17 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CU CE PAHAR DAI CU ACELAȘI ȘI IEI

20 aprilie 2015 р. | Categorie: Destine

Ilie Mihailovici al lui Zaharie este al doilea sătean întors acasă din cei 88 luați și duși pe frontul italian în primul război mondial. Întors acasă bolnav și fără un picior, a complicat și mai mult situația materială în familie unde, acuma, 9 guri trebuiau hrănite și îmbrăcate. Tot greul familiei a trecut pe umerii copiilor mai mărișori. Cel mai mare era Dumitru, numit în familie şi Trașel. Trașel - încoace, Trașel – încolo, de nu-și vedea, bietul, capul din treburi. Deşi era harnic, priceput în toate și stăruitor, cu mult greu se descurca în toate nevoile gospodăriei.

Când fratele Ion (Nicuță) începu să devină apt pentru a duce gospodăria, Dumitru își ia traista în spate și pleacă să-și caute norocul în lumea largă. Ajunge până la București. Era prin anii 1935. România cunoștea importante progrese tehnice. Pe arena mondială țara a obținut importante succese în privința recunoașterii frontierelor strămoșești, chiar Uniunea Sovietică a început să recunoască această situație.

Astfel, pribeagul nostru, întrebând de unul-altul, ajunge la o poartă, pe care scria: „E nevoie de un lucrător”. Bate la poartă, i se deschide, e condus de portar la patron. După câteva întrebări e primit ca responsabil de gospodărie. Patronul avea două autoturisme în ogradă. Dumitru, pe lângă alte treburi, o atenție deosebită acorda acestor mașini. Îi erau atât de dragi, că era de acord să doarmă lângă ele. Stăpânul a observat acest lucru și hotărî să-l trimită la școala de șoferi. După școală e trecut pe postul de șofer. Aceasta a fost o schimbare deosebită în viața lui Dumitru: îmbrăcăminte orășenească, mânca la o masă cu patronul, primea o leafă mai frumușică.

Dar când a început să  creadă, că mai-mai l-ar prinde pe Dumnezeu de picior - altă nevoie dădu peste el. Află că una din fetele stăpânilor e îndrăgostită cuc de el. Părinții fetei, văzând că fiica lor și-a pierdut capul și nu-i chip s-o îndoaie, încep să se intereseze de flăcău: de unde-i, cine-i, cine îi sunt părinții etc. Flăcăul, devenit de-acum Mitică și nu Dumitru, văzând că juvățul se apropia de gât, începe să manevreze: cum că-i din nordul Bucovinei, e fecior de preot și a fost nevoit să-și părăsească familia, pentru a scăpa de urmăririle siguranței, ca fost adept al lui Zelea Codreanu. Răspunsul lui Mitică îi liniștește, într-o măsură oarecare, pe părinți și parcă încetează cu presiunile lor asupra fetei.

Dar așa, cum una nu vine numai una, într-o bună zi Mitică se întâlnește nas în nas cu săteanul său Vasile Ungureanu, de profesie avocat, pe atunci și deputat în Parlamentul României din partea partidului țărănist. Eroul nostru îi destăinui odiseea sa și-l roagă, de toți dumnezeii, să nu-l divulge părinților în sat.

Săteanul îi promite și-i mai spune:Ține-te bine pe piață. Ai început bine. În ce privește patronul tău mie-mi este un bun cunoscut. L-am ajutat mult în afacerea sa. Așa că, dacă vor apărea probleme, mă găsești, și eu îi voi astupa gura, pentru că și el a pus mâna pe această avericică întocmai ca și tine. Astfel, cu ce dai cu aceiași și iei”.

După puțină liniște, în urma acestei întâlniri, Mitică se trezește cu fratele Nicuță la poartă. (Ungurean, vrând să liniștească părinții lui Dumitru, îi povestește fratelui Nicuță despre Dumitru, dar să nu divulge nimănui adresa). Fratele n-a crezut celor auzite și încearcă singur să se convingă. Și într-o bună zi, fratele Nicuță apare la poarta, unde-și făcea serviciul Dumitru. Întâlnirea a fost ieșită din comun. La despărțire s-au înțeles: toate cele văzute și auzite rămân între ei și numai. Și așa a fost.

În 1938 părinții și frații primesc fotografia cu fiul lor Trașel – mire și mireasa sa Mărioara. Peste puțin timp tatăl Ilie, simțind sfârșitul aproape, își cheamă familia în jurul său, îi îndeamnă cum să trăiască între ei, își cere iertare de la fiecare și mai spune: „De-ar fi Trașel aici, i-ași da două bețe la dos să nu uite, că eu îs tata lui”. O lacrimă lungă i s-a prelins pe obraz și a închis ochii pentru totdeauna. Peste puțin timp se pornește groaznicul război, în urma căruia s-a pierdut orice știre despre săteanul nostru Dumitru-Trașel -  Mitică al lui Ilie Mihailovici al lui Zaharia din Țarnă.

Teodor NICOLAEVICI, s. Suceveni, raionul Hliboca