29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ROMÂNUL ALEXEI ALBULESA, CARE A DECEDAT, A FOST MOBILIZAT GRAV BOLNAV

30 aprilie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Marţea precedentă, sute de locuitori ai satului Marşinţi, raionul Noua Suliţă, l-au petrecut în ultimul drum pe consăteanul lor Alexei Albulesa, în vârstă de 43 de ani, care a fost  mobilizat de către comisariatul militar raional la 18 martie curent. După cinci zile de aflare la instructaj pe poligonul din Rivne, la 23 martie curent, a fost internat în spitalul militar local, unde a fost diagnosticat cu astmă bronhială. Mai târziu, agravându-se boala, românul nostru bucovinean a fost spitalizat în Centrul Clinic Militaro-Medical din regiunea de Vest, situat în or.  Lviv, unde, la 25 aprilie curent, a decedat, în consecinţa insuficienţei cardiace şi pneumoniei. La 28 aprilie a.c., Alexei Albulesa, tată a  doi copii, a fost înmormântat în satul natal – Marşinţi.

Alexei Albulesa, la vârsta de 14 ani, a devenit Campion al Ucrainei la judo, maestru al sportului. Tânărul suferea de astmă bronhială şi a fost mobilizat grav bolnav. Alexei e prima jertfă din raionul Noua Suliţă a războiului nedeclarat din estul Ucrainei. În prezent, o comisie specială cercetează cazul decesului bucovineanului. Cine va răspunde pentru faptul că a fost mobilizat fiind bolnav? Va obţine oare familia compensaţie materială de la stat sau de la acei vinovaţi că doi copii au rămas fără tată, fără sprijin material?

FOSTA CERNĂUŢEANCĂ – OSTAŞ ÎN ARMATA SUA
Kristina Cereşnea, originară din Cernăuţi, a devenit ostaş superior în Forţele Armate ale SUA şi, în prezent, e translator la instrucţiunile comune ucraineano-americane ce se desfăşoară, de la 20 aprilie a.c., pe poligonul din Iavoriv, regiunea Lviv, cu participarea trupelor „Fearless Guardian-2015”.
A plecat în Statele Unite ale Americii cu 8 ani în urmă şi a rămas acolo, s-a angajat la serviciu, apoi a absolvit cursurile de soră medicală, iar cu doi ani în urmă a fost angajată în serviciul militar.

Diana TOMA