28 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PRIMĂVARA BUCOVINEANĂ ÎN IMAGINILE FOTOGRAFICE ALE LUI STEPAN KARACIKO

7 mai 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Sub acest generic, la Biblioteca Ştiinţifică Regională „M. Ivasiuk”, a fost inaugurată cea de-a doua expoziţie personală a cunoscutului etnograf  cernăuţean STEPAN KARACIKO, care e pasionat şi de arta fotografică, publicând în presa din ţinut şi în cea din ţară reportaje, secvenţe aparte de la diverse evenimente cultural –artistice şi social-politice.  Astfel, timp de o lună, cei îndrăgostiţi de fotografiile artistice, vor avea posibilitatea să admire 30 de lucrări ale autorului – peisaje, portrete ale bucovinenilor renumiţi etc.

Îndrăgostindu-se de arta fotografică încă cu vreo 40 de ani în urmă, când pentru prima dată a luat în mână aparatul de fotografiat, înlocuind-ul pe fotograful unităţii militare, în care-şi făcea serviciul militar în termen, care se demobilizase, Stepan Karaciko nu s-a despărţit de el nici în anii activităţii la Arhiva  Regională de Stat, nici acum, când se află la odihnă binemeritată.

Despre munca autorului asupra găsirii momentului şi locului potrivit pentru imortalizarea, cu ajutorul aparatului de fotografiat, a evenimentelor ce  au loc în ţinut, dar şi despre munca autorului ca arhivar, au relatat în discursurile lor Vira Kitaigorodska, şefa Direcţiei Cultură a Administraţiei Regionale de Stat, Marina Rybaciuk, pictor, Olena Bannikova, director adjunct al Bibliotecii „M. Ivasiuk”, Iuhim Husar, publicist şi etnograf, vecina Lesea ş. a.

Diana TOMA