Noul guvernator al regiunii Cernăuţi, Oleksandr Fyşciuk, după ce, în timpul prezentării sale în post, a declarat că-l va numi prim-locţiitor pe Volodymyr Kuliş, reprezentant al Partidului Blocul lui Petro Poroşenko, accentuând că-şi asumă responsabilitatea pentru alegerea noilor cadre a executivului ţinutal, peste câteva zile, însă, şi-a schimbat părerea, neexpediind până în prezent documentele lui V. Kuliş la Kyiv.
Motivul schimbării atitudinii lui O. Fyşciuk, constă, după cum a anunţat personal în cadrul unei conferinţe de presă de la începutul săptămânii curente, în faptul că împotriva candidaturii lui V. Kuliş sunt unele organizaţii obşteşti şi de partid din ţinut – Organizaţia Regională Cernăuţi „Maidan” şi cea a Reuniunii Panucrainene a Partidului „Svoboda”.
Noul şef al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi i-a telefonat lui V. Kuliş, propunându-i să se întâlnească cu reprezentanţii respectivelor organizaţii şi să discute cu ei. Până ce, din cauza îmbolnăvirii de pneumonie, Volodymyr Kuliş n-a avut posibilitate s-o facă.
ÎN DONBAS A FOST OMORÂT ÎNCĂ UN BUCOVINEAN
Luni seară, pe frontul din estul Ucrainei, în regiunea Lugansk, în consecinţa unui atac de artilerie a separatiştilor proruşi, a fost omorât cernăuţeanul Dmytro Rusnak, în vârstă de 22 de ani, absolvent al Liceului militaro-sportiv din Cernăuţi, care îşi făcea serviciul militar de contract în componenţa Brigăzii mecanizate nr.24.
PLANUL DE MOBILIZARE ÎN REGIUNE A FOST ÎNDEPLINIT CU 50%
După cum a anunţat Vitali Ciurai, comisarul militar regional, până miercurea trecută, au fost trimişi la instructaj pe poligonul din regiunea Lviv aproape 500 de bucovineni, astfel, planul celui de-al 4-lea val al mobilizării a fost îndeplinit doar cu 50%.
Totodată, conform Comisariatului Regional Cernăuţi, în următoarele două zile pe poligonul din regiunea Lviv şi în detaşamentul de grăniceri vor fi trimişi încă 100 de recruţi.
Felicia NICHITA-TOMA