13 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

”NE CHEAMĂ ŞI PE NOI LA PRAZNIC, CÂND ROMÂNIA VA FI MARE…”

1 iulie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

“Nu plânge, Maică Românie,

Că am să mor neîmpărtășit!

Un glonț pornit spre pieptul tău,

Cu pieptul meu eu l-am oprit….

Nu plânge, Maică Românie!

E rândul nostru să luptăm

Și din pământul ce ne arde

Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!

Pentru dreptate noi pierim;

Copiii noștri, peste veacuri,

Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie!

Adună tot ce-i bun sub soare;

Ne cheamă și pe noi la praznic,

Când România va fi Mare!”

(Versuri găsite în ranița unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură)

A plâns şi a sângerat Maica Românie,  fraţii şi părinţii, separaţi printr-un gard de sârmă ghimpată, înfiptă în inima României, în inima fiecărui român, înstrăinat de Patrie. Mai lăcrimează şi azi memoria durerii după eroii care şi-au sacrificat viaţa, tinereţea, pe altarul de jertfă al Maicii României.  28 iunie 1940, a fost şi a rămas o zi neagră, de doliu, în Istoria Patriei noastre istorice  –  acum 75 de ani, Maica Românie a fost trunchiată, văduvită de Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei, Basarabia, care au fost rupte de la sânul Ţarii-mamă şi anexate la URSS, prin ruşinosul şi perfidul pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. Ultimatumul, primit de Statul Român la 26 iunie 1940, prevedea retragerea în doar patru zile a armatei şi a administraţiei civile româneşti, însă el n-a fost respectat, tancurile ruse la 29 iunie ajungând de-acum la Herţa. Chiar din primele zile de ocupaţie, pentru a distruge unitatea teritoriilor răpite de la Maica România, populaţia băştinaşă de pe aceste meleaguri mioritice, facilitând asimilarea ei, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au intrat în componenţa Ucrainei, iar centrul şi nordul Basarabiei au format aşa-numita Republică Sovietică Moldovenească. În perioada 1941-1944, teritoriile anexate de Rusia au revenit iarăşi la Ţara-mamă, în consecinţa ofensivei trupelor române şi germane, ca, la 23 august 1944, URSS să le ocupe din nou, fără lupte. A început deznaţionalizarea etnicilor români – s-a vizat trasarea unor graniţe pe teritoriile ocupate, s-a interzis alfabetul latin, cetăţenia română, a început schimbarea toponimelor şi denumirilor geografice, jefuirea, măcelurile de la Lunca,  Fântâna Albă,  represiunile şi deportările în masă a românilor băştinaşi, „vânarea” bărbaţilor la munci silnice în lagărele morţii de pe ţărmurile lacurilor Onega, Ladoga,  luarea cu forţa la FZO, la muncă în minele din Donbas, Ural, dispariţia unor sate întregi – Frunza, Prisaca, unde a fost trasată frontiera, instalată sârma ghimpată, Ţânteni, populaţia fiind strămutată în regiunile sudice ale Ucrainei, în Crimeea, Herson, Zaporijja. Un destin dramatic a avut şi satul Proboteşti, de lângă Herţa, care a fost dezmembrat de gardul de sârmă ghimpată, instalat de noua putere. În 1940, satul Proboteşti avea 2.416 locuitori, iar în 1947 – doar 780 persoane. Astfel ocupanţii sovietici au recurs la purificări etnice în teritoriile răpite, aici fiind aduse persoane de altă etnie, în deosebi ruşi.

Flacăra memoriei acelor ce s-au sacrificat întru dăinuirea Neamului e păstrată cu pioşenie de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraine, mai bine zis, de preşedintele ei Octavian Bivolaru, care a organizat la Herţa, precum o face anual, împreună cu autorităţile locale (Petru Gheorghiu, preşedintele Consiliului Raional Herţa, Adrian Medvidi, Şeful Secţiei de Cultură, Minu Pavalachi, Vera Ţârdea, reprezentanţi ai ARS), Biblioteca Raională „Gheorghe Asachi”, Fundaţia Civică Raională „Gheorghe Asachi” Herţa, un parastas de pomenire la crucea eroilor martiri din curtea „maicii spirituale a neamului românesc”, după cum o numea Mihai Eminescu  -  Bisericii locale Sfântul Ierarh Spiridon, oficiat de preacucernicul părinte-protopop Nectarie Balan, originar din vrednica comună de români – Crasna, care, prin sacralitatea serviciului divin ne-a lăsat şi un cuvânt de învăţătură să nu ne uităm istoria, sacrificiile eroilor, să nu ne îndepărtăm de rădăcini: „Avem o istorie cu care trebuie să ne mândrim. Cât de greu nu ne-ar fi, datoria noastră e să ne păstrăm istoria, ceea ce suntem, ce e pentru noi sfânt. Aşa precum tatăl îl aşteaptă pe fiul rătăcit, Patria noastră istorică ne aşteaptă cu braţele deschise, precum a venit Asociaţia „Astra” , aducându-ne clopotul bisericesc, de asemenea şi dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, ne plecăm în faţa Excelenţei Sale că nu ne uită, a venit şi dumneaei cu o carte religioasă de hramul Bisericii Sfântul Spiridon, se stăruie să deschidă inimile noastre”.

Oricum, o inimă de român bate şi aici la Herţa, şi în Bucovina noastră înstrăinată, şi în Basarabia –  cele mai frumoase plaiuri strămoşeşti din „Grădina  Maicii Domnului” – România, după cum a numit-o suveranul pontific Papa Ioan al II-lea la întâlnirea ecumenică din 1999 cu Patriarhul României Teoctist.

La „masa rotundă”, desfăşurată în incinta Bibliotecii Raionale „Gheorghe Asachi”, moderată de Elena Mihai, şefa instituţiei respective, şi de Alexandru Platonov, vicepreşedintele Fundaţiei Raionale „Gheorghe Asachi”, profesor de istorie la ŞM Târnauca, au fost evocate, de către scriitorul Dumitru Covalciuc, care a specificat necesitatea unei sistematizări a istoriei pe sate, Vasile Bâcu, preşedintele, Octavian Voronca, membru al prezidiului Societăţii „M. Eminescu”, Petru Gheorghiu, preşedintele Consiliului Raional Herţa,  momentele tragice prin care au trecut românii herţeni şi bucovineni după odioasa „eliberare”, care a început cu o pagină neagră în istoria României, trăite pe viu cu sufletul de  Ilie Avasiloaie, deportat în Siberia împreună cu părinţii la vârsta de doar 4 anişori. Şi acum îl trec fiori de gheaţă, când îşi aminteşte prin ce chinuri a trecut familia sa, separată de părinte, îndurând foame şi lipsuri: Dar mai amar îi este  –  cuvântul „mama” l-a învăţat la şcoală în Siberia în limba rusă, regretând că nu-şi poate exprima frumos gândurile în limba maternă.

De 24 de ani Societatea „Golgota”, care are ca sacre simboluri Tricolorul şi Imnul lui Ion-Aldea Teodorovici „Reaprinde-ţi candela”, după cum a sensibilizat preşedintele Octavian Bivolaru, iniţiază şi organizează parastase la monumentele durerii neamului românesc din istorica provincie a Bucovinei, referindu-se la „eliberarea” de la 28 iunie şi crimele regimului barbar ce au urmat, din Ţinutul Herţa fiind deportaţi peste 2500 de oameni, exprimându-şi bucuria că gheaţa a început să se topească – încetul cu încetul se spune adevărul că am fost cotropiţi de Rusia bolşevică, a adus mulţumiri dnei Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, pentru disponibilitatea şi generozitatea de a pune la dispoziţia conducerii Societăţii „Golgota” a transportului pentru a ne deplasa la baştina lui Gheorghe Asachi.

În unison cu durerile românilor înstrăinați de Ţară a bătut şi inima diplomatului român Edmond Neagoe, consul la Consulatul României la Cernăuţi, referindu-se la trista pentru istoria României zi de 28 iunie 1940, la ultimatumul înaintat de uniunea sovietică privind retragerea armatei şi administraţiei române de pe teritoriile anexate de ruşi dintre Prut şi Nistru ce au continuat cu un şir de orori, de masacre şi deportări împotriva poporului băştinaş. Nu au fost cruţaţi nici copiii, fiind aruncaţi în vagoane pentru vite, alături de părinţi, şi duşi pentru a fi nimiciţi ca să nu crească într-o ideologie potrivnică cotropitorilor. E o politică dură pe care Stalin a aplicat-o prin laboratoarele NKVD-iste cu multă consecvenţă până la moartea sa, în 1953. Iar Petru Gheorghiu a propus păstrarea unui moment de reculegere în memoria tuturor eroilor Neamului, omorâţi cu 75 de ani în urmă, şi a celor căzuţi în războiul din Donbas.

Nimeni nu s-a aşteptat, mai ales trădătorii şi vânzătorii de Ţară, că va veni o vreme, când listele întocmite de ei pentru nimicirea conaţionalilor vor fi scoase de după zăvoarele secrete ale arhivelor NKVD-iste. Acum pot fi puse la dispoziţia oricui, iar cozile de topor depistate, fapt subtilizat şi de Dumitru Covalciuc, ceea ce ar scoate în vileag acele crime şi nelegiuiri, comise de „striboci”, de trădători de Neam.

Să nu uităm că 28 iunie 1940 este o zi neagră în istoria României Mari, când am fost „eliberaţi” de Maica noastră Românie şi înrobiţi de un popor barbar şi viclean. Memoria trebuie păstrată cu sfințenie și transmisă noilor generații ca ceva sfânt. Nu trebuie să uităm ororile din trecut pentru a nu risca să devenim martorii unor astfel de evenimente tragice. Or, ziua de 28 iunie are o semnificaţie dublă –  este un prilej de a ne aminti morții, dar și de cei vii, de conaţionalii noștri, care îşi înstrăinează copiii de Rădăcini, de Neam, de Limbă. E aceeaşi durere a noastră, soră cu moartea, care ne-au adus-o tot veneticii ce se laudă că „în Bucovina noastră” (adică a lor) românii au posibilitate să-şi fondeze o societate, să deschidă un centru cultural. Evident, după cum scria pe inelul lui Solomon, ”Şi asta va trece…”.  „Nu plânge, Maică Românie…/Ne cheamă şi pe noi la praznic,/Când România va fi Mare”.

Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii "Zorile Bucovinei"