovina”, a spus preotul Vasile Nicoriuc, fostul elev din ultima promoţie, după ce a oficiat un Te-Deum întru veşnică pomenire a profesorului Bizovi.

PĂRINTE SPIRITUAL

Vasile Bizovi a fost „părinte spiritual” pentru multe generaţii de elevi şi studenţi. Ziaristul Mihai Huţcal s-a referit la tristele momente, când naşul, învăţătorul şi îndrumătorul său Vasile Bizovi se afla în salonul spitalului din Cernăuţi. „Nu credeam c-o să plece atât de grăbit din viaţă. Mi-a fost naş de botez, învăţător în clasele primare, împreună cu dna Eleonora. Era un om deosebit, în primul rând, prin comportarea cu elevii. A fost pentru copiii pe care i-a învăţat nu doar dascăl, ci şi părinte spiritual. Ştia, în clipe dificile, să-ţi  intre în suflet, să te încurajeze. Şi după absolvirea facultăţii din Cernăuţi, n-am rupt relaţia sufletească ce ne-a legat toată viaţa, mai ales, când activam la editură, iar dumnealui întocmea o culegere de texte pentru dictări. Am fost redactorul acestor lucrări, cu toate că el a insistat să nu fie schimbat nici un cuvânt”. Şi soţiei sale, Lidia, colaboratoare la Arhiva Regională din Cernăuţi, căreia i-a fost mentor şi povăţuitor din clasa a 5-a până în clasa a 11-a, i-au rămas amintiri frumoase: „Scriam bine dictările şi profesorul Vasile Bizovi le trimitea la expoziţie. Însă, fiindcă nu-i plăcea scrisul meu, mă punea să le transcriu „frumos”. Când venea la arhivă, nu mergeam nicicând la masă, stăteam lângă el în cabinet pentru a-i pune la dispoziţie documentele necesare”.

Nu aduna bani, adună-te cu oameni buni, spunea un înţelept. Soţii Vasile şi Eleonora Bizovi n-au adunat bogăţii materiale, ci spirituale. Mai bine zis, bogăţiile lor au fost copiii – Maria, care a absolvit Institutul de Medicină din Chişinău, şi Nicolae, care a studiat la Institutul Politehnic din capitala Moldovei,  cărţile şi idealurile, cărora s-au consacrat cu trup şi suflet. Aveau casa plină de cărţi şi, întotdeauna, desigur, de prieteni dragi. Cât a fost în viaţă soţul, doamna Eleonora a stat în umbra lui. Apoi, văzând primejdia de moarte ce s-a abătut asupra sărmanei noastre limbi române, peste istoria şi dăinuirea neamului,  a luat în mâinile sale fragede şi delicate frâul luptei pentru perpetuarea graiului şi identităţii naţionale.

Depănând firul amintirilor, dna Maria Toacă (Andrieş), redactor adjunct la „Zorile Bucovinei”, a remarcat că toate materialele dnei Eleonora Bizovi, publicate în „Zorile Bucovinei”, ar fi o completare foarte reuşită şi valoroasă la monografia Boianului: „E o mare bucurie că avem asemenea amintiri. E un prilej de a ne întreba ce facem şi ce lăsăm în urmă. Deci, ar trebui să ne facem un examen de conştiinţă şi să ne întrebăm ce s-a întâmplat în aceşti 15 ani de când nu e Vasile Bizovi? Cum a prosperat Boianul? Ce monumente am înălţat? Cum a prosperat învăţământul, Limba Română? Ce avea să fie, dacă nu era o femeie curajoasă, precum dna Eleonora Bizovi, dacă nu-i lua locul, nu lupta cu atâta îndrăzneală pentru Limbă şi pentru ceea ce mai poate salva. Dumitru Covalciuc s-a referit la faptul că făuritorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza trecea prin Boian. Toţi oamenii de cultură, de valoare din Chişinău treceau prin casa soţilor Bizovi. Când studiam în capitala Moldovei, auzind că-s din Boian, toţi îmi spuneau să-i transmit salutări lui Vasile Bizovi. La fel mi-a spus şi Vasile Vasilache. Odată, eram în vacanţa de vară, urcam în autobuzul Boian-Lehuceni, îl văd pe profesorul Vasile Bizovi şi-i strig de departe: „Va transmis salutări Vasile Vasilache!”. Mă apropii şi cu o voce tare îi spun că mi-a povestit că a fost la el şi toată noaptea au cântat „Trăiască regele!”. Era prin anii’ 75-76. Dumnealui se uită la mine şi îmi spune: „Nu-mi amintesc aşa ceva”. Mă întreabă apoi încetişor: „Dar el numai ţie ţi-a spus?”. „Nu, spune la toţi...”.

Tudor Andrieş, redactorul-şef al ziarului „Concordia”, a recunoscut sincer că regretă mult că nu s-a născut la Boian, însă graţie soţiei Maria, are ceva comun cu acest frumos sat, cu oamenii lui gospodari, care ştiu să cinstească memoria înaintaşilor: „Pe Vasile Bizovi l-am cunoscut, lucrând La „Zorile Bucovinei”. Venea adeseori şi discutam în secţia de cultură. Atunci mi-am dat seama că Boianul, cât şi Bucovina în ansamblu, au o personalitate cu care se pot mândri. Ne-am împrietenit cu Vasile Bizovi şi datorită regretatului preot Boris Ţapu, care era, ca şi mine, basarabean. Dacă ar fi să cugetăm la cuvintele lui Hurmuzachi că biserica şi şcoala sunt pilonii pe care se menţine spiritul unei naţiuni, probabil, acest aliaj dintre regretatul Vasile Bizovi şi Boris Ţapu a fost acel pilon pentru Boian şi nu numai, dar şi pentru toată Bucovina înstrăinată. Probabil, cel mai frumos monument, pe care l-a lăsat în urma sa Vasile Bizovi, sunt urmaşii, care acum îşi amintesc cu atâta dragoste de el. Vasile Bizovi şi-a ales şi o consoartă, prietenă de viaţă, demnă de el. Ne închinăm în faţa acestei fiinţe, care-i continuă cauza pentru care a militat toată viaţa Vasile Bizovi şi-i mulţumim. S-o ajutăm ca amintirea despre Profesorul, Publicistul şi Patriotul Vasile Bizovi să trăiască mereu în inimile noastre”.

Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, informând că, anul precedent, i-a decernat, post-mortem, titlul „Membru de onoare al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi”, a evocat momente ale mişcării naţionale din nordul Bucovinei: „Profesorul nostru e numit „Creangă al Bucovinei”, însă, cred că, de fapt, a fost conştiinţa Boianului. În anul 1991, din iniţiativa lui Vasile Bizovi, boincenii, într-o imensă coloană, au trecut cu prapure prin centrul satului, unde pe clădirea primăriei a fost arborat şi sfinţit Tricolorul, prinzându-se în „Hora Unirii”. De altfel, graţie lui Vasile Bizovi, consătenii săi au aflat că, în provincia Alberta din Canada, există satul Boian, înfiinţat şi populat de boinceniii care, la sfârşitul secolului XIX-lea, au plecat acolo la lucru. Mai târziu, urmaşii boincenilor plecaţi peste ocean au vizitat Boianul Mare, s-au întâlnit cu dna Eleonora Bizovi, lăsând drept amintire două albume cu imagini fotografice despre istoria – trecutul şi prezentul – Boianului din Canada. Consider că ar fi bine şi merituos ca, pentru tot ce a făcut Patriotul şi Profesorul  Vasile Bizovi pentru satul său natal,  Şcoala Medie din Boian să-i poarte numele, căci pentru o personalitate atât de importantă e prea puţin, cred, ca doar strada unde a locuit eminentul om de cultură să-i poarte numele”.

PRIETEN DEVOTAT ŞI FRATE IUBITOR

În virtutea exegezei şi actualităţii, monografia Boianul, la alcătuirea căreia a depus o muncă titanică, e mai mult decât o laborioasă lucrare privind istoria satului şi, în general, a Bucovinei înstrăinate, e  o carte de vizită ce-i oferă lui Vasile Bizovi dreptul de a câştiga un loc de frunte printre cronicarii neamului. Redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei” Nicolae Toma şi scriitorul Dumitru Covalciuc, au evocat momente dificile, referitoare la apariţia, cu sprijinul financiar al antreprenorului Ion Semeniuc, directorul firmei locale „Izvoraşul” şi cu cel al fostului primar Ion Jalbă, a acestei valoroase cărţi, în care aproape că lipseşte perioada sovietică din cauza unui „prieten binevoitor”, care a „împrumutat” manuscrisele şi nu i le-a mai întors lui Vasile Biovi, pledând pentru completarea monografiei, prin alte volume, cu o altă tematică şi noi date din istoria localităţii. De altfel, monografia Boianul a fost printre primele apărute în ţinut.

Chiar de la începuturile deşteptării naţionale, după’ 91, Dumitru Covalciuc şi Vasile Bizovi, ambii membri activi ai Societăţii „Mihai Eminescu”, au avut o pronunţată prezenţă spirituală şi fizică în lupta pentru emanciparea neamului românesc din istorica provincie a României – Bucovina. „Domnul Vasile Bizovi m-a sprijinit întotdeauna în toate încercările. A fost nu numai un profesor de elită, un cronicar al timpului, ci şi un apărător al simbolurilor naţionale, al Tricolorului. Şi chiar dacă era zi de lucru, nu doar sărbătoare, nu lipsea de la nici o întrunire. Odată l-am întrebat în glumă: „Dumneata, Vasile, nu ai acasă coasă, sapă?”. Dacă era cenaclu literar sau „masă rotundă” la „Zorile Bucovinei”, la ora fixă era la Cernăuţi. Avea dumnealui o dorinţă, de ideea căreia nu se mai aude nimic de 15 ani, de când ne-a părăsit, ca, în incinta Bisericii din sat Adormirea Maicii Domnului să fie înălţat un bust al lui Iraclie Porumbescu. Vasile Bizovi avea în gând, când se va pensiona, să organizeze un grup de ghizi şi să facem un itinerar turistic naţional ce să înceapă de pe strada Volgogradska de azi, de la Biserica cea veche de lemn, Sfântul Nicolae, apoi să urmeze la Cimitirul Central din Cernăuţi, unde, la mormântul lui Aron Pumnul, să le ţină elevilor o lecţie despre Eminescu, Sbiera şi alte personalităţi marcante ale Bucovinei, să vină la casa unde a locuit Aglaia Drogli, sora Poetului, şi să pornească spre păduricea de la Horecea, unde este o mănăstire veche moldovenească, iar de acolo – la Boianul lui Neculce, spre Toporăuţii lui Miron Barnovschi Vodă, la Biserica Sfântul Ilie – la Hurmuzăcheşti la Cernauca, pe la Şipineţ, moşia lui Miron Costin, şi locul de naştere al marelui cronicar român, ca de acolo să se treacă şi prin Mahalaua Nandrişilor. Ar trebui să existe în Boian şi un muzeu, unde să fie depuse şi manuscrisele, caietele lui Vasile Bizovi, căci cât mai suntem noi, energica doamnă Eleonora, mergem înainte, dar cineva rămâne după noi şi trebuie să-şi cunoască trecutul”.

A fost harnic foc – şi la carte, şi la coasă, a recunoscut  boinceanul care citeşte ziarul „Zorile Bucovinei” şi noaptea, atât de mult îi place ce scriem, după cum a mărturisit, Ion Bosovici, prezent la omagierea prietenului Vasile Bizovi împreună cu toată familia – soţia Maria, fiul Viorel şi nora Floarea: „Când s-a împărţit pământul, Vasile m-a rugat să-i iau câţiva ari  lângă parcela mea şi i-am luat 20. Când punea mâna pe sapă, nu ridica capul de la pământ, aşa muncea. Când era timpul cositului, mă întreba: „Când coseşti, Ioane?”. Dacă îi spuneam joi, la ora 6 dimineaţa era de-acum la mine cu coasa pe umăr. Înhăţa nişte brazde de te speriai. Îi ziceam să nu ia  aşa de mari, însă el parcă nici nu auzea. Până la prânz preda la şcoală, iar după masă cosea. Îmi amintesc, era în 1945, tatăl său murise la Onega, iar el ducea tot greul familiei. A cosit un hectar în 4 zile. A fost foarte muncitor. A iubit munca, glumele, viaţa, limba strămoşească şi neamul nostru românesc”.

Originar din comuna hliboceană Oprişeni, fostul director Pintilei Bileţchi, cel care a scris imnul şi a creat stema Boianului, a fost, după cum a mărturisit, un bun prieten al lui Vasile Bizovi: „Am lucrat împreună la şcoala din Hliniţa. Făceam parte din generaţia care a început învăţământul încă pe timpul românilor, până în 1944. La 24 ianuarie am cântat „Hora Uniri”, fiind elev. Cu toate că eu predam matematica, iar Vasile limba şi literatura română, găseam întotdeauna limbă comună, aveam aceleaşi concepţii atât pedagogice, cât şi naţionale, politice. El a scris monografia Boianului, iar eu, împreună cu alţi profesori, 30 de cântece pentru şcolari. Folosindu-mă de monografia lui Vasile Bizovi, am alcătuit manualul pentru elevi „Istoria Boianului”, fiind susţinut de fostul şi de actualul primar al satului. Când s-a dezvelit monumentul lui I. Neculce în centrul Boianului, s-a instalat şi basorelieful lui pe frontispiciul Gimnaziului din Hliniţa,  Vasile Bizovi n-a reuşit să ducă până la capăt realizarea planurilor ca instituţia de învăţământ să poarte numele lui Ion Neculce. Am discutat despre aceasta şi cu primarul, şi cu directorul, să facă o placă, pe care să se scrie Gimnaziul „Ion Neculce”.

Pe măsura fratelui Vasile Bizovi e şi sora sa, Eleonora Sfeclă, care, cu ani în urmă, în timpul recensământului populaţiei,  când îi înregistra pe consăteni, nu-i întreba de ce naţionalitate sunt, dar „Ce eşti, român?”. Şi toţi spuneau  „Da!”. Astfel n-a avut în listă nici un moldovean. Iar când a fost întrebată de organe cum aşa, căci alţii au în liste şi moldoveni, le răspundea: „ La noi toţi sunt români”. „Când fratele Vasile se întorcea acasă de la studii din România, unde a fost evacuată Şcoala Normală de Băieţi din Cernăuţi, pe banii câştigaţi, căci a instruit un fiu de preot, a cumpărat o pătură frumoasă. O ţigancă s-a legat de capul lui să-i dea pătura că-i prezice viitorul, spunându-i că tata e mort. Când a auzit, Vasile a uitat de pătură şi de tot, iar când a ajuns acasă şi a intrat în grajd, iar vitele lipseau, „eliberatorii” măturaseră totul, a aflat că părintele a decedat de foame şi muncă silnică la Onega”.

FĂCLIE CE VEGHEAZĂ MEMORIA ILUSTRULUI SĂU SOŢ

Cea care, ca o făclie, veghează memoria şi continuitatea nobilei cauze pentru care a trăit şi a pledat ilustrul ei soţ, dna Eleonora Bizovi, le-a mulţumit domnilor Ion Semeniuc şi Ion Jalbă pentru susţinerea financiară a apariţiei monografiei Boianului, tuturor celor care au contribuit nemijlocit la redactarea, corectarea şi apariţia cărţii – „zoriştilor” Dumitru Covalciuc, Nicolae Toma, Maria Toacă, Mihai Huţcal etc. Deşi dna Eleonora nu e filolog de profesie, ci matematician, e demnă de remarcabilul său soţ, pune  suflet şi iubire în tot ce face, în materialele pe care le publică, exprimându-şi  gândurile mai corect chiar decât un profesor emerit de azi, fapt sensibilizat şi de Nicolae Toma. E o continuatoare fidelă a paşilor Omului de cultură Vasile Bizovi. Valurile sorţii l-au atins pe Vasile Bizovi nu de puţine ori, lovindu-l dureros, dar le-a trecut cu puterea spiritului curajos. După ce  sovieticii, în 1944, au ocupat din nou Bucovina, vânat de ghiaurii bolşevici, tatăl lui Vasile este dus cu forţa la muncă silnică în neagră străinătate, într-un lagăr al morţii de pe ţărmurile lacului Onega, unde a murit de foame. La o vârstă încă foarte tânără Vasile rămâne orfan de tată şi e nevoit să le poarte de grijă celor 6 fraţi mai mici. Spinoşi şi dificili au fost anii de instaurare a puterii sovietice, ghinionul şi neplăcerile din cauză că-şi iubea Neamul Românesc îl urmăreau pe tânărul patriot la orice pas. Dar o avea alături pe devotata şi  înţelegătoarea sa soţie Eleonora, cea care l-a susţinut în toate, iar acum îi veghează neuitarea. „Soţul a fost un brav român, un mare patriot  şi un bun fiu al Boianului. Din această cauză a suferit mult în viaţă. A fost fiu de ţăran. A ştiut să ţină în mâini şi plugul, şi coasa, şi sapa, dar a ţinut cu succes şi peniţa. Spre regret, n-a ajuns să-şi vadă visul împlinit, dar a avut prieteni adevăraţi, care au finisat monografia – ziariştii de la „Zorile Bucovinei”, în frunte cu redactorul-şef Nicolae Toma – Dumitru Covalciuc, primarul Ion Jalbă, antreprenorul Ion Semeniuc şi alţii, m-au ajutat să-i îndeplinesc ultima dorinţă. Astfel monografia Boianului a văzut lumina tiparului. În ea însă lipseşte un capitol – perioada sovietică. S-a găsit un „binevoitor”, care a „împrumutat” caietele şi le-a pus pe masă securităţii. Ce era scris în ele nu ştiu, dar profesorul Vasile Bizovi, în pofida faptului că era Învăţător Emerit al Ucrainei,  a fost concediat din ŞM Boian, iar manuscrisele s-au „pierdut”. Mă duce gândul că din această cauză s-a şi îmbolnăvit. Dar cartea, totuşi, a fost tipărită. „Binevoitorii” spuneau că o să vând cărţile şi o să mă îmbogăţesc. Ce-i drept, m-am îmbogăţit, dar sufleteşte, căci am dăruit monografia din inimă la diverse persoane din Moldova, România, Canada, Elveţia, Israel, SUA, Germania, Polonia, o carte a ajuns chiar în Australia. Şi cum pot să fiu săracă?

Astă toamnă, la poartă s-a oprit o maşină din care a coborât un ţăran între două vârste, cu piciorul în ghips, rezemat în două cârje. M-a rugat să-i împrumut monografia Boianului că trebuie să stea vrea două luni cu piciorul în ghips şi vrea s-o citească. Când i-am spus că îi dăruiesc cartea, a lăcrimat şi mi-a sărutat mâna de bucurie. M-am bucurat şi eu că un ţăran de la coasă vrea să citească o carte voluminoasă de 578 de pagini doar în două luni.

 Nu ştiu, probabil astfel a dorit soarta ca unele momente din viaţa mea să se împletească cu  cele legate de Mihai Eminescu. În Boian a existat o frumoasă bibliotecă ce purta numele lui Mihai Eminescu, iar când au năvălit sovieticii, primul lucru pe care l-au făcut, au pus pe rug toate cărţile. Eu şi sora mea mai mică au salvat câteva dintre ele, printre care şi „Romanul lui Eminescu” de Cezar Petrescu. Vasile a decedat în ianuarie, Eminescu în această lună a văzut lumina zilei. În iunie,  ziua în care Luceafărul Poeziei Româneşti s-a înălţat la ceruri, lansam monografia Boianului, în 2005.

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte...

Aceste versuri ale lui Eminescu sunt foarte actuale şi în zilele noastre. Eminescu a fost nu doar un mare poet, ci şi un profet, a intuit destinul Boianului. Iubirea de Neam şi de Limbă îşi are rădăcinile din familie, din şcoală. Spre regret, azi în familii se discută doar despre bani, unii vorbesc în altă limbă, căci nu le place româna. Despre educaţia iubirii faţă de Neam, de Grai, în şcoli... Ştiţi, când nu ne terminăm gândul, punem puncte de suspensie. Le mulţumesc din suflet primarului Gheorghe Demenciuc şi lui Nicolae Toma, că nu-şi uită înaintaşii şi tuturor acelora care m-au ajutat – fraţii soţului Toader şi Nicolae cu soţiile Oltea şi Silvia, sora lui, Eleonora, Ion şi Maria, Viorel şi Floarea Bosovici, Mihai şi Ana Capcec. Iubiţi-vă Neamul aşa cum l-a iubit Vasile Bizovi”.

„TOŢI SE NASC SPRE A MURI ŞI MOR SPRE A SE NAŞTE”

Impresionabilă s-a dovedit şi destăinuirea fiului Nicolae: „Odată, eram copil mic, tata m-a luat cu el la o înmormântare. Văzând că m-am speriat, s-a apropiat de mine şi mi-a spus cu blândeţe şi zâmbet pe buze  să nu-mi fie frică,  liniştindu-mă „căci toţi se nasc spre a muri şi mor spre a se naşte”, cum scria Eminescu. La înmormântarea tatălui, am văzut pe o panglică de la o coroană scris: „Omului, Patriotului care a trăit pentru alţii”, ceea ce, practic, îl caracterizează pe părinte”.

Ion Jalbă, fostul primar, care a finanţat parţial editarea monografiei, a specificat: „Cu vorbe bune se pomenesc oamenii care de-acum sunt în ceruri, însă, dacă fiecare lasă o urmă pe pământ, el rămâne pe veci în amintirea contemporanilor, la fel precum consăteanul nostru Vasile Bizovi, care a scris monografia Boianului”,  încheind cu versul eminescian:

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,

Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;

Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare

O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare

Ce-i simţ naţional!

Felicia NICHITA-TOMA