07 februarie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CA SUFLETELE LOR SĂ NU-ŞI STRIGE DUREREA

1 decembrie 2015 р. | Categorie: Social

Deşi trăim vremuri nu chiar dintre cele mai bune, când pământul e cuprins de teroare, dezastru şi foamete, iar cel de-al treilea război mondial a început deja fără să fie declarat, noi, bunicii şi părinţii cărora au trecut prin infernalul calvar al războaielor şi foametei, nu ştim ce înseamnă să nu ai ce pune în gură şi să-i ocrotească  Cel de Sus şi pe copiii copiilor noştri de războaie foamete şi nevoi. De altfel, cea mai grea cruce, care a apăsat pe umerii părinţilor şi buneilor, străbuneilor noştri a fost cea a deznaţionalizării, deportărilor şi foametei.  De fapt, ea a început nu în 1946, precum scriu unii istorici, ci în 1944, odată cu „eliberarea” nordului Bucovinei de către iscoadele sovietice prin represiuni, deportări, dajdii, calvarul stalinist culminând cu foametea organizată din 1946-1947. Anume din această perioadă, pe fondalul unei secete, care însă n-a lovit întreaga provincie istorică a României, ci doar o parte, „eliberatorii” ruşi au început un macabru scenariu de înfometare a populaţiei, căreia ghiaurii comunişti i-au adus „lumina şi raiul” de la Răsărit, cu scopul distrugerii conştiinţei naţionale, manipulării şi constrângerii, tăierii rădăcinilor şi  nimicirii celor nesupuşi, instaurării fricii, pentru ca să fie mai uşor contopiţi în marea „familie” a  maselor, cărora „eliberatorii” stalinişti le-a adus nu dor „lumină” de la Răsărit, ci şi „raiul”,  în infernul căruia curgeau râuri de sânge, şi-au găsit mulţi oameni nevinovaţi sfârşitul. Or, toate aceste crime macabre se făceau cu un singur scop –  a elibera calea spre  colectivizare, începută prin forţă în 1947, farsă jucată cu succes în Ucraina în anii 1932-1933, în consecinţa foametei organizate decedând câteva milioane de oameni, a treia parte dintre care erau copii. 

Oricum, harnicii  noştri ţărani aveau mici rezerve de pâine din anii anteriori, cu care ar fi putut supravieţui, însă teribilul plan de înfometare, urzit de Kremlin, era bine pus la cale. „Stribocii”, localnicii, trecuţi în serviciul diavolului de la Răsărit, care şi-a instaurat puterea în Bucovina răpită şi cedată,  curăţeau până la ultimul grăunte podurile oamenilor de bruma de cereale ce le mai rămase, lăsând guri înfometate. În caz că ţăranii le opuneau rezistenţă, înfundau Siberia, erau bătuţi, deportaţi, întemniţaţi şi chiar împuşcaţi. Pe noii stăpâni nu-i durea capul că gospodarii nu  aveau cu ce-şi hrăni copiii, că lăsau guri înfometate fără un grăunte. Oamenii mureau cu miile. Nu există o statistică exactă a înfometaţilor decedaţi, precum nici a celor masacraţi, chinuiţi şi deportaţi, împuşcaţi în gulaguri şi închisori. Ştim că în „raiul” adus de „eliberatori” şi-au găsit tragicul sfârşit mii de suflete nevinovate, iar de foame, în anii, 1946-1947, au murit aproape un milion de  oameni. Or, aceste triste momente din lacrima de amar  a românilor bucovineni au fost evocate de Octavian Voronca, membru al Societăţii „Mihai Eminescu”, Gheorghe Onofreiciuc, profesor şcolar, de românul cu suflet mare Ion Boacă din Culiceni, raionul Herţa, care a adus un colac mare cât uşa bisericii şi a aprins o lumânare de sufletul chinuiţilor răposaţi, Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, ucraineanul get-beget Nicolai Hanchevici, participanţi la Conferinţa în memoria jertfelor foametei din anii 1946-1947, organizată de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, condusă de preşedintele Octavian Bivolaru, care anual  reaprinde candela  memoriei în căscioara spiritualităţii româneşti din nordul Bucovinei, prin manifestările organizate păstrând vie în inima comunităţii drama românilor nimiciţi prin masacre, deportări şi înfometare şi care s-a referit la evenimentele comemorative, organizate anual de societatea ce în martie 2016 va marca un sfert de veac – 25 de ani de la fondare.

Inaugurată duminica precedentă, 29 decembrie, prin divina rugăciune „Tatăl nostru”de cei mai mici discipoli ai lui Iurie Levcic, preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea culturii tradiţionale româneşti, care a prezentat broşurile „Bucovina cea furată”, de Pandelica Radeş, şi „Mareşalul Antonescu, victimă a trădării de la palat din 23 august 1944”, autor Nicolae Lupan, manifestarea de comemorare a jertfelor foametei s-a înscris, prin lacrima unor înălţătoare imnuri patriotice ale acestor tinere vlăstare, în suita de bogate evenimente, printre care şi Ziua Bucovinei, sărbătorită la „Zorile Bucovinei” sub nimbul ocrotitor al Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Poetului Naţional Mihai Eminescu, şi făuritorului Unirii Mari – Iancu Flondor, ce precedă cea mai mare Sărbătoare a Românilor – Ziua Naţională a României.

Cu un pios mesaj din partea sa şi a Consulului General al României la Cernăuţi, dnei Eleonora Moldovan, diplomatul Edmond Neagoe a conştientizat că Ziua Naţională este o sărbătoare cu referiri la o perioadă tristă din istoria Bucovinei, la fel precum şi Ziua Bucovinei, iar comemorarea de către Societatea „Golgota” a jertfelor foametei este alăturată acestor sărbători cu profund caracter naţional: „Este atâta durere în istoria poporului român, în această Golgotă fără de sfârşit, care, mai ales, în această parte a Bucovinei, a atins cote inimaginabile. După cum afirma maestrul Dan Puric la Cernăuţi, atâtea lacrimi au curs în nordul Bucovinei că simte vibraţia pământului şi e sigur că prin aceasta poporul român s-a mântuit. Şi acum lumea ar putea trăi mai bine, fără războaie, în pace, armonie şi toţi ar avea ce mânca. Gândiţi-vă câte tone de mâncare se aruncă zilnic, în timp ce mulţi oameni mor de foame! O mai bună opţiune a unor lideri de-a lungul istoriei nu ar fi dus la acest dezastru ce s-a produs. Mulţi dintre cei care ar fi putut contribui la evitarea lui s-au pus în slujba răului”,  consulul sensibilizând că schimbarea paradigmei în care se dezvoltă relaţiile româno-ucrainene nu mai sunt afectate de răceală, ci sunt din ce în ce mai bune, mai fluide, se îmbunătăţesc şi prin proiectele comune, finanţate din fonduri europene, ceea ce este un mare sprijin şi susţinere pentru românii din Ţară şi din nordul Bucovinei, dacă se susţin reciproc se ajută să treacă perioadele dificile împreună. Iar participarea tinerilor la asemenea manifestări e o dovadă că nu se va uita niciodată ceea ce au pătimit eroii-martiri ai neamului din această parte a Bucovinei.

Istoricul şi scriitorul Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii „Arboroasa”, a relevat momentele dramatice prin care a trecut Biserica Ortodoxă a Patriarhiei Române, cum a fost distrusă în rând cu populaţia, prin cotele mari de pâine, carne, produse lactate, impusă să dea şi împrumut în bani la stat pentru întreţinerea armatei roşii, combatanţilor ucraineni şi ruşi, conştientizând că biserica a fost distrusă în rând cu şcoala românească. numai în 1941, într-o singură zi, au fost împuşcaţi 6 preoţi, iar în locul lor  erau aduşi alţii din Ucraina. A început un proces de rusificare-ucrainizare. Cum numai era înregistrată o biserică românească, se subordona nu Patriarhiei României, ci Patriarhiei Moscovite.

 Colega noastră, Mihaela Buculei, corespondent Radio România Actualităţi, Suceava a rămas impresionată de sărbătorirea la Cernăuţi a Zilei Bucovinei şi comemorarea jertfelor foametei. Iar prietenul nostru Ciprian Bojescu din Suceava, originar din Iordăneşti, acel care e alături în bucurii şi dureri, sosind împreună cu o impunătoare suită, o delegaţie de consilieri din comuna Stupca, în frunte cu primarul Dumitru Nimiţean, a depănat firul de amar al refugiului, când la vârsta de un anişor, în timpul anexării Bucovinei de către Rusia sovietică, părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze în România, considerat, în perioada comunistă, străin în Ţara sa.

 „Am avea un păcat de moarte cei care am purtat crucea Golgotei neamului românesc să nu le povestim copiilor despre tragediile prin care au trecut părinţii, buneii şi străbuneii noştri”, a  constatat Alexandra Jar, corespondenta noastră netitulară din Mihoreni, convinsă că ar fi bine ca la lecţia de literatură română copiii să scrie o compunere pe această temă şi s-o păstreze în albumul vieţii ca pe o amintire sfântă, moştenită din tată în fiu, evocând câteva momente de groază din viaţa oamenilor chinuiţi de foame, când mama  a fost  nevoită să-şi îngroape 3 copii, acoperindu-i cu frunze să nu-i doară greutatea pământului rece, ca sufletele lor să nu-şi strige durerea.

Deşi ucraineanul Nicolai Hanchevici, iubitul şi stimatul profesor al lui Octavian Bivolaru, care a învăţat româna la perfecţie, e  încă ca un flăcău voinic, i-a dăruit Dumnezeu ani rodnici – se află în pragul jubileului de 90 de ani, a suferit de foamete şi nu şi-a plâns încă toată durerea, amarul acelor vremi, când călăii  bolşevici  au cotropit Bucovina şi şi-au bătut joc de populaţie, mai ales de români –  fraţii lui de suferinţă, poate şi de aceea nu-i poate vedea cu ochi buni pe Putin şi călăii lui, care distrug Ucraina: „Eu, ucrainean get-beget, m-am împrietenit de tânăr cu românii şi nu mai pot trăi fără ei. În mine curge jumătate de sânge ucrainean şi jumătate – românesc. Mă bucur că la manifestările noastre vin şi copii, căci ei trebuie să ştie cât sânge a curs şi cât am suferit”.

Felicia NICHITA-TOMA