05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

BISERICILE DIN ROPCEA ŞI VREDNICII LOR SLUJITORI: REZISTENŢA ÎN TIMPURI PĂGÂNE

12 octombrie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Acum avem preoţi din partea locului – Ion Bizian, Nicolae Proţiuc (slujeşte în satul Corceşti) şi Constantin Şubran, care îşi face datoria la vatra sa străbună. Însă în primii ani de după război, slujitorii sfântului nostru locaş erau din alte localităţi. Preoţilor li se interzicea să facă slujba în biserică, pe motivul că astfel sustrag oamenii de la muncă. Ca să nu intre în conflict cu autorităţile, preotul din satul nostru începea serviciul divin noaptea, pe la orele 4, şi pe la 9 dimineaţa îl termina, enoriaşii plecând de la biserică în câmp, să muncească în folosul statului, chiar şi în zile de mari sărbători creştine.

În 1947, paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Ropcea a fost numit Grigore Mironiuc din Panca, român de-al nostru, care vorbea o frumoasă şi aleasă limbă românească. Preoteasa era ucraineancă din părţile Berhometului, localitatea Lucovăţ. Ei au fost cazaţi în gospodăria unui refugiat, aproape de casa noastră. Neavând copii, au luat un băieţel de la un frate de-al preotului, pe nume Ilie. Am învăţat cu el în clasele primare. În această familie mai trăia şi o nepoată de-a preotesei, Domnica. Părintele Grigore Mironiuc a rămas în memoria ropcenilor nu doar ca un bun păstor duhovnicesc, ci şi ca un gospodar deosebit de harnic, şi ca iscusit povăţuitor. El a fost primul care a organizat un cor bisericesc de fete, printre cele 12 tinere numărându-se Maria Zbira, Floarea Morar, Iuliţa Irinici, Elena Ionuţ a lui Simion, Viorica Huşulei, Gheorghina Lunguleac, Nuţa lui Sandu… Corul s-a păstrat până în zilele noastre, înnoindu-se mereu cu tinere înzestrate cu harul cântecului, iar prima coristă, Maria Zbira, născută în 1932, cântă şi acum, nelipsind de la nici o slujbă.

În 1953, la biserica noastră a început să slujească preotul Gheorghe Strugar, originar din Basarabia. Atunci sătenii i-au construit o casă parohială, căci cea veche, dar destul de arătoasă, fusese ocupată de autorităţile satului. De asemenea, punând mână de la mână, s-au făcut şi unele reparaţii la biserică. Meşterul local, Ion Smoc, a renovat acoperişul cu draniţă şi a căptuşit pereţii cu scânduri noi.

Din 1956 şi până-n februarie 1966, enoriaşii din Ropcea l-au avut de duhovnic pe cuviosul paroh, protoiereul Mefodie Tudan al lui Mihai, născut la 17.02. 1889, în satul Costeşti, raionul Storojineţ. Această cinstită faţă bisericească a avut un destin dramatic. În 1915 a absolvit gimnaziul din Cernăuţi, iar în 1920 – seminarul teologic. În perioada anilor 1920-1944 a slujit în satele Carapciu şi Zamostia din raionul Vijniţa. Între 1944-1945 s-a aflat în refugiu în România, dar s-a întors pe meleagurile natale, preluându-şi misiunea duhovnicească în localitatea vijneţeană Carapciu. Era un om erudit, cunoştea la perfecţie câteva limbi, printre care, desigur, româna. În baza unor învinuiri false, a fost încarcerat, incriminându-i-se că răspândeşte propaganda antisovietică printre enoriaşi. Din cauza pârâtorilor răuvoitori a stat după gratii din 1947 până în 1956. Fiind reabilitat, a venit să slujească la Ropcea, oprindu-se în gazdă la Costică Botezat, care locuia lângă biserică. Era deja în vârstă, cu vocea tremurândă, însă ropcenii cu credinţă în sufletul ascultau cu ochii înlăcrimaţi. Creştinii se înghesuiau în mica biserică, sorbindu-i vorbele evlavioase. Dar erau şi nemernici, căci noua putere a reuşit să răspândească printre oameni sămânţa răului şi urii, mai ales viciile se prindeau de cei slabi de caracter. Cu caz ruşinos s-a întipărit în memoria sătenilor. Odată un tip din satul nostru, comunist şi mare activist, l-a întâlnit pe părintele Tudan la Storojineţ. Fiind înaintat în vârstă, cu vederi slabe şi auzul la fel, preotul a fost ademenit de antihrist într-o cârciumă. Acela a anunţat imediat miliţia, declarând că un popă ameţit de băutură face scandal. Oamenii ordinii au sosit la moment şi, fără a clarifica situaţia, l-au reţinut pe preot pentru 15 zile, impunându-l la munci disciplinare – să facă curăţenie prin parc şi toalete. În timp ce el muncea flămând şi batjocorit de miliţieni, în sat nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu parohul bisericii. Întâmplător, l-a zărit în parc, când a fost scos la corvadă, o femeie de la noi, Domnica Vasilovici. Abia l-a recunoscut, de necăjit ce era. I-a dat să mănânce o franzelă şi într-un suflet a venit acasă, povestindu-le sătenilor ce-i văzuseră ochii. Lumea, indignată, l-a scos din mâinile miliţienilor, care măcar nu şi-au cerut scuze pentru nelegiuirea comisă. După acest caz, părintele s-a retras la domiciliul său din Cernăuţi. A mai slujit un an românilor din Canada, plecând la cele veşnice în anul 1967.

La Ropcea au mai slujit preoţi sosiţi din diferite locuri şi toţi au fost primiţi cu dragoste creştină, oamenii fiind bucuroşi să-şi vadă sfântul locaş cu uşile deschise. În 1967-1969, slujbele divine au fost oficiate de Vladimir Caiser, apoi până în 1980 l-am avut pe preotul Vasile Stolerciuc din Tărăşeni, care a renovat copertele Evangheliei Sfinte. Din 1981 şi până în 1987, la Ropcea s-a îngrijit de sufletul enoriaşilor părintele Gheorghe Mitric din Storojineţ – un român de bună credinţă, evlavios, ce se bucura de mare autoritate în sat. Merită să fie menţionaţi şi unii dascăli, care au slujit alături de preoţi, împărţind cu ei tot greul şi povara timpurilor nefaste. Pe timpul României, am avut un bun dascăl Ciupei, care s-a refugiat în 1940, iar casa i-a fost transformată în punct medical şi maternitate. Au urmat, în ordine succesivă, Damian Meglei, Leon Proţiuc, Gheorghe Opaiţ din Cupca, iar în prezent – Mihai Griguş al lui Gheorghe. Printre pălămarii, care ne-au îndulcit auzul cu vocile lor melodioase şi cu sunetele sfintelor clopote i-aş numi pe Constantin Vicovan-Palamarul (din perioada românească). Astfel erau numiţi şi urmaşii săi, copiii – Gheorghe, Toader, Alexandra, Veroana – toţi ai Pălămarului. Timp îndelungat această funcţie a îndeplinit-o Florea Morar al lui Andronic, care era un om sociabil şi cunoştea foarte multe lucruri interesante din istoria bisericii, a personalităţilor de cultură născute sau care au trăit în satul nostru. El mi-a arătat mormântul lui Boleslav Hâjdău, osemintele căruia au fost aduse, de către soţia sa Eufemia şi surorile Anastasia de Rei şi Catinca Antonovici, din Viena, unde l-a găsit moartea. De asemenea, mi-a povestit multe istorioare legate de acest eveniment. După Florea Morar, au urmat pălămarii Gheorghe Costinean al lui Andrei, vasile ursulean şi în timpul de faţă – Marin Costinean al lui Gheorghe.

Construită în 1464, Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost refăcută în câteva rânduri, prin stăruinţa ortodocşilor români din Ropcea. Ne este scump acest mic locaş, deoarece un secol şi jumătate s-au rugat în el sătenii noştri. Bineînţeles, biserica devenea tot mai neîncăpătoare pentru enoriaşii în creştere, şi numai în vis ne puteam dori una mai mare şi mai spaţioasă în timpurile când credinţa era prigonită. Dar Domnul ne-a auzit rugăciunile, aducându-ne, în 1987, pe înţeleptul şi cuviosul Vasile Covalciuc, originar din Oprişeni, raionul Hliboca. La momentul când dumnealui a sosit cu familia la Ropcea, biserica veche din lemn era rău avariată, aproape de distrugere totală. Părintele Vasile a convocat comitetul bisericesc, sfătuindu-se cu oameni în vârstă – Gheorghe Moţoc, Gheorghe Şubran, Gheorghe Costinean, Ion Culca, Gheorghe Ionuţ, Gheorghe Vicovan şi alţii, ca să decidă împreună ce-i de făcut. Susţinut în unanimitate de aceştia, s-a hotărât să se înceapă o reparaţie capitală a bisericii, dar era necesară o aprobare de mai sus. După numeroase demersuri la organele locale şi raionale, cu mare greu s-a obţinut aprobarea reparaţiei coridorului. Curajosul părinte a decis de sine stătător să-l lărgească şi să-l clădească din cărămidă. În final, din cauza nepotrivirii bisericuţei mici din lemn cu noua construcţie, susţinut de toţi enoriaşii, părintele a început să construiască în jurul bisericii pereţi din cărămidă, deşi nu avea pentru aceasta autorizaţie. Se lucra zi şi noapte, fără întrerupere, alături de bărbaţi muncind şi femeile, care dădeau cărămida la mână. Printre acestea se aflau Alexandra Şubran, mama preotului Constantin, Paraschiva Paladiuc, Ioana Botezat.

Lucrul clocotea, dar sfatul sătesc punea beţe în roate. Se găseau cozi de topor, care umblau cu pârâtul pe la raion, chemau inspecţii. A fost chiar şi procurorul cu controlul. Oamenii, însă, cum vedeau că vine cineva străin, se ascundeau în lunca Siretului. La terminarea construcţiei, pereţii de lemn au fost demolaţi şi acolo s-au găsit bileţele cu numele ctitorilor bisericii. După multă umblătură şi rugăminte pe la organele superioare, preotul a obţinut autorizare pentru repararea bisericii, după care au acoperit-o cu tablă nişte meşteri din Voloca. Astfel, graţie părintelui Vasile Covalciuc, ropcenii dispun de o biserică frumoasă, cu un minunat iconostas în faţa altarului şi picturi murale ce reflectă subiecte biblice. Locaşul are trei balcoane, cu scări de lemn ce duc spre ele, meşterite de Gheorghe Gavriloae din Pătrăuţii de Jos. Iar consăteanul nostru, Gheorghe Malaico a meşterit uşa de la intrare şi ferestrele. Tot atunci s-a înălţat şi o nouă clopotniţă din cărămidă.

FAPTELE CREŞTINEŞTI ALE PREOTULUI CONSTANTIN ŞUBRAN

După 1997, când paroh al bisericii noastre a devenit Constantin Şubran, finul cucernicului părinte Vasile Covalciuc, au fost aduse clopote noi, din regiunea Luţk, cele mari cântărind mai mult de o mie de kilograme. Pentru clopotele enoriaşii din Ropcea au strâns 90 mii de grivne, şi încă 30 de mii pentru alte trei clopote mai mici (a câte 250 kilograme), care au fost aduse la mănăstirea de maici din Leurda, înălţată sub egida părintelui Vasile Covalciuc.

În timpul de faţă, Biserica Adormirea Maicii Domnului este frumos amenajată, aflându-se în grija părintelui Constantin, consăteanul nostru, care este înzestrat cu cele mai nobile calităţi. Preotul nostru este un adevărat exemplu pentru săteni, îndeplinindu-şi cu credinţă, răbdare şi dragoste de neam misiunea duhovnicească. De la un timp, părintele s-a aprins de dorinţa de a înălţa în satul natal o biserică spaţioasă, cu o arhitectură măreaţă, aşa cum a văzut în multe locuri vizitate din Ucraina şi România. Doar în ultimii ani numărul enoriaşilor s-a mărit simţitor, în sat sunt mai mult de o mie de gospodării. În zilele de mari sărbători lumea nu încape în biserică, părintele fiind nevoit să oficieze slujba în curtea sfântului locaş.

Ropcenii au susţinut cu bucurie propunerea preotului de a începe construcţia unui nou locaş de cult. La 13 aprilie 2011 a fost sfinţit locul, unde urma să fie turnată temelia. Prima piatră la fundamentul viitoarei biserici a fost adusă de la Mănăstirea Putna, cu binecuvântarea Arhimandritului Melchisedec Velnic. La ceremonia aşezării ei au participat episcopul Hotinului, în prezent al întregii Bucovine, Meletie, şi protopopul raionul Storojineţ, protoiereul mitrofor Vasile Covalciuc. Alături de părintele Constantin şi enoriaşi s-au aflat primarul satului, Ilie Olar, reprezentanţi ai autorităţilor raionale, credincioşi din satul natal şi din localităţile vecine. Noua Biserică îşi are ca patron pe Sfântul Ştefan cel Mare. Astfel, lucrările de înălţare a locaşului cu hramul Sfântul Ştefan cel Mare au început luni, la 18 aprilie 2011, cu participarea enoriaşilor din toate cele 12 cătune ale Ropcei. De menţionat că modelul acoperişului cu cele cinci turnuri în formă de clopot a fost luat de la Mănăstirea Văratic, judeţul Piatra Neamţ, România.

Construcţia Bisericii s-a realizat cu contribuţia financiară a credincioşilor ortodocşi din Ropcea, Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Iordăneşti, Storojineţ, precum şi a multor ropceni care muncesc în Italia şi alte ţări. Mulţi creştini din satele vecine au donat bani, în numele Domnului, dorind să rămână în anonimat. Am primit ajutor frăţesc de la Guvernul României, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, secţia pentru culte. Locaşul are 30 metri în lungime, 24 – lăţime şi înălţimea de 25 metri. De la bun început, enoriaşii s-au încadrat activ în procesul construcţiei. În fiecare zi veneau, pe rând, lucrători din fiecare cătun – de la 10 până la 75 de persoane. Pereţii au fost zidiţi pe două rânduri de cărămizi, aduse din raionul Chiţman, satul Ciortoria. Tot lucru era condus de inimosul părinte Constantin, care muncea alături de enoriaşi, împreună cu cei doi fii ai săi – Ion şi Ilie. Din produsele aduse de consăteni, gospodinele Maria Şubran, Maria Meglei şi Silvia Locovei găteau bucate pentru lucrători. Carcasa, scheletul acoperişului din lemn au fost meşterite de Dragoş Meglei şi fiii săi, Constantin şi Ion. Acoperişul de tablă a fost efectuat de meşteri din Voloca.

Noul locaş de cult este pentru noi şi ca un simbol al frăţiei şi ajutorării. Bunăoară, uşile au fost meşterite de părintele parohiei Trei Ierarhi şi Sf. Ilie din Ciudei, Vasile Pojoga, ajutat de tatăl său. Rolele de beton pentru fântână le-a făcut Toader Costinean al lui Gheorghe, tencuiala, de asemenea, fiind executată de ropceni. Teracota, gresia alb-negru au fost aduse din Cernăuţi. Pentru aceste, excluzând preţul transportului, s-a plătit 157 mii de grivne. La lucrările de pavaj participă Roman Meglei, Serghei Costinean, Mihai Griguş.

În nişa deasupra uşii de la intrare, dinafară, se află icoana Sfântului Ştefan cel Mare. Icoanele pentru iconostas au fost aduse din atelierul Patriarhiei Române din Bucureşti: icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, icoana Maicii Domnului cu Fiul în braţe, icoanele Sfântului Ştefan cel Mare şi Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. A început deja executarea picturilor interioare şi, încet-încet, cu ajutorul lui Dumnezeu lucrările se apropie de finalizare. Sperăm că degrabă enoriaşii vor intra în noua Biserică, la construcţia căreia a participat tot satul. Totuşi, povara cea mai mare a fost dusă de părintele Constantin, care deseori putea fi văzut urcând sprinten sus pe schele sau jos, muncind alături de ceilalţi consăteni. Cu propria maşină aducea materiale de construcţie, dădea sfaturi meşterilor, dovedindu-se priceput la orice lucru. De aceea, enoriaşii din parohia Ropcei îi sunt foarte recunoscători şi îi mulţumesc din adâncul sufletului pentru osteneala, truda şi contribuţia aduse la înălţarea lăcaşului cu hramul Sfântul Ştefan cel Mare. Ne rugăm ca Prea Sfânta Treime să-i răsplătească din plin şi să-i miluiască din neam în neam pe evlavioşii ctitori, care au muncit şi au donat bani pentru înălţarea Bisericii noastre, întru cinstirea şi pomenirea Sfântului Domnitor al Moldovei.

La Ropcea în ultimii zece ani s-au construit câteva paraclise la care au contribuit următoarele persoane: cătunul Leviţchi – Dumitru Dascaliuc şi Gheorghe Davidean; Dumbrava – Dumitru Fedorcea şi Viorel Bizian; Hlibicioc – Tatiana Griguş şi Ilie Guzic; Priban – Gheorghe Vicovan; Bahna-1 – Roman Meglei; Bahna-2 (în curtea şcolii) – Ştefan Costinean; Hulub – Vicol Bardaş; Humăria – Ioana Botezat şi Ilie Guzic; Hliniac – Eudochia Fedorciuc şi Serghei Botezat; Serbin – Vasile Grinici. Urmând exemplul acestor oameni, ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute la îndeplinirea tuturor gândurilor bune.

Valeria MIHAILIUC, corespondentă netitulară

În imagini: preotul Vasile Covalciuc (în prezent protopopul raionul Storojineţ) cu corul bisericesc din Ropcea; preotul Mefodie Tudan; părintele Constantin cu un grup de copii în pelerinaj la sudul Bucovinei; Bisericile Adormirea maicii Domnului şi Sf. Ştefan cel Mare