05 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ECOURILE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ÎN INIMILE BOINCENILOR

10 septembrie 2015 р. | Categorie: Istoria neamului

Asasinarea de la 28 iunie 1914, la Sarajevo, a arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, a servit ca semnal la declanşarea războiului dintre Austria şi Rusia, care s-a transformat în război mondial. A fost declarată mobilizarea generală şi toţi bărbaţii din Boian, între 21-42 de ani au fost încadraţi în regimentele 41 şi 22 Infanterie, în Regimentul 9 Dragoni, în unităţi de artilerie şi geniu. Au fost mânaţi, după cum notează Aurel Morariu, „să salveze cu preţul sângelui tronul şi dinastia. În ziua de 26 iulie (st.n) 1914, lângă Noua Suliţă şi de-a lungul pârâului Răchitna, hotar între două imperii, au avut loc primele ciocniri între unităţile ţariste şi cele austro-ungare”.

La 23 august 1914, ruşii au intrat în Boian, au spart 84 de prăvălii, jefuindu-le. Mărfurile care nu le-au putut lua cu ei, le-au aruncat în drum, dând foc la mai multe case. A fost deteriorată şi profanată Biserica, iar Casa Naţională, pe pereţii căreia erau pictate scene din istoria românilor, a fost prefăcută în grajd pentru cai. Apoi s-au scos geamurile şi s-a distrus acoperişul.

Acum, când se împlinesc 0 sută de ani de la evacuarea sătenilor în Rusia, pentru că Boianul devenise scenă a operaţiunilor militare, am găsit printre manuscrisele soţului meu, Vasile Bizovi, însemnările unor amintiri ale boincenilor de vârstă înaintată, care la acea vreme, mai ţineau minte despre cum a început şi ce-au suferit în primul război mondial. Deci, iată ce au mărturisit consătenii noştri.

Toader TOMA (91 de ani) povestea că soldaţii ruşi au venit pe o cărare timp de o zi şi o noapte, în rând unul câte unul şi cum s-au slobozit în sat, au prins să alerge după găini, după fete şi neveste. Fraţii Harasâm – Ion (95 ani) şi Mihai (94 ani) – îşi aminteau că războiul a început într-o zi de duminică şi că ei locuiau la marginea Boianului din care cauză au fugit cu căruţa la Rarancea. Degrabă au fost nevoiţi să se întoarcă. Casa fraţilor se afla la 100 metri de prima linie a frontului. Ei au văzut cum ardea târgul Boianului la intrarea ruşilor în sat şi li s-a mai întipărit în memorie că cele mai crâncene lupte între austrieci şi ruşi s-au dat în ziua de Bobotează a anului 1915. Ruşii ba înaintau şi ocupau Cernăuţiul, ba se retrăgeau, acest lucru repetându-se de vreo trei ori – până la Sfintele Paşti, când Boianul a fost evacuat în întregime în Rusia, la Astrahan şi Saratov. Circa o mie de familii au fost duse în neagra străinătate. Doar câteva au reuşit să se refugieze în România, unde aveau rude apropiate.

Domnica Bizovi, născută Vaipan, la vârsta de 90 de ani povestea că la părinţii ei în casă au fost cantonaţi doi ofiţeri ruşi. Într-o zi, în coarda casei a nimerit o ghiulea, trasă de austrieci de pe poziţiile lor din Ţureni. Ghiuleaua n-a explodat şi unul din ofiţeri şi-a făcut semnul crucii, spunându-i gazdei (capul familiei era pe front) că, probabil, unul dintre copii este mult iubit de Dumnezeu, deoarece nu s-a întâmplat nenorocirea şi toţi au rămas în viaţă. Tot dumneaei îşi amintea că atunci când s-a dat ordin ca satul să fie ridicat, mama ei, de frică şi de groază că era scoasă din casă, la uitat pe Ioniţă (fiul cel mic) pe cuptor. În drum, şi-a adus aminte şi a început să bocească. Ruşii i-au dat voie să se întoarcă ca să-şi ia copilul. Despre destinul acestui copil al războiului, Ioniţă Vaipan, am mai scris în „Zorile Bucovinei”. Amintesc că el a luptat în cel de-al doilea război mondial, în rândurile armatei române. A lucrat în cadrul Directoratului Economiei Naţionale-Bucovina şi în Ministerul Industriei Comerţului.

Fruzina Şugani, născută Istiniuc, când avea 90 de ani îşi amintea că a văzut la Hliniţă, pe toloacă, vrafuri de uniforme albastre, secerate de gloanţe. Iar Margareta Iurcu, născută Cuciurean, (avea de 94 de ani la momentul acestor mărturisiri), când a început primul război mondial era şcolăriţă, se afla în vacanţă. În casa lor se afla un rus care tot spunea că „mai sunt cinci minute şi austriecii vor capitula. Când familia i-a fost evacuată cu forţa în Rusia, a primit o lovitură de bici de la un cazac. Începutul războiului este amintit şi în cartea Aniţei Nandriş-Cudla, memoriei ei coincid cu cele ale boincenilor. Au fost evacuaţi bătrânii, femeile şi copiii, căci bărbaţii în floarea vârstei luptau pe front.

Bunăoară, bunelul meu Nicolae Fedoreac a luptat în Italia, Ilie Vaipan, despre jurnalul căruia am scris, a luptat în Italia, dar a avut noroc să rămână în viaţă şi să fie luat şi pe fronturile celui de-al doilea război mondial. Însă mulţi nu s-au întors la vatră, au căzut pe câmpul de luptă. Numai pe teritoriul Boianului, în primul război mondial şi-au găsit moartea 1004 ostaşi şi ofiţeri ai armatei austro-ungare şi celei ţariste. Boincenii, după cum ştim, au fost mobilizaţi în armata austro-ungară.

Când s-au întors din pribegie, sătenii au găsit numai ruine, cenuşă şi morminte ostăşeşti. Boianul era plin de cimitire. Pe câmpiile şi prin pădurile din împrejurimi se aflau mii de cruci. Astfel, cimitire ale ostaşilor austrieci şi ruşi erau la Izlaz, Budai, Valea Mutei, Ruginoasa, Vulpărie, Lehuceni, Hucău, Hliniţa. În anul 1936 osemintele din cimitirile militare şi din mormintele izolate ale ostaşilor au fost reînhumate la Valea Cosminului, unde a fost înălţat un memorial al eroilor primului război mondial. S-a procedat creştineşte, căci toţi cei căzuţi pe câmpul de luptă sunt consideraţi eroi şi merită să li se respecte memoria. Mihai Dârda, în etate de 68 de ani, a auzit de la bunelul său, Simion Bandur, că atunci când au fost dezgropaţi morţii din cimitirele ostăşeşti din Boian, un hlinicean, Gheorghe Căldăraru, ce făcea parte din „echipa morţii” l-a scos din mormânt pe un soldat, cu haine bine păstrate şi cu casca pe cap, de parcă n-ar fi stat în pământ timp de 22 de ani. Când l-a ridicat din pământ, cadavrul s-a risipit. Mormântul se afla lângă un izvor. Alt caz tulburător s-a întâmplat cu o femeie din satul nostru. Când au fost deshumate osemintele din cimitirele ostăşeşti, pentru a fi duse din Boian la Valea Cosminului, soţia unui boincean, pe nume de familie Tesliuc, şi-a recunoscut bărbatul după numărul ce-l avea la gât. I s-a permis să-l reînmormânteze în cimitirul din sat. Acesta-i un caz unic, mulţi consăteni rămânând să-şi doarmă somnul de veci pe unde au căzut răpuşi de gloanţe.

Scriind aceste rânduri, când se împlineşte un secol de la luptele crâncene declanşate pe pământul nostru străbun, am încercat să scot la lumină măcar câteva episoade, pentru a nu fi uitaţi acei care au pătimit, au murit pentru credinţă, neam, glie, pentru limba noastră strămoşească. E de datoria noastră să-i cunoaştem pe nume, să-i pomenim pe aceşti eroi. Şi să nu uităm că avem nevoie de curaj nu numai în timp de război, ci şi pe vreme de pace. Potrivită pentru finalul acestor gânduri mi s-a părut o maximă de Ugo Foscolo Prose: „Natura geme de durere la naşterea unui erou, dar zâmbeşte la mormântul lui”.

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară

Foto: "Zorile Bucovinei" şi Bucovina-Basarabia.info