05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DEZVOLTAREA ECONOMIEI ROMÂNIEI ŞI UCRAINEI VA FI FAVORIZATĂ DE COLABORAREA BILATERALĂ

24 septembrie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

 La 23 septembrie curent, în scopul dezvoltării colaborării bilaterale între regiunea Pricarpatică şi judeţul Maramureş, la Ivano-Frankivsk, într-o vizită oficială, s-a aflat doamna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, care s-a întâlnit cu Serghii Basarab, primul locţiitor al şefului Administraţiei Regionale de Stat, cu care a discutat unele chestiuni ale realizării proiectelor de perspectivă şi potenţialul existent al ambelor regiuni pentru sprijinirea dezvoltării colaborării transfrontaliere.

Conducătoarea misiunii diplomatice române şi-a exprimat convingerea că în regiunea Ivano-Frankivsk s-au activizat în ultimul timp relaţiile bilaterale cu instituţiile internaţionale, în particular, a fost semnat acordul  privind colaborarea transfrontalieră bilaterală a Ucrainei cu România: ”Oamenii de afaceri ce activează pe teritoriul ţării noastre sunt cointeresaţi în extinderea colaborării cu antreprenorii ucraineni. O importanţă deosebită poate avea aici şi Acordul de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană, semnat recent”. În prezent, după părerea diplomatului român, e important ca informaţia despre colaborarea bilaterală între statele noastre să fie adusă la cunoştinţa tuturor organizaţiilor, instituţiilor şi structurilor ce participă la proiecte transfrontaliere. Bunăoară, un instrument de bază aici ar putea servi domeniul turistic al Pricarpatiei, în particular, organizarea excursiilor, condiţie necesară a căreia ar fi asigurarea stării corespunzătoare a infrastructurii regiunii, schimbul cultural între cele două ţări. Totodată Excelenţa Sa a specificat că conducerea României înţelege situaţia dificilă în care se află Ucraina şi e gata s-o sprijine în acordarea ajutorului ostaşilor ucraineni, răniţi pe frontul din estul Ucrainei.

Diana TOMA