29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

COLIND PASCAL CU MIHAI MORĂRAŞ

15 aprilie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

E-o cale lungă care ni s-a dat

Şi o ispită pentru fiecare –

A rămânea cu sufletul curat

Sau a-l ucide-n ură şi trădare?

(„Semnul Mioriţei”, Mihai Morăraş)

Sentimental, se întoarce în primăvară…

Nu ştiu cum e printre elita intelectualităţii din Chişinău, acolo unde l-a adus avântul tinereţii, şi-a trăit bucuriile şi durerile vieţii, suportând rutina de toate zilele. Dar când vine acasă – la Cernăuţi, unde are prieteni de credinţă românească, la Roşa unde s-a născut, a copilărit şi-i trăiesc cele mai dragi neamuri, la Sinăuţi unde şi-a durat casă de piatră fiul Lucian cu soţia sa Lilia, dăruindu-i cea mai scumpă comoară, nepoţica Mihaela, îl vedem pe Mihai Morăraş cu suflet candid de copil, cu braţele larg deschise a îmbrăţişare şi sărutare pentru orice om bun sau pom roditor întâlnit în cale. Sincer, cu neştearsa-i umbră de tristeţe melancolică în priviri, neschimbat la chip şi delicatele maniere, l-am avut printre noi, la Cernăuţi, în a treia zi de Paşti, de data astă întâlnirea durând nu doar cât o strângere de mână ori o clipă de mărturisire a nestinselor noastre dureri. Or, Mihai Morăraşi n-a venit singur, în trecere grăbită, ci cu un întreg alai – prieteni, neamuri de la Roşa, admiratori şi preţuitori ai creaţiei sale, cunoscute şi în Bucovina. Şi de la Chişinău avea însoţitori/susţinători de valoare – în primul rând pe „îngerul păzitor”, cum o numeşte pe soţia sa Catinca, pe vestiţii noştri consângeni din capitala Moldovei, Ioan Paulencu şi Maria Iliuţ, nume de referinţă pentru comunitatea bucovinenilor din Basarabia, care nici nu au nevoie de prezentare.

Ineditul momentului este că pe toţi i-a adunat într-un unic colind pascal, într-un imn înălţat bucuriei Învierii şi Luminii o… „simplă” carte. Zic „simplă”, pentru că tot ce se referă sau vine de la Mihai Morăraş este, în aparenţă, aerian, simplu, modest, dar în profunzime – încărcat de sens şi autenticitate. Precum s-a anunţat, în a treia zi din Săptămâna Luminată, în sala de spectacole a Casei Orăşeneşti de Cultură şi Estetică din Cernăuţi s-a vorbit şi s-a cântat „Hristos a înviat” în româneşte, graţie întâlnirii cu poetul şi publicistul bucovinean stabilit la Chişinău, Mihai Morăraş, şi cu a sa „Viaţa ca un solo de vioară” – cartea ce-i estimează paşii prin eternitatea neamului românesc din Bucovina, cuprinzând parcursul unui destin reprezentativ pentru istoria vitregă a neamului trunchiat. De fapt, nu e doar un „solo”, ci un duet de vioară, căci volumul, axat pe dialog, are doi protagonişti – scriitorul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, (cu întrebările) şi Mihai Morăraş (cu răspunsurile). Acestui armonios tandem îi datorăm înnobilarea psalmului pascal din ziua de 14 aprilie cu româneasca răzbunare a unui timp de tăcere şi lâncezeală spirituală.

Ca aerul curat necesar respiraţiei

Lângă subtilul volum liric „Clipa de după amiază” (2012), dar mai ales, recenta carte de confesiuni a lui Mihai Morăraş, nu putea să nu răsune un virtuoz „solo” de la un artist iniţiat ca nimeni altul în miracolul viorii, maestrul Nicolae Hacman. Talentatul instrumentist a împrimăvărat sala şi cu trilurile „Ciocârliei”, melodie cu care fascinează de mai bine de două decenii Occidentul. Ca pe strune de vioară a vorbit despre „cartea ieşită din comun prin răvăşitor conţinut şi excelentă prezentare grafică”, poetul, traducătorul, istoricul literar, Mircea Lutic, de curând devenit cetăţean de onoare al Bucovinei (plăcut prilej de a-i adresa felicitările „Zorilor Bucovinei”). Căutând comparaţia cea mai potrivită, exegetul a numit-o „simplă ca aerul ce-l respirăm zilnic”. Relevând că „în Săptămâna Luminii lucrurile lumii se arată oamenilor prin ochiul porumbelului, adică al Duhului Sfânt”, Mircea Lutic a mărturisit că lectura acestui volum l-a transpus pe un tărâm de pioşenie. El şi-a exprimat admiraţia pentru inspiratul titlu „de o supleţe deosebită”, pentru profunda, revelatoarea semnificaţie a subtitlului „Dialog la focul din vatră”, pentru efervescenţa lui Vasile Tărâţeanu de a ne provoca şi bucura cu acţiunile sale culturale şi editoriale… Referitor la eleganţa poligrafică, a menţionat reuşita ilustrare a copertelor, unde se întâlnesc componentele fundamentale ale sufletului omului: dragostea de Patrie, credinţa (reprezentată prin imaginea bisericii de la Roşa), lumina înţelepciunii (şcoala) şi amintirea istorică (cetatea Ţeţina).

Într-adevăr, ţinuta poligrafică impresionează de la prima vedere, făcându-i să se exprime pe marginea cărţii şi pe cei care abia o primise de la autori – profesorul dr. doc. Ilie Luceac, directoarea editurii „Alexandru cel Bun”, Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, membrul prezidiului Societăţii „Mihai Eminescu”, Octavian Voronca, fost coleg de şcoală cu Mihai Morăraş. Aş mai adăuga la aprecierile distinşilor vorbitori că „Viaţa ca un solo de vioară” este cartea despre care, parafrazându-l pe Tudor Arghezi, am putea exclama: „Cinste cui te-a trăit!”. Or, evocă drumul în devenire al celui intervievat, istoria unei familii reprezentative pentru suburbiile Cernăuţiului, acum tot mai împuţinate de români, e o mărturie a dramei distrugerii seminţiei şi semeţiei româneşti din jurul ctitoriei lui Alexandru cel Bun, spre care şi astăzi poeţii basarabeni (prieteni ai lui Mihai Morăraş) privesc ca la o Mecca a românismului. Îndeosebi, Grigore Vieru a lăsat o lacrimă pe cerul Cernăuţiului, în carte fiind inserat mesajul său cu prilejul jubileului de 600 ani al oraşului: „Avem două Putne: una aparţine lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi alta ctitorită de Alexandru cel Bun numită Cernăuţi. … Din adâncul suferinţelor mele încerc să mă ridic în picioare pentru a-ţi săruta Lumina”. Acest mesaj a fost citit de Mihai Morăraş de Marea Sărbătoare a oraşului, în octombrie 2008, la întâlnirea cu roşoşenii săi, la şcoala unde a învăţat alfabetul dragostei faţă de mica sa Patrie. Atunci le-a adus în dar câteva cărţi de-ale sale, dar mai ales bucuria comunicării cu scriitorii Nicolae Dabija şi Arcadie Suceveanu. E în stilul său să le dăruiască conaţionalilor sărbători, el însuşi, fiind de-o rafinată modestie, preferă să stea în umbra altora, pe care-i consideră mai valoroşi, mai importanţi. Astfel a procedat şi la recenta lansare a cărţii sale, postându-i înainte pe Ioan Paulencu, Artist al Poporului din Republica Moldova, şi incomparabila Maria Iliuţ, devotaţii prieteni care îi împărtăşesc crezul de-o viaţă, întruchipează, asemenea dumnealui, dârzenia de român bucovinean.

Trecând prin tristeţe şi dor

Trepidând de temerea să nu transforme în grandomanie deşartă bucuria întâlnirii cu oamenii dragi din Bucovina, Mihai Morăraş ne-a ţinut în duhul unei şezători literar-artistice, prezentându-i cu sensibilă înduioşare pe cei mai apropiaţi – surorile Nuţa şi Rodica de la Roşa, şi Viorica de la Iaşi, fiul Lucian, nepoţica Mihaela, soţia Catinca, vecinii Aurel Timcu şi Miluţa Grosu, colegul de clasă Vasile Paladean (maestru al artei fotografice), profesorul de matematică Ştefan Lazarovici, care l-a învăţat în perioada stagiunii pedagogice, vechiul prieten Aurel Chiseliţă, ce-l agita să renunţe la filologie în favoarea facultăţii de biologie… Inima i-a tresăltat văzând în sală tineri de la Catedra de Filologie Română şi Clasică şi pe profesoara lor, dr. doc. Lora Bostan.

Însă cele mai mari emoţii i-a răvăşit prezenţa dnei Domnica Gorduna, profesoara care i-a predat în şcoală biologia. E o mare minune să ajungi septuagenar, având o profesoară care te ţine minte din primii ani de şcoală! Rar care om are această fericire, să sărute mâna învăţătoarei după mai bine de jumătate de secol de la absolvirea şcolii. Dna Domnica Gorduna a vorbit printre lacrimi despre fericirea de a asculta lecţia de viaţă a lui Mihăiţă – cel mai bun elev al ei, întotdeauna cu mâna ridicată, dând răspunsuri excelente la orice întrebare. Profesoara şi-a exprimat fericirea că a ajuns să vadă aievea împlinirea proverbului „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă” – prin modelul lui Mihai Morăraş şi altor foşti elevi, care „n-au pierdut zadarnic timpul în şcoala de la Roşa, pornind de acolo oameni în frumoasă devenire”. În cinstea venerabilei profesoare, pentru copilăria cea de demult şi reveriile primelor iubiri a răsunat cadoul muzical „De la Cernăuţi la vale”, interpreta Maria Iliuţ fiind susţinută de vocea melodioasă a lui Mihai Morăraş, care spontan şi-a etalat talentul de cântăreţ şi dansator. Acest cântec mult iubit al său a fost inclus şi în volumul lansat.

Păcat că timpul nu i-a permis lui Ioan Paulencu să se dezlănţuie din plin. Totuşi, de rând cu regretul de a vedea doar doi-trei voloceni în sală (pe profesorul Nicolae Mintencu şi Ionică Semeniuc), ne-a transmis din satisfacţiile sufleteşti şi cele mai sfâşietoare nelinişti. La capitolul bucuriilor se înscrie realizarea de a eterniza pe pelicula unui film obiceiurile de iarnă de la Voloca, pluguşoarele dacice, iar la cel al speranţelor – că tinerii de astăzi poate vor înţelege nu prea târziu preferatul său cântec, „Balada cerbului”. Însufleţit de „Huţuca” Mariei Iliuţ, Ioan Paulencu ne-a surprins cu „Huţulca” sa, în limba ucraineană, învăţată din timpurile când avea 15 ani, dar se dădea de 17, ca să fie primit la muncă. Erau vremuri zdruncinate de mari nevoi, când „eliberatorii” l-au jefuit şi pe tatăl său, gospodar de frunte. Ciuda de atunci nu i-a trecut încă, adăugând din durerea sa două strofe la binecunoscuta plângere „Cântă cucul, bată-l vina, de răsună Bucovina”. E jalea noastră, mereu vie, care nu ne sloboade nici în clipele de veselie, sau de revelaţie, atunci când ne căutăm loc de Mănăstire şi de Mântuire.

Ca un ecou la „întoarcerea în primăvară a feciorilor români ai Bucovinei”, Mihai Morăraş a răspuns cu „Săracă inima me”, cântecul ce parcă despre el a fost compus. Mai departe s-au înşirat mărgăritare de amintiri şi cântări ce nu sunt scrise-n carte, la un păhărel de vin moldovenesc şi sarmale de la Roşa…

Maria TOACĂ

Fotografii „Zorile Bucovinei”