13 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Dumitru Matcovschi – poet tribun, poet martir

13 octombrie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Dragă redacție, doresc să supun atenției dvs., cât și a cititorilor ziarului „Zorile Bucovinei”, un nume de referință a literaturii din Basarabia. Este vorba de regretatul Dumitru Matcovschi, care pe 20 octombrie a.c.ar fi împlinit 76 deani, dar care, din nefericire, acum doi ani a  trecut dincolo de nemurire.Dumitru Matcovschi a fost poet, prozator, publicist și dramaturg din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor, Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural”, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, Laureat al Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, Scriitor al Poporului, Deputat al Poporului.  Este recunoscut în critica literară în plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. A excelat în ce s-a implicat, s-a dăruit fără rezerve atât creației literare, cât și activității socio-politice. Este numit, și pe drept cuvânt, poet-martir, deoarece și-a apărat cu prețul vieții „sărăcia, și nevoile și neamul”.

Aș cere îngăduința și bunăvoința conducerii ziarului „Zorile Bucovinei” pentru a reveni  la acest poet și pentru a aduce în atenția cititorilor alte și alte aspecte ale vieții,  creației și activității scriitorului Dumitru Matcovschi, alte și alte poezii-bibelouri, deoarece este dificil să-i creionez adevăratu-i portret în câteva cuvinte.A avut parte de un destin extrem de zbuciumat. Pe când era deputat în Sovietul Suprem al URSS, urma să plece la Moscova, iar acolo se pregătea să țină un discurs foarte dur la adresa conducerii de atunci a Republicii Moldova. Lucrul acesta s-a aflat. Și călăii au avut grijă să nu mai ajungă, punând  la cale un accident teribil, din care și-a revenit foarte și foarte greu. Luni întregi zeci de oameni stăteau zi și noapte în curtea spitalului în care era internat și înălțau rugi către ceruri pentru a-l readuce la viață, zi și noapte ardeau sute de candele și lumânări, iar personalul medical de acolo făcea de gardă non-stop, fără să plece pe la casele lor. Și Dumnezeu ne-a auzit.A revenit la serviciu, a mai scris, a mai publicat cărți.

Viorica Morăraș, Iași,

octombrie, 2015.

 

BASARABIA

La margine de lume,

venit din vremi bătrâne,

un plai cu dulce nume

înălțător rămâne.

Aici o vatră sfântă

la sânul ei ne strânge

și-o doină când se cântă

o lume toată plânge.

Ne încălzește lutul,

ne-alină două ape,

pătimitor, trecutul

într-un oftat încape.

O iarbă-nrourată

ascunde veche rană,

ni-i soarta zbuciumată,

oricând basarabeană.

Avem un nuc și-i verde,

și-n pragul casei crește,

cu nucul nu ne pierdem,

de moarte ne păzește.

La prunci suntem cu gândul

și nu dorim războaie,

noi semănăm pământul

și așteptăm o ploaie.

Basarabia, Basarabia,

frate și soră, mamă și tată,

Basarabia, Basarabia,

scumpă icoană în inimi purtată.

Trecută prin foc și prin sabie,

furată, trădată mereu,

ești floare de dor, Basarabie,

ești lacrima neamului meu.

Inimă de mamă

Inimă de mamă,

Inimă de tată,

Cade stea din ceruri

Roșu fulgerată.

Inimă de tată,

 inimă de mamă,

Cade iarăși frunza

Codrului de-aramă.

Toamnă obosită,

Toamnă zbuciumată,

Inimă de mamă,

Inimă de tată.

Iarnă-nzăpezită,

Cruntă ca o vamă,

Inimă de tată,

Inimă de mamă.

Lungă și de piatră,

Noaptea peste vatră.

Câinele pândește

Luna și o latră.

Lungă și de hume

Noaptea peste lume.

Glontele pândește

Inima anume.

Inimă de mamă,

Inimă de tată,

A trecut o viață

Ca o clipă, iată.

Inimă de tată,

Inimă de mamă, -

Două doruri strânse

Greu într-o năframă.

Sărut, iubito, mâna ta

Sărut, iubito, mâna ta,

Întotdeauna muncitoare,

Atât de mică și de floare,

Sărut, iubito, mâna ta.

Ca o aripă ce-a zburat

Și-a obosit neobosită,

Să odihnească liniștită,

Ca o aripă ce-a zburat.

Copiii dorm în cuibul lor,

Nevinovat li-i somnul, mamă,

Tot fără griji și fără teamă

Copiii dorm în cuibul lor.

Și-alături mâna ta, aici,

La căpătâi ca o lumină,

Alintătoare și blajină

Alături mâna ta, aici.

Pământu-n ea a încăput

Cu măr domnesc, cu lună nouă,

Cu strugur copt scăldat în rouă,

Pământu-n ea a încăput.

Senină ramură de dor,

Când miezul nopții ora bate,

Se-adună din eternitate

Senină ramură de dor.

Și plouă stele fulgerat

În casa noastră și-n cuvinte,

Cuvintele sunt toate sfinte,

Și plouă stele fulgerat.

Și cântă dincolo de geam

Bătrânul greier la vioară,

Din taină greierul coboară

Și cântă dincolo de geam.

Sărut, iubito, ochii tăi

De lacrimă și de scânteie,

De împărată și de zee,

Sărut, iubito, ochii tăi.

Sărut cuminte vorba ta

Cu limpezime de izvoare,

Cu vraja Soarelui-răsare

Sărut cuminte vorba ta.

Sărut și părul tău frumos,

Îmbătător ca o secară,

Când o-nfioară vânt de seară,

Sărut și părul tău frumos.

Și cad, iubito, în genunchi

Și îți sărut piciorul, care

De rădăcină e și doare,

Și cad, iuboto, în genunchi.

Cu numele tău

Am numit cu nume drag

Stea din cer strălucitoare,

Steaua mea a fulgerat

Și s-a prăbușit în mare.

Eu te caut, eu te strig,

Eu te-adun din veșnicie:

Unde ești, de ce nu ești,

Tu, iubirea mea târzie?

Să te plâng, iubire? E-nzadar.

Ai, pelinul, floare de amar.

Să te-alung din suflet? E târziu.

Ai, pelinul, floare de pustiu.

Să te calc în tină? E păcat.

Ai, pelinul, floare de bărbat.

Să te-ngrop în taină? E durut.

Ai, pelinul, floare de băut.

Am numit cu nume sfânt

Spic de grâu ce se împlină,

Spicul meu s-a scuturat

De belșug și de lumină.

Trece noapte, trece zi,

Doru-i piatră grea și-apasă:

Unde ești, de ce nu ești,

Tu, iubirea mea frumoasă.

Am numit cu nume scump

Pasăre din codru verde.

Pasărea s-a rătăcit

Și-acum prin străini se pierde.

Brume cad, mai rece cad,

Dorul e un rug și doare:

Unde ești, de ce  nu ești,

Tu, iubirea mea cea mare!

Mama

Palma ta ne-a mângâiat,

Vorba ta ne-a legănat,

Am crescut cu alțicopii de-o seamă.

Lângă pomul cel rotat,

Lângă spicul cel bogat,

Lângă pragul casei noastre, mamă.

Am fost buni și răi am fost,

Tu ne-ai căutat un rost

Cu povețe plânse în năframă.

Tu ne-ai învățat un grai,

Tu ne-ai dăruit un plai

Și-am plecat cu el în lume, mamă.

Patru zări am colindat,

Le-am trecut în lung și-n lat,

Drumurile și acum ne cheamă.

Tu ne-ai așteptat mereu,

Am venit când ne-a fost greu,

Te-am găsit încărunțită, mamă.

Ploile sunt azi de dor,

Arșițele de ogor,

Nopțile sunt clopote-aramă.

Toamnele te-au veștezit,

Iernile te-au troienit,

Ca pe-o floare din grădină, mamă.

  Din nou ninge floarea de tei

Să mă crezi, dar îmi pare rău,

Stau de vorbă cu chipul tău,

Iartă-mă și nu mă ierta,

Uită-mă, uită-mă, și nu mă uita!

Trece noapte și trece zi,

Tu ai fost și mereu vei fi,

Te-am cântat și te voi cânta,

Te-am sunat să-mi auzi inima.

Din nou ninge floarea de tei,

Șoapte cad, galben cad pe alei,

Și bat, of, cu grindină ploi,

Și rămân amintiri pentru doi.

Eu te cred, dar eu nu regret,

Cucul cântă încet-încet,

Vai, vai, vai, vai de steaua lui –

Are cuib, are cuib și n-are cuib.

Ca și cucul, hoinar și tu

Pleci și vii, vii cu da și nu.

Te aștept, te aștept mereu,

Vino lin, vino lin, dorul meu.

Doar femeia

Mai regină decât floarea

Doar femeia poate fi.

Mai adâncă decât marea

Doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca destinul

Doar femeia poate fi.

Mai amară ca pelinul

Doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decât viața

Doar femeia poate fi,

Mai deșteaptă ca povața

Doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul

Doar femeia poate fi.

Mai cumplită ca blestemul

Doar femeia poate fi.

Mai aproape decât dorul

Doar femeia poate fi.

Mai de șoaptă ca izvorul

Doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primăvara

Doar femeia poate fi.

Și mai dulce ca vioara

Doar femeia poate fi.

Cine mi-e drag

Pădure verde, pădure deasă,

Cea mai adâncă, cea mai frumoasă;

Și trece-o vară c-un dor pribeag,

Și nu mai vine cine mi-e drag.

Pe o cărare demult uitată

Se plimbă luna însingurată;

Adoarme puiul pe ram de fag,

Și nu mai vine cine mi-e drag.

O frunză verde îngălbenește,

Vântul o rupe și-o rătăcește;

Se-așterne bruma pe mal de lac

Și nu mai vine cine mi-e drag.

Pădure-mamă, pădure-soră,

Doru-i de-o viață și nu-i de o oră;

Iar viața trece, troiene cad,

Și nu mai vine cine mi-e drag.

* *   *

Spune-mi o vorbă frumoasă,

Te rog să-mi spui.

Azi dureros mă apasă

Povara amurgului.

Scapără, scapără, scapără

Și tună dușman,

Iubito, te rog mă apără

De marele uragan.

Spune-mi o vorbă cuminte

Pe care-o aștept,

Și pune-mi ca înainte

Fierbinte, palma pe piept;

Întreabă-mă: „Ce-i tu tine?”,

Sau nu mă-ntreba...

Pământul, în zbor, se ține

De dragostea mea și a ta.