28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ACŢIUNI DE BINEFACERE – LA TÂRGUL DE SÂNPETRU

14 iulie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Avându-şi începuturile din 1786, renăscut în 1997, tradiţionalul Târg de Sânpetru a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai mari iarmaroace din Ucraina, după cel din Sorocinţi, e a doua după importanţă sărbătoare a vechii urbe de pe malul bătrânului Prut, după Ziua Oraşului, sărbătorită la 8 octombrie, când a fost pentru prima dată atestat documentar Cernăuţiul. Mai bine zis, Târgul de Sânpetru a devenit o reuşită repetiţie a Zilei Oraşului lui Alexandru cel Bun, căci se extinde din an în an, la el participând în zilele de 11-12 peste 1000 de meşteri populari, antreprenori, întreprinderi şi organizaţii. De altfel, tradiţionala sărbătoare se desfăşoară anual în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

La Târgul de Sânpetru din acest an, la care au sosit oaspeţi din 18 oraşe ale Ucrainei, din România şi Polonia, au participat şi au luat cuvântul Oleksii Kaspruk, primarul Cernăuţiului, Oleksandr Fyşciuk, guvernatorul regiunii, Iaroslav Kurko, prim-locţiitor al preşedintelui Consiliului Regional, Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, etc.

Pentru prima dată la tradiţionalul eveniment, organizatorii lui au hotărât nu doar să-i distreze pe cernăuţeni şi pe oaspeţii oraşului cu cântece şi dansuri, festivaluri, printre care „Întâlniri Bucovinene”, să le ofere diverse servicii, mărfuri, produse culinare, de panificaţie, suvenire etc., ci şi să se ocupe de acţiuni de binefacere. Astfel, la Primăria Cernăuţiului funcţionarii au adus loturi personale, pe care le-au pus în vânzare la iarmarocul-licitaţie, adunând în final 9 mii de grivne, pe care le-au donat pentru tratamentul copiilor de cancer şi leucemie de la Spitalul Regional pentru Copii de pe str. Fastovska.

Tot în premieră, s-a desfăşurat Festivalul-concurs Internaţional al Artelor „Iarmarocul talentelor”, premiul principal constituind 5 mii de grivne. Iar în ajunul Sărbătorii, membrele Clubului orăşenesc „Cernăuţeanca de succes” au organizat, pe Piaţa Integrităţii, cea de-a 5-a ediţie a Iarmarocului-vânzare a mărfurilor, diverselor obiecte şi produse, mijloacele câştigate fiind orientate pentru tratamentul şi reabilitarea militarilor răniţi în războiul din Donbas,

 care se află în Spitalul militar din Cernăuţi.   Foto N.Hauca

Diana TOMA