22 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

RĂZBOIUL PUTEA FI DEMULT TERMINAT

15 martie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

PE FRONTUL DIN DONBAS AU FOST UCIŞI 1549 DE MILITARI

Până la 9 martie curent, după cum a informat Preşedintele P. Poroşenko, în zona operaţiunilor militare din estul Ucrainei au fost ucişi 1549 de militari ucraineni (Canalul TV 1), iar din momentul armistiţiului de la Minsk din 12 februarie curent privind încetarea focului, au fost omorâţi 64 de militari ucraineni.

La ultima şedinţă a Consiliului de Securitate şi Apărare a fost dat publicităţii numărul eroilor, căzuţi în „cazanul” de la Debalţevo. Conform datelor oficiale, după cum a accentuat Poroşenko, 19 militari ucraineni au fost omorâţi, 135 răniţi, 9 au fost luaţi ostateci. „Nu demult au fost eliberaţi din prizonierat 150 de militari ucraineni, soarta a 12 rămâne necunoscută”, a adăugat preşedintele ucrainean. Cu totul alte cifre, de zeci şi chiar sute de ori mai mari de decedaţi a anunţat TSN, mijloacele de informare în masă de peste hotare, însăşi militarii ucraineni, care au avut norocul să se salveze din „cazanul” din Debalţevo, unde, timp de 3 săptămâni, au fost încercuiţi de teroriştii proruşi şi apoi măcelăriţi.

RĂZBOIUL PUTEA FI DEMULT  TERMINAT

Luptătorii bucovineni din brigada a 128-a de infanterie şi medici din brigada 30-a mecanizată, care s-au întors din „cazanul” din Debalţevo, unde au fost încercuiţi de trupele ruse, consideră că războiul în estul Ucrainei se prelungeşte intenţionat, informează Bukinfo.  După cum afirmă militarii, unor conducători din „eşalonul de vârf” al puterii le convine o asemenea situaţie în ţară, au declarat ei în cadrul unei conferinţe de presă, organizată, la 11 martie curent, la Cernăuţi.

„Acest război putea fi demult terminat. Dar de ce se procedează astfel? Întrebaţii pe politicieni, care câştigă în consecinţă bani mari”, a accentuat Vitali Straton. De altfel, militarii bucovineni au anunţat că generalii care-i conduceau au spălat putina din Debalţevo cu o săptămână înainte de  măcel, de retragerea trupelor ucrainene din „cazan” cu pierderi colosale. Voluntarii care i-au ajutat pe militarii ucraineni să iasă din  iadul din Debalţevo, unde 3 săptămâni au fost încercuiţi de teroriştii proruşi, rămânând fără producte şi apa, încât beau apă din pârâu, în timp ce conducerea Ucrainei afirma că nu e adevărat  "şi totul se află sub control”, că retragerea trupelor ucrainene din Debalţevo „se înfăptuieşte planificat şi organizat”, consideră că dacă nu se iau măsuri urgente corespunzătoare, va continua „predarea teritoriilor” acaparatorului rus.

 „Înspre asta şi merge, după cum vedem, e, pur şi simplu, cedarea teritoriilor şi nimicirea adevăraţilor patrioţi”, a declarat voluntarul Oleg Revega.

Unica ieşire din situaţia ce s-a creat, martorii sângeroaselor scene de groază, trăite pe viu în infernul din „cazanul” din Debalţevo, o văd într-o conducere normală a aşa-numitei operaţiuni antiteroriste. 

„Cei de la conducerea armatei aşa şi n-au învăţat nimic din greşelile personale, comise în campania militară din vara precedentă. De aceea am nimerit iarăşi într-o asemenea situaţie şi conducătorii au rămas aceeaşi, nu s-a făcut nimic ca să se îmbunătăţească starea", a accentuat medicul militar Igor Malyşevski.

AU ADUS ARMAMENT DIN DONBAS?

Lucrătorii organelor de drept au descoperit, în apartamentele a trei locuitori ai Cernăuţiului, în vârstă de 19, 23 şi, respectiv, 35 de ani, un adevărat arsenal de armament – grenade, automate, pistoale, mitraliere, gloanţe, cutii cu praf de puşcă etc. A fost deschis un dosar penal ce prevede privarea de libertate pe un termen de până la 7 ani.

Felicia NICHITA-TOMA