22 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Am trăit o viaţă frumoasă cu ziarul „Zorile Bucovinei”, pe care-l abonez din tinereţe şi acum am ajuns la 92 de ani

28 iulie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Am trăit o viaţă frumoasă cu ziarul „Zorile Bucovinei”, pe care-l abonez din tinereţe şi acum am ajuns la 92 de ani. Vreau să mă credeţi că am iubit şi iubesc din suflet „Zorile Bucovinei”, am scris multe articole ce au apărut în publicaţia mea îndrăgită şi acum sunt unul dintre cei mai fideli cititori ai ei. Aduc adâncă plecăciune şi le mulţumesc din suflet tuturor colaboratorilor care muncesc în sudoarea frunţii şi scot ziarul acum, când nu mai primesc o para chioară de la stat. Ştiu ce înseamnă munca la ziar, scriind toată viaţa materiale pentru „Zorile Bucovinei”, mai ales acum, când e scumpirea aceasta în Ucraina. Sunteţi cu toţii „Bravo!”, căci faceţi un ziar atât de interesant, încât îl citesc şi recitesc. Să fiu sincer, mă mângâi cu el, e cel mai aşteptat oaspete în casa mea. De aceea vă iubesc ca pe propriii copii şi vă doresc sănătate, să puteţi munci şi în continuare ca să ne aduceţi bucurie prin ceea ce scrieţi sincer, cu dragoste faţă de Grai, de Patrie, de Străbuni. Să vă dea Domnul putere să apăraţi şi în continuare ceea ce e mai sfânt pe pământ – Neamul – din care ne-am slobozit rădăcinile, Credinţa – în care am venit pe lume, Graiul – cu care ne mândrim şi pe care trebuie să-l lăsăm moştenire urmaşilor, Iubirea – cu care ne menţinem pe acest petic străbun de pământ.

Am iubit viaţa, glumele, publicând în ziar, încă de pe timpul sovieticilor, când era finanţat de stat, istorioare hazlii, ca să înveselesc oamenii. Erau timpuri grele, dar oamenii erau mai buni la suflet, mai uniţi, mai binevoitori. Acum cine-i mare e şi tare, cine are buzunarele pline cu dolari şi euro, trăieşte bine, are de toate bunătăţile, dar cine nu – îşi pune pofta-n cui. Anume despre un asemenea caz, când ochii văd, inima cere, dar nu mai ai putere să munceşti, am să vă scriu în continuare.

MAI PUNE-ŢI  POFTA-N CUI

Trăia odată un moş bătrân, de care uitase nu doar copiii, ci şi moartea. A trăit o viaţă frumoasă şi fericită alături de soţie, cu care au crescut şi au educat 5 copii. Au muncit soţii umăr la umăr, neştiind de odihnă şi necruţându-şi sănătatea ca odraslelor să le fie bine, să aibă de toate. Îşi iubeau copiii ca lumina ochilor, le-au construit la toţi gospodării frumoase şi nici nu şi-au dat seama că timpul a trecut şi au ajuns în pragul bătrâneţii, lipsiţi de puteri, dar şi de atenţia odraslelor, care nu le prea păsa de părinţii bolnavi şi bătrânei.

Dar durerile şi necazul nu vin cu ţârâita, ci dau buzna în casa omului şi pe geam, şi pe uşă. Astfel s-a întâmplat că nevasta a murit mai repede decât bărbatul, care a rămas să-şi ducă singurătatea mai departe. Avea cinci copii pe care îi iubea, dar fiecare avea gospodăria lui, serviciu, veneau la moş doar de sărbători, să vadă dacă încă n-a închis ochii, să le dea parale din pensia frumuşică pe care o primea lunar şi pe care o aduna grivnă cu grivnă pentru urmaşi, neîndurându-se să-şi ia o bomboană, o turtă dulce, să-şi mai îndulcească viaţa amară.

Au trecut ani şi moşul nu mai putea nici să-şi facă de mâncare, nici să îngrijească de vacă, nici să ţină porci şi păsări, le-a dat copiilor ca să-i aducă din când în când un strop de lapte, ceva de ale gurii. Când i se făcea poftă de o zeamă de pui le spunea copiilor:

-Parcă dacă aş mânca o zeamă şi cărniţă de pui, m-aş face mai sănătos.

-Mai pune-ţi, tată, pofta-n cui, căci noi muncim de dimineaţă până-n seară, nu ca mata, stai şi lenevești, dar nu mâncăm în fiecare zi carne de pui.

Astfel spuneau ei de fiecare dată, când dorea bătrânul să mănânce ceva mai bunişor, nu doar cartofi şi fasole. Când l-au părăsit complet puterile, uitând şi Dumnezeu de el, moşul a făcut testament, lăsându-i fiecărui după merite. După ce a închis ochii pentru totdeauna, copiii au răsuflat uşurat, bucuroşi că au scăpat de el. N-au mai aşteptat să treacă nici 6 săptămâni după ce l-au dat ţărânei, ci au chemat notarul să afle cui a lăsat moşul frumoasa sa gospodărie. Acesta sosi cu şase plicuri, iar cei cinci copii aşteptau cu sufletul la gură.

Deschide notarul primul plic şi citeşte familia fiului mai mare al defunctului:

-Mai pune-ţi pofta-n cui!

Şi în celelalte 4 plicuri, adresate odraslelor sale, erau scrise aceleaşi cuvinte:

Mai pune-ţi pofta-n cui!

În sfârşit, notarul citi conţinutul scrisorii din cel de-al şaselea plic:

-Las toată averea orfelinatului din localitate, unde sunt atâția copii năpăstuiţi de soartă, n-au părinţi să le facă case, să le poarte de grijă, muncind ca mine din răsputeri, iar voi, mai puneţi-vă pofta-n cui, cum mi-am pus-o şi eu.

Porfir SANDULEAC,

s. Mălineşti, raionul Noua Suliţă