28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

AU MURIT CA NIȘTE SFINȚI

4 aprilie 2013 р. | Categorie: Social

Suntem în Postul Mare, când ne scriem pomelnicul și facem parastase pentru rudele răposate, precum și pentru cei pe care n-are cine să-i pomenească. Noi, românii din Bucovina, suntem mereu în doliu de la 40 încoace, de când ne-au sosit ”eliberatorii” sovietici.  Era  iarnă lungă, ca aceasta de acum, când a sângerat zăpada pe Varnița. Nici azi nu știm câți români au fost uciși, câți au fost prigoniți după acea nemaipomenită tragedie.

Îl voi pomeni doar pe vărul meu Silvic al unchiului Toader din Coturi de lângă pârâul Iordăneștilor – un flăcău voinic cât un munte. A fost hăituit de ruși la Fântâna Albă și purtat în cătușe, desculț, pe șoseaua dintre Hliboca și Storojineț. Bătut până la sânge, a fost escortat o zi întreagă, fiind declarat dispărut fără veste. Calvarul lui a avut loc din cauză că vroia să plece la surorile Zamfira și Gheorghina, care învățau la Liceul din Rădăuți. De scârbă mare unchiul Toader și-a ieșit din minți și, în curând, a plecat la Domnul. Și un vecin de-al nostru, prieten cu Silvic, Florea Maricăi din Carapciu, a fost prins și schingiuit în fața soției gravide în ultima lună.

Apoi au fost mistuite în flăcări vreo cinci sute de suflete la fabrica de spirt și cicoare din satul meu de pe Siret, unde s-au prăpădit și sora mea mai mare Floarea  împreună cu logodnicul ei Gheorghică a lui Paul Mâțu. Au murit ca niște sfinți.

În familia mea, ca și în fiecare familie din Bucovina, a urmat prigoana. Pe Ionică al nostru l-au prins stribocii chiar de sărbătoarea hramului satului, când păștea vacile kolhozului pe toloacă. Era împreună cu Grigore Caciuc. I-au mânat la F.Z.O., în Donbas, apoi la Peciora, unde au orbit și au degerat.  Pe Niculuță, fratele meu mai mic, ni l-au adus în raclă de zinc din armată de la Kuibîșev. Astfel sovieticii ne-au ”reeducat”, ca să uităm dorul de țară, grai și neam, să uităm că suntem români.

Domnica MIHALESCU-LUCHIANIUC, s. Ostrița, raionul Herța