14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei

20 mai 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 18 mai 2015, la reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei, organizată la Bruxelles, în marja Consiliului Afaceri Externe. Aceasta este prima reuniune a Grupului de Prieteni organizată în anul 2015 şi cea de-a doua după semnarea Acordului de Asociere UE-Ucraina. Partea ucraineană a fost reprezentată de ministrul afacerilor externe Pavlo Klimkin.

Această reuniune are loc în contextul evoluţiilor situaţiei de securitate din Ucraina, pe fondul punerii în aplicare a prevederilor pachetului de măsuri Minsk + din 12 februarie 2015, şi a reprezentat o oportunitate pentru  abordarea stadiului şi perspectivelor implementării de către autorităţile ucrainene a pachetului de reforme asociat parcursului european, în special după desfăşurarea summit-ului UE-Ucraina (27 aprilie 2015, Kiev) şi a Conferinţei Support for Ukraine (28 aprilie 2015, Kiev).

Șeful diplomației române, în acord cu ceilalți miniștri prezenți, a evidenţiat necesitatea implementării tuturor prevederilor pachetului de măsuri Minsk +.

Bogdan Aurescu a atras atenția și asupra imperativului obţinerii unor rezultate concrete pe linia implementării reformelor prevăzute de Agenda de Asociere Ucraina-UE şi a salutat începerea activității Comisiei de revizuire a Constituției. De asemenea, a subliniat importanţa înregistrării de progrese în privința liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii ucraineni.

Totodată, Bogdan Aurescu a reafirmat susţinerea României pentru parcursul european al Ucrainei. Concomitent cu salutarea deciziei privind aplicarea provizorie a părţilor politice ale Acordului de Asociere, a evidenţiat necesitatea respectării calendarului pentru punerea în aplicare a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb şi a subliniat că trebuie exclusă perspectiva unei amânări a începerii aplicării acestuia.

Bogdan Aurescu reiterat disponibilitatea României de a oferi sprijin concret şi expertiză Ucrainei în procesul de reforma.


Informaţii suplimentare

Grupul de Prieteni ai Ucrainei este un format de susţinere a aspiraţiilor europene ale Ucrainei, la care România a participat în mod consecvent. Cea mai recentă reuniune în acest format a avut loc la Bruxelles la 15 decembrie 2014.

Sursa: mae.ro