14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN SFÂRŞIT, BUCOVINA ARE GUVERNATOR

7 februarie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

După trei luni de zile, în sfârşit, Bucovina are guvernator. La 6 februarie curent,  noul şef al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi,  Oleksandr Fyşciuk, a fost prezentat aproape în taină de majoritatea mijloacelor de informare în masă din ţinut, cu toate că era planificat să aibă loc la 14.30. Însă, de fapt, prezentarea oficială a noului guvernator al Bucovinei a avut loc, nu se ştie din care cauză, cu mult mai degrabă, la 13.00, la şedinţa organului executiv ţinutal, la care au fost prezenţi şi conducătorii raioanelor din regiune. Această misiune oficială a îndeplinit-o Vitali Kovalciuk, prim-locţiitor al şefului Administraţiei Preşedintelui Ucrainei, la care a fost prezent şi Iuri Steţ, ministrul Politicii Informaţionale.

Nou-numitul conducător al ţinutului are 57 de ani, e originar din s. Borivţi, raionul Chiţmani, a activat  mulţi ani în sistemul fiscal, conducând chiar Administraţia Fiscală Regională, a fost deputat al poporului de legislatura precedentă din partea partidului lui Arseni Iaţeniuk „Frontul Popular”,  însă a pierdut alegerile parlamentare anticipate din toamna anului trecut, fiind învins de Ivan Rybak, reprezentantul partidului Blocul lui Petro Poroşenko.

În timpul prezentării, V. Kovslciuk a accentuat că O. Fyşciuk are la dispoziţie doar două săptămâni pentru formarea echipei sale, de numirile în posturi ale membrilor căreia va fi personal responsabil.

La rândul său, Oleksandr Fyşciuk a declarat că îl va numi pe Volodymyr Kuliş, ex-guvernator al Bucovinei în timpul preşedinţiei lui Viktor Iuşcenko, în calitate de prim-locţiitor, promiţând şi anumite schimbări de cadre în Administraţia Regională de Stat, criteriile de bază ale noilor numiri fiind „patriotismul şi profesionalismul”. De altfel, numirea lui Volodymyr Kuliş  se pare, e rezultatul înţelegerii dintre cele două forţe politice de guvernământ, care deţin majoritatea în parlamentul ucrainean – Blocul lui Petro Poroşenko şi „Frontul Popular”..

Felicia NICHITA-TOMA