NE PLÂNGEM EROII ALĂTURI DE MAICA ROMÂNIE

„Nu plânge, Maică Românie!

Pentru dreptate noi pierim;

Copiii noştri peste veacuri,

Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!

Adună tot ce-i bun sub soare;

Ne cheamă şi pe noi la praznic,

Când România va fi mare!”

(Versuri din raniţa unui ostaş căzut în lupte în toamna lui 1918, pe muntele Sorica din Carpaţi)

Avem un cer de sfinţi-eroi deasupra noastră, ţinându-ne nemuritori pe pământ prin amintirea şi pomenirea martirilor neamului, sacrificaţi pentru credinţă, dreptate, Patrie. Prin jertfa lor supremă ei şi-au cucerit viaţa veşnică, lăsându-ne şi nouă repere de a trăi în demnitate. Pe mulţi nu i-am ştiut şi nici azi nu-i cunoaştem pe nume, dar întotdeauna am pomenit în fierbinţi rugăciuni pe cineva drag, căzut în bătălie pentru întregirea ţării sau masacrat în chinuri grele de zbirii ce ne-au răpit Patria şi libertatea. I-am plâns în tăcere alături de Maica Românie, iar astăzi avem şi ceva drepturi la cuvânt, salutându-ne de Ziua Înălţării Mântuitorului şi cu „Eroii s-au înălţat!”.

Ne comemorăm martirii nu doar din anul când în România marea sărbătoare creştină a Înălţării Domnului a fost decretată prin lege ca Ziua Eroilor. Nu e unica zi când durerea memoriei îi adună pe românii din ţinutul Cernăuţiului la Cruci şi monumente funerare înălţate în cinstea sacrificiilor supreme pentru dăinuirea neamului. Însă din 2003, când Ziua Eroilor a revenit la statutul oficial de odinioară, fiind declarată ca sărbătoare naţională a poporului român, ne regăsim în aceeaşi bătaie de inimă cu întreaga românitate. Şi în această primăvară, în Joia Înălţării, exact la ora 12, când în toate lăcaşurile de cult din Patria noastră istorică au răsunat dangăte de clopot, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ s-a păstrat un minut de reculegere, cu adânci emoţii şi respect, ne-am închinat şi noi la locul unde-şi dorm somnul nemuririi mai mult de 600 de ostaşi români, căzuţi în cel de-al doilea război mondial, şi 400 de martiri asasinaţi în primul an al regimului stalinist în nordul Bucovinei. Ca de fiecare dată, la memorialul eroilor şi martirilor români din fostul cimitir militar din Cernăuţi, ne-a adunat Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, condusă de Octavian Bivolaru. Trebuie să menţionăm faptul că, în pofida împrejurărilor, conjuncturii politice, discuţiilor din jurul acestui complex funerar de eternizare a eroilor şi martirilor români, dl Octavian Bivolaru în fiecare an, în Joia Înălţării a găsit un preot să oficieze slujba de pomenire şi a organizat manifestări de doliu. Alături de conaţionalii, care nu s-au temut să vină cu flori şi lumânări, aducând omagii nemuritorilor noştri, întotdeauna s-au aflat ziarişti de la „Zorile Bucovinei” şi redactorul-şef al ziarului, Nicolae Toma. Deşi mai demult ne urmăreau destui ochi de prin bălăriile din jur şi de mai aproape, deşi, tineri absolut profani în istoria ţinutului scriau în presa locală (nu de limba română) că acolo s-a înălţat un simbol „fascist”, memorialul a rezistat, dovedind că în timpuri de restrişte morţii sunt mai drepţi, mai puternici decât cei vii, căci, după cum spunea marele istoric Nicolae Iorga „un neam este etern prin cultul eroilor”.

Anul acesta la Memorialul eroilor noştri am auzit acelaşi adevăr, numai că în limba ucraineană, de la preotul Oleg Poleanko de la Biserica ortodoxă Sfânta Olga din Cernăuţi ce ţine de Patriarhia Kyivului, care a oficiat slujba de pomenire împreună cu părintele Gheorghe Basaraba de la Biserica Sfânta Parascheva şi doi preoţi mai tineri de la acelaşi locaş. Nu mă voi aprofunda în istoria acestei biserici, care aparţine astăzi Patriarhiei Kyivului, dar noi ştim că a fost ctitorită de un boier român şi ne-a fost plăcut să auzim frumoasa rostire românească a preotului Gheorghe Basaraba. Astfel, rugăciunile pentru eroii Patriei, care prin jertfa lor ne coboară Împărăţia Cerurilor pe pământ, au răsunat în limbile ucraineană şi română, părintele Basaraba relevând că „neamul care nu are eroi este nimicit, eroii ne deschid drumul viitorului, poporul care are amintire istorică este binecuvântat de Dumnezeu”. Împreună cu preotul Poleanko ne-am rugat pentru toţi care au trăit, au iubit, au luptat şi au murit pentru acest pământ: „Azi deschidem o pagină a unirii neamurilor creştine din Bucovina. Rugăciunea noastră se înalţă pentru toţi care odihnesc aici, să ne unim, să ne iubim, să ne respectăm unii pe alţii, să trăim în pace şi frăţie”.

Minunatele, înţeleptele cuvinte preoţeşti au fost preluate de Viktor Griga, şef al secţiei pentru patrimoniul naţional de la Administraţia Regională de Stat, el sensibilizând că, în anii regimului totalitar, alături de români au fost nimiciţi şi ucraineni care militau pentru valorile lor naţionale. La mitingul de doliu, puterea executivă a regiunii a mai fost reprezentată de Liubomir Midvidi şi Alexandru Grigorişin. Din partea comunităţii româneşti a vorbit membrul prezidiului Societăţii „Mihai Eminescu”, dl Octavian Voronca, amintind de o tulburătoare coincidenţă: „Chiar în ziua de joi, la 21 mai 1941, adică cu 74 de ani în urmă, la ora 10 noaptea, a început primul val al deportărilor populaţiei româneşti din nordul Bucovinei. Astăzi comemorăm şi primele victime ale exilului stalinist. Ar fi bine să aprindem la noapte câte o lumânare şi să păstrăm un minut de reculegere în memoria lor”.

Preludiu la minutul de reculegere întru înveşnicirea martirilor ne-a adus doamna Alexandra Jar din Mihoreni, recitând o poezie găsită prin cărţile vechi de la părinţi – răvăşitoare scrisoare în versuri, semnată de Simion Mospan (pesemne învăţător), trimisă de pe front, în 1943, elevilor săi: „Eu sunt ostaş, eu sunt departe/ Şi lupt aici, pe fronturi tari,/ Dar n-am uitat de-a noastre sate,/ Eu n-am uitat de voi, şcolari.//Vă scriu doar două-trei cuvinte/ Că lupt şi-s viu, că-s sănătos,/ Eu vă trimit salut fierbinte/ Şi vă doresc un trai frumos,// Aici e foc, aici e moarte,/ Dar n-am ce-i face, că-i război,/ Noi ţara-o apărăm departe,/ Vă apărăm, copii, pe voi”.

Despre eroii care apără astăzi Ucraina de „pocitura” roşie-rusească, ce ne-a invadat în trecut şi nu ne lasă nici astăzi să trăim în pace, a vorbit cu înflăcărare prietenul ucrainean al românilor, Nicolae Hanchevici, prezent în fiecare an cu sufletul, cu dragostea creştină, iar de data aceasta şi cu spirit organizatoric, la memorialul eroilor noştri din fostul cimitir militar. Un loc liber pentru cei comemoraţi, ca şi cum s-ar fi întors vii printre noi, a fost lăsat şi la masa de pomenire. Ne-am despărţit parcă mai nemuritori în Ziua de Înălţare a Domnului şi a Eroilor Români, răstigniţi şi supuşi la chinuri golgotice asemenea Mântuitorului.

Maria TOACĂ

P.S. Chiar în acea zi, 21 mai 2015, în Ucraina au intrat în vigoare patru legi cu privire la decomunizare, care, de rând cu interzicerea simbolicii comuniste, prevăd deschiderea arhivelor serviciilor speciale sovietice. Nutrim încrederea că ele vor fi deschise şi pentru români şi vom scoate la lumină tot adevărul despre tragediile neamului nostru