27 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Memorandum de înțelegere încheiat între DPRRP și Biroul Relaţii cu Diaspora din Republica Moldova

21 octombrie 2015 р. | Categorie: Românii de pretutindeni

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a avut, ieri, 20 octombrie 2015, o întrevedere  cu Vasile Turea, şeful Biroului Relaţii cu Diaspora din Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte referitoare la dezvoltarea cooperării în ceea ce privește desfășurarea de activități destinate comunităților de români din afara granițelor. A fost subliniată, de asemenea, importanța promovării unui dialog constant în chestiuni ce țin de identitatea culturală românească. Ministrul delegat a evidențiat faptul că scopul coordonării activităților desfășurate de către asociațiile românilor de pe ambele maluri ale Prutului, în afara granițelor, ar putea reprezenta un câștig pentru păstrarea valorilor și reperelor identitare românești.

În scopul realizării obiectivelor stabilite, cei doi oficiali au convenit să se asigure, la nivelul instituțiilor pe care le coordonează, o interacțiune eficientă care să contribuie la realizarea de evenimente și acțiuni comune.

Întrevederea a prilejuit, totodată, semnarea unui Memorandum de Înțelegere care oferă un cadru coordonat în realizarea obiectivelor propuse.

http://www.dprp.gov.ro/