07 februarie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA CRUCILE MARTIRILOR SĂ NU UITĂM ŞI DE CEI VII

8 iunie 2015 р. | Categorie: Social

Întâia duminică de după Rusalii, când întreaga creştinătate ortodoxă a prăznuit Ziua Tuturor Sfinţilor, i-am cinstit şi noi pe cei mai vrednici fii ai neamului, care prin jertfa lor ne-au răscumpărat din căderea în păcatul uitării şi trădării. Datorită celor mai curaţi cu sufletul, mai tari în credinţă, ne amintim astăzi ce oameni vrednici ne-au fost părinţii şi bunicii – mândri de numele lor, de limba ce-o vorbeau, de portul în care se găteau de sărbători…  Şi pentru că-şi iubeau limba, cântecele, horele, Patria lor, pentru că se închinau la sfinţii din icoane, dar nu la idolii aduşi de puterea sovietică, au fost scoşi din case, duşi la mii de kilometri de vetrele străbune, nimiciţi în închisori, lăsaţi pradă foametei, gerurilor, pustietăţii.

În marele sobor al sfinţilor din toate timpurile şi de pretutindeni, avem mucenicii noştri, de la care luăm curaj şi puterea de a rezista în aceste timpuri de restrişte prin care trece Ucraina. Şi chiar dacă a fost o vrere a întâmplării, apoi e una rânduită din ceruri că în Duminica Tuturor Sfinţilor, Societatea „Golgota” a Românilor din Ucraina a început recviemul pentru victimele regimului totalitar stalinist, care va dura pe tot parcursul Cireşarului – cea mai tristă lună din calendarul suferinţelor românilor din ţinutul Cernăuţiului. De 15 ani, dl Octavian Bivolaru, preşedintele respectivei societăţi, ne adună la monumentul simbolic în memoria martirilor neamului românesc, înălţat în anul 2000, lângă mica biserică Trei Ierarhi, unde slujeşte un preot cu inimă mare, care are grijă să menţină spiritul românesc în fosta capelă mitropolitană. Cucernicul părinte Cristofor, căci despre el e vorba, după tradiţională slujbă de duminică, marcată şi de marea sărbătoare creştină, a ţinut un Te-Deum la monumentul martirilor, invocând sublima lor jertfă, rugându-se ca Dumnezeu să-i aşeze unde toţi sfinţii odihnesc. Ne-a îndemnat şi pe noi să ne rugăm în fiecare seară şi pentru odihna celor ce n-au avut parte de pace pe pământ. Sufletele lor din ceruri se bucură că nu i-am uitat, că jertfa nu le-a fost zădarnică.

Noi, iubitorii de pace şi Hristos, am moştenit crucea lor, şi preotul ne-a dorit ca această cruce să fie mai uşoară, s-o putem duce cu demnitate până la capăt – pe Golgota acestor timpuri. Am trecut prin inimă aceste cuvinte în ritmul bătăilor, ca de clopot, al minutului de reculegere, anunţat de reprezentantul Administraţiei Regionale de Stat, Viktor Griga, în memoria deportaţilor români şi a bărbaţilor căzuţi în războiul de apărare a integrităţii ţării, declanşat în estul Ucrainei.

Cu un vibrant mesaj din partea Consulatului General al României la Cernăuţi a înseninat cereasca cunună adusă memoriei martirilor consulul Edmond Neagoe, care a apreciat prezenţa tinerilor, alături de vârstnicii ce poartă povara trecutului. Diplomatul român şi-a exprimat respectul pentru activităţile organizate de Octavian Bivolaru şi „Golgota” condusă de el, precum şi de celelalte societăţi româneşti din ţinut, unite în jurul-i, ca un scut de flori pentru sufletele celor comemoraţi. Un cuvânt aparte de mulţumire şi admiraţie a fost rostit la adresa dl prof. Ilie Popescu, supravieţuitorul exilului, care se consacră înălţării de cruci şi troiţe întru pomenirea celor ce şi-au câştigat loc în nemurire. La „Scutul de flori”, de care a vorbit diplomatul român, îşi aduce contribuţia şi preşedintele „Arboroasei”, scriitorul Dumitru Covalciuc – prin publicarea în almanahul „Ţara Fagilor” a mărturiilor supravieţuitorilor exilului şi lagărelor staliniste. La manifestarea de duminică, el a semnalat că, din păcate, nu avem o listă a românilor din oraşul Cernăuţi, care au fost deportaţi, omorâţi în închisori. În localităţile rurale s-a lucrat mai activ în acest sens, s-au înălţat monumente funerare pe care sunt înscrise numele martirilor: „Au fost mulţi conaţionali care n-au părăsit oraşul când veneau tancurile ruseşti, având grijă, să păstreze ordinea, să salveze bunuri materiale şi veţi omeneşti”. Printre cei care şi-au pus în pericol propria viaţă pentru a-i salva pe alţii, căzând victime în ghearele cotropitorilor, Dumitru Covalciuc i-a numit pe Teodor Tovarniţchi, directorul Băncii din Cernăuţi (cumnatul ministrului Ion Nistor), generalul pensionar I. Daşchevici, consilier la Curtea de Apel, şeful de poliţie Pihal, directorul fondului bisericesc Botezat. Tragic a fost sfârşitul lui Ciprian Nichiteanu, funcţionar superior la C.F.R., care a încărcat ultimul eşalon de refugiaţi, iar pe sine nu s-a salvat, pierzându-se în Siberia. Sovieticii „eliberatori” au umplut închisorile din Cernăuţi cu 18 mii de români din nordul Bucovinei, marea majoritate fiind oameni bătrâni şi bolnavi.

Călăii nu i-au cruţat nici pe copii. Membrul prezidiului Societăţii „Mihai Eminescu” Octavian Voronca a amintit de familia Şevciuc din Stroieşti, părinţii fiind deportaţi împreună cu opt copii. Dintr-o singură casă din Pătrăuţii de Jos au fost deportate în Kazahstan opt persoane – soţii Schipor cu şase copii. Aproape fiecare familie de români din ţinutul nostru are în cer un înger păzitor din acei copilaşi morţi de foame şi ger în neagra străinătate. Ilie Popescu este unul din copiii exilului, salvat de mama sa şi ales de Dumnezeu să mărturisească, aşa cum a procedat şi în Duminica Tuturor Sfinţilor, despre cum a învins moartea şi cum plâng crucile pentru a ţine trează memoria posterităţii. El le aude plânsul cu sufletul copilului de acum 70 de ani, aude rugăciunile mamei.

Tragedia familiei Cobelea din Mihoreni, relatată în câteva cuvinte de dna Alexandra Jar, adună într-un mare rug al durerii suferinţele întregului neam. Prevenit că poate fi arestat, gospodarul casei s-a ascuns la un cunoscut din Tureatca. Acela l-a primit binevoitor, ca tot atunci să anunţe autorităţile. Miluţă Cobelea a fost arestat, iar soţia lui Anica şi cei cinci copii – deportaţi în Kazahstan. Femeia lucra la fermă şi-l lua pe cel mai mic cu ea, îl punea cu guriţa la pulpa vacii, picurându-i, când n-o vedea nimeni, puţin lapte. Dar nu şi-a putut salva băieţelul. I-a săpat singură mormântul. Neavând sicriu i-a acoperit faţa cu o batistă. „Ca să nu-i intre ţărâna în gură”, le lămurea celorlalţi copii gestul ei. „Da de ce mamă fărâmi lutul şi-l presori aşa încet?”, o întrebau ei. „Să nu-l doară trupuşor”, le răspundea printre lacrimi. Aşa şi-a înmormântat trei copii. Astăzi în viaţă a rămas numai Maria, trăindu-şi în chinuri apusul zilelor. „Poporul român este nemuritor, pentru că are martiri, are eroi”, s-a exprimat ucraineanul Nicolae Hanchevici, care şi-a început viaţa printre români şi nicicând nu s-a abătut de la acest drum.

E bine că ne adunăm la monumente şi crucile durerii. Însă, măcar în aceste zile de doliu şi pomenire să ne amintim nu doar de eroii morţi, ci şi de cei vii, de puţinii supravieţuitori ai deportărilor şi gulagurilor staliniste. S-ar cuveni să le deschidă uşa cei ce reprezintă puterea la sate, să se intereseze ce lipsuri şi nevoi îi macină astăzi. Poate unii au rămas singuri pe lume, poate au şi acum nevoie de o bucată de pâine.

Maria TOACĂ

Fotografii: "Zorile Bucovinei"