16 iunie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

A TREIA MARE UNIRE A BUCOVINEI LA „ZORILE BUCOVINEI” (VIDEO)

29 noiembrie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

E şi o rană veşnic deschisă, mereu sângerândă pe trupul Ţării, e şi un balsam la inimă „partea cea mai veche şi mai frumoasă a ţării noastre, diadema cea mai strălucitoare din coroana lui Ştefan cel Mare”, cum numea Bucovina Mihai Eminescu. Este mândria şi durerea noastră acest sfânt pământ care i-a costat pe strămoşi râuri de sânge, veacuri de muncă şi luptă. E vesela grădină a lui Alecsandri, care-şi găsea refugiul în raiul fraţilor Hurmuzachi de la Cernauca, dar mai mult e un tărâm de melancolie şi tristeţe eminesciană, acest pământ sfâşiat încă de sârma ghimpată. Neamurile se adună în momentele de bucurie, la botezuri şi mândre cununii, neamurile se strâng grămăjoară, susţinându-se în clipele de mare durere. O împrospătare şi o înălţare în aduceri aminte, pentru a nu uita că Bucovina una este, iar fraţii în veci rămân fraţi a iniţiat acum trei ani redacţia „Zorilor Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, ambele conduse de dl Nicolae Toma.

Ziua însorită, dar şi noaptea întunecoasă a Bucovinei

Nici nu era necesar ca amfitrionul şi moderatorul manifestării să se aprofundeze în istorie, cuvintele lui Nicolae Toma că „vom sărbători Ziua Bucovinei cât vom trăi pe acest pământ”, cuprinzând întreaga semnificaţie a evenimentului derulat la 28 noiembrie în casa mare a ziarului „Zorile Bucovinei”. După cum ştim din poveştile noastre populare, toate lucrurile mari şi frumoase reuşesc la o a treia încercare. Suntem modeşti, nu am brevetat iniţiativa noastră, dar vrem să se ştie că am fost primii în spaţiul românesc, care am „decretat” Unirea Bucovinei cu Patria mamă ca sărbătoare de suflet la „Zorile Bucovinei”. .Nu putem spune că Parlamentul României a oficializat această sărbătoare datorită nouă, însă suntem bucuroşi că gândurile, emoţiile, aspiraţiile noastre pulsează în unison cu ale întregului popor român. Cu atât mai mult, cu cât nu suntem daţi uitării, acest fapt fiind menţionat de dl Nicolae Toma, care a mulţumit Departamentului Politici pentru Relaţia cu Români de Pretutindeni şi Consulatului General al României la Cernăuţi pentru susţinerea „Zorilor Bucovinei”, şi (prima dată anul acesta) a Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi.

Fiecare din ediţiile precedente a avut ceva deosebit, mai ales a doua, când au fost sfinţite portretele lui Eminescu şi Ştefan cel Mare, care ne veghează demnitatea şi nu ne permit să facem pod de trecere pentru profanatorii relicvelor româneşti. Ne stă în faţă „de-a pururi ziua cea de azi”, vorba lui Eminescu, dar sperăm că va dăinui în timp şi tot ce-am făcut până acum, aşa cum a cântat la inaugurare în înălţătorul imn consacrat Bucovinei, autoarea versurilor şi muzicii dna Victoria Costinean: „Zice-o vorbă veche din bătrâni,/ Apa iute trece, pietrele rămân”.

Ne permitem să credem că măcar o parte din ceea ce facem zilnic constituie „pietrele care rămân”. Această încredere ne-a fost inspirată şi de mesajul ministrului-consilier, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, dl Ionel Ivan, care, din partea sa şi a Consulului General, Excelenţa sa dna Eleonora Moldovan, a mulţumit redactorului-şef Nicolae Toma şi colectivului redacţiei pentru emoţionanta sărbătoare, relevând că Bucovina, cu diversitatea ei etnică şi culturală este o şansă pentru Europa, care un model de linişte şi armonie. „Nu spaţiul este mic, ci noi suntem mulţi, a răspuns distinsul diplomat la scuzele gazdei pentru că a trebuit să ne cam înghesuim de această dată. Într-adevăr, nu ne amintim să fi fost vreodată atâta lume la redacţia noastră, încât a trebuit să împrumutăm scaune de prin vecini. Însă pentru oameni buni, cu sufletul deschis, cum sunt foştii noşti colegi, cititorii şi toţi care ne-au onorat cu prezenţa, întotdeauna se găseşte loc, iar spaţiul parcă devine mai mare. Mai ales că am avut parte şi de un cuvânt de binecuvântare duhovnicească de la monahia Elena Simionovici, ghidul erudit şi muzeograful Sfintei Mănăstiri Voroneţ, sosită la Cernăuţi împreună cu maica Teofania „într-o delegaţie de suflet”. Deşi s-a născut într-un sat de lângă Cotnari, maica Elena de jumătate de veac aparţine Bucovinei cu tot ce i-a dăruit Bunul Dumnezeu – minte, suflet, înţelepciune, dragoste pentru oameni, pentru limba română şi… pentru cernăuţeni, am zice noi. Or, încă înainte de a se consacra austerităţii monahale, în perioada când era profesoară în şcoală, a fost invitată de prof. Ilie Luceac să predea lecţii de română copiilor din Cernăuţi. Dumneaei şi-a ales o şcoală sătească, păstrând în suflet frumoase amintiri din Pătrăuţi. Şi de data aceasta, maica Elena a venit cu cele mai scumpe daruri, împărţind celor prezenţi din cărţile sale despre ctitoria lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Voroneţ. Ne-a vorbit de datoria de a ne păstra limba română: „S-o vorbiţi în casele voastre, să vă numiţi copiii cu nume româneşti, să vă plângeţi morţii cu voci româneşti, căci numai în acest fel limba noastră va dăinui, vor creşte tineri care să asculte cuvântul bătrânilor, să creadă în puterea acestui pământ, să ducă mai departe istoria noastră”. „Mulţumesc că m-aţi ascultat” a încheiat monahia, urmându-şi drumul la Mănăstirea Bănceni.

Ce-ai fost ieri să fii şi mâine

E greu să găsim în jurul nostru persoană mai iniţiată în trecutul Bucovinei decât scriitorul, folcloristul şi istoricul Dumitru Covalciuc, care a făcut parte din colectivul redacţiei şi ne rămâne apropiat coleg. Astfel, a fost cel mai potrivit să-i oferim cuvântul pentru a invoca măreţele momente din preajma zilei de 28 noiembrie 1918. Fiind un atent observator al celor mai semnificative detalii, D. Covalciuc a evidenţiat că armata română, în 1918, n-a cucerit Cernăuţiul, n-a ocupat acest teritoriu, ci a venit la chemarea Consiliului Naţional al Românilor din Cernăuţi, la insistenţa lui Iancu Flondor. Armata Română n-a năvălit cu arme, ci a venit în marş de paradă, cu steaguri şi flori. În 1775, în Bucovina ocupată de austrieci, a căzut un cap de domn (a fost decapitat domnitorul Grigore Ghica), iar când a intrat Armata Română în Cernăuţi n-a murit nici un om. O replică la acest subiect a făcut dna Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, care a accentuat meritele nemţilor şi regelui neamţ la înfăptuirea Unirii şi constituirea României Mari: „Marea Unire au făcut-o regele şi regina Maria – nemţi. Dacă nu era neamţul, făceam noi Unirea?”. Drept răspuns au răsunat cântecele intonate de Corul popular „Dragoş Vodă”, dirijat de maestrul Dumitru Caulea, ale grupului de bărbaţi şi „Fetelor din Bucovina” (din acelaşi colectiv). „Să trăiască Bucovina”, „Treceţi batalioane române Carpaţii”, „Galbenă gutuie” şi alte melodii nici pe departe n-au răsunat „nemţeşte”. Proaspătul vântuleţ de sincer patriotism ce adie întotdeauna de la cântările acestor mândri români au zvântat cărările şi au aşternut punţi de flori pentru oaspeţii din Suceava, sosiţi cu voie bună, să ne bucurăm, să petrecem, să vărsăm o lacrimă împreună.

Oameni dragi şi scumpe cărţi

Pe scriitoarea Doina Cernica, preşedinta filialei Suceava a UZP din România, dr. Alis Niculică, şefă de secţie la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, dna Rozalia Motrici, fondatorul Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici”, dna Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” din Suceava le-am avut de partenere şi de ajutor şi la alte manifestări. De sprijinul frăţesc al dlui Dumitru Teodorescu, directorul cotidianului „Crai Nou”, până acum am beneficiat de la distanţă. Pentru această Zi a Bucovinei, însă, prietenul de la „Crai Nou” şi-a făcut special paşaport de străinătate, înlesnind şi asigurarea transportului, fapt pentru care adresăm mulţumiri şi din partea noastră Consiliului Judeţean Suceava. Vama ucraineană i-a făcut să întârzie pe suceveni, dar după cum a mărturisit Doina Cernica: „Am aşteptat cu răbdare, am zâmbit şi am biruit”. Pentru Dumitru Teodorescu întâlnirea cu Cernăuţiul, cu prietenii de la „Zorile Bucovinei” i-a adus o avalanşă de amintiri din anii de până la revoluţia română şi democraţia ucraineană. Mai ales că are şi legături de sânge, socrul său fiind născut în suburbia Roşa. Acum, a menţionat el, prietenia noastră a ajuns la etapa când nici nu ne cerem voie să intrăm unul în arhiva altuia, să reluăm unele materiale. Amintind de rodnica colaborare cu foştii „zorişti” Ion Creţu şi Gheorghe Gorda, directorul de la „Crai Nou” s-a exprimat că subiectele abordate de ziariştii de astăzi, mai ales cele ce evocă timpuri extraordinar de grele, prezintă un interes deosebit pentru suceveni: „Cotidianul „Crai Nou” a fost întotdeauna un ziar combativ, publicând articole incluse în culegerea lui Ion Beldeanu „Bucovina care ne doare”. Este admirabil pentru noi, cei de acolo, să ne iubim neamurile de aici. Acelaşi sânge a curs şi aici şi acolo. Mulţumesc frumos că ne-am văzut”.

Doina Cernica a testat durabilitatea podului de cărţi al „batalionului” feminin, începând cu o doamnă dragă nouă, dar oaspete mai rar la „Zorile Bucovinei” – Lucia Olaru Nenati, legată de Cernăuţi prin rădăcinile părinţilor şi o criptă, pe care n-o poate găsi, în cimitirul din centrul oraşului. Despre dna Lucia circulă legenda că a fost confundată de un vizitator (cam aiurea) cu Veronica Micle, în perioada când conducea Casa memorială „Mihai Eminescu” din Ipoteşti. Vorbind despre cărţile sale „Scrisori din prezentul meu” (publicistică) şi „Parabola vulturului” (proză scurtă), autoarea a subtilizat că tot ce face vine din adâncul bucovinean: „Faptul că ne întâlnim, vorbim, sărbătorim, ne proiectăm speranţe în viitor, este un argument că nimeni n-a reuşit să ne atrofieze, să ne asimileze, să ne facă să dispărem…”. O surpriză pentru autoare a venit din partea ziaristei Felicia Toma.  Referindu-se la volumul „Parabola vulturului”, ea a dat citire unui fragment edificator dintr-o cronică a prof. dr. Catinca Agachi din Iaşi.

O rezonanţă deosebită la sărbătoarea Bucovinei a avut volumul „Bibliografie” (a ziarului „Crai Nou”) adus de dr. Alis Niculică, şefă de secţie la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, continuatoare a monumentalei munci începute de regretatul ei tată Emil Satco, cel care a făcut să renască ideea de Bucovina. Dumneaei ne-a furnizat informaţii interesante din istoria Revistei Bucovinei, editate pe timp de război la Cernăuţi. Ultimul număr, dedicat în întregime teatrului a fost găsit în arhiva lui Leca Morariu. Istoricul Vasile Schipor de la Rădăuţi a realizat o carte, astfel revista revenind într-o formă nouă acasă, la Cernăuţi. N-a putut să nu spună Alis Niculică şi despre făuritorii Unirii – ţăranii români, care au murit ca România să nu moară, printre ei aflându-se şi bunicul ei.

Cu tristeţea luminată de bucuria reîntâlnirii, dna Rozalia Motrici, ne-a făcut vie prezenţa regretatului ei soţ prin cartea „Relicve literare”, din care a citit câteva fragmente referitoare la prieteni din Cernăuţi, la ospitalitatea bucovinenilor. E o carte care mărturiseşte despre continua străduinţă a dnei Rozalia de a readuce spiritul lui Mircea Motrici acolo unde el a fost fericit. La fel procedează şi dna Maria Olar („regăţeancă de pretutindeni”, după cum se autodefineşte”), îngerul de pază al moştenirii literare rămase de la Leca Morariu. De curând a văzut lumina tiparului una din lucrările fundamentale – monografia „Iraclie şi Ciprian Porumbescu”. Graţie dumneaei acest important volum a fost lansat de Ziua Bucovinei, în oraşul drag autorului, dar şi renumitului Ciprian Porumbescu. Întâmplarea făcu să-i avem de oaspeţi la începutul manifestării pe câţiva bărbaţi din Stupca (astăzi comuna Ciprian Porumbescu), în frunte cu primarul Dumitru Nimiţan, conduşi la sărbătoarea noastră de suceveanul Ciprian Bojescu, originar din Iordăneşti. Cu grija de însoţitoarele sale, Doina Cernica avea să uite de cartea sa „Ţara de sus, de mai sus”, unde se regăsesc şi Cernăuţiul, şi „Zorile Bucovinei” ca loc unde întotdeauna s-a vorbit româneşte. Emoţionant ne-a mulţumit Dumitru Teodorescu  („e mai multă suferinţă aici, ne-aţi oferit o lecţie de dăinuire), şi Mihaela Buşulei, reporter la Radio România Actualităţi şi-a exprimat admiraţia şi recunoştinţa.

S-au dezlănţuit şi discuţii aprinse, provocate de preşedintele Uniunii Scriitorilor Români din Cernăuţi, poetul Ilie Tudor Zegrea, de profesorul şcolar Dorin Misichevici, cititorul nostru activ Porfir Ciocălău – despre durerile limbii române şi prostia sau mişelia unora care îşi trădează neamul. Dar în asemenea cazuri mai mult bine ne-a făcut la inimă cântecele lui Gică Puiu, care „Când seamănă grâu de vară, răsare foc şi pară”, doina lui Nicolae Mintencu, îngânată cu vocea-i ce ne furnică la inimă. Şi poezia Mariei Bojescu din Voloca a înseninat faţa înlăcrimată a Bucovinei. Cu încrederea că suntem bogaţi şi vom trăi cât piatra-n munte ne-au întărit perlele folclorice „Vai de pasărea străină” şi „Pe drumul care merg eu”, culese (informatoarea Victoria Vicovan din Ropcea) şi cântate de Victoria Costinean. Vor rămâne în arhiva recunoştinţei noastre clipele înveşnicite de obiectivele fotografice şi video ale neosteniţilor „vânători” de frumos Vasile Paladean, Vasile Răuţ, Nicolae Paulencu. Iar din partea înnourată a Zilei Bucovinei, după cum ne-a cântat Victoria Costinean, „Să rămână numai parii, să se spânzure duşmanii”.

Maria TOACĂ


Fotografii „Zorile Bucovinei”

Video Vasile Răuţ