16 iunie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

O viaţă şi un destin de artist: Maestrul Ion Paulencu la 75 de ani

6 decembrie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

   Lumea muzicală academică marchează în acest an un important jubileu de creaţie – aniversarea a 75-a a Maestrului Ion (Ioan) Paulencu, Artist al Poporului din Republica Moldova, renumit cântăreţ liric, posesor al unei formidabile voci de bas, solist al Operei Naţionale, conferenţiar universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, profesor de canto, îndrumător al tinerelor talente, actor, scenarist, realizator de emisiuni radiofonice, pasionat culegător şi propagandist al moştenirii muzicale tradiţionale, fondator şi conducător al formaţiilor folclorice, preşedinte al Societăţii Culturale "Salvaţi Folclorul", personalitate culturală polivalentă, un veritabil exponent al tezaurelor umane vii. (fig.1. foto antet)

Născut la 5 decembrie 1940, în comuna Voloca din apropierea Cernăuţilor, într-o familie de gospodari români din nordul Bucovinei, viitorul artist a avut de înfruntat multe greutăţi până să devină cântăreţ de operă. Copilăria sa fu profund marcată de vicisitudinile celei de-a doua conflagraţii mondiale. La vârsta de doar 5 ani, el rămâne orfan de tată. Părintele său, Gheorghe, căzuse victimă deportărilor staliniste din 1945, împărtăşind soarta nefastă de martir al muncilor silnice la o uzină din Harkov, unde a şi decedat, răpus de tifos, în anul 1946. Astfel, micuţul Ion, alături de sora mai mare şi fratele mai mic, va fi educat de maică-sa, Zenovia, care nu-şi dorea decât ca el, în viitor, să rămână în satul natal, unde să înveţe o meserie, să-şi dureze o casă, să devină un bun gospodar şi familist, întocmai ca tatăl său.

După absolvirea şcolii primare în anul 1954, se angajează temporar ca simplu muncitor la căile ferate, la parcul de tramvaie din Cernăuţi, la reţeaua de drumuri regionale. În perioada anilor 1961-1966, însuşeşte şi profesează meseria de cizmar, de altfel, una foarte apreciată şi rentabilă la acea vreme. În adâncul sufletului, însă, protagonistul nutrea o mare dragoste faţă de muzică şi visa să devină un mare artist. Primul contact cu arta cântului îl realizase în anul 1950, la vârsta de zece ani, graţie participării sale în corul bisericesc din satul natal, un cor cu o bogată tradiţie istorică, fondat pe la debutul secolului al XX-lea, în perioada tardivă a dominaţiei Imperiului Habsburgic, fiind foarte cunoscut pentru măiestria sa interpretativă în toată regiunea Bucovinei. Conducătorii şi membrii corului, printre care şi Gheorghe Onofreiciuc, zis „Lungu” - unul dintre fruntaşii şi îndrumătorii merituoşi ai acestui colectiv, au remarcat deîndată calităţile vocale excepţionale ale lui Nicuţă a Zenoviei, cum i se spunea în sat, pe atunci. Lui i se încredinţează, succesiv, diverse partituri corale, de la tenori până la baritoni şi başi. Astfel, timp de peste 16 ani, tânărul învăţăcel a asimilat, la auz, un vast repertoriu liturgic, inclusiv creaţii de Piotr Ilici Ceaikovski şi Mihail Berezovschi. Consătenii începură să vadă în el un potenţial dirijor al corului. În acelaşi timp, directorul şcolii din sat, Nicolae Pitei, l-a atras şi în activitatea artistică de amatori. Cu acesta, tânărul artist a şi evoluat pe scenă pentru prima dată, interpretând în duo celebra romanţă „Se scuturau toţi trandafirii”, o romanţă de mare popularitate, cu care şi-a anunţat vocaţia nativă de cântăreţ. Ulterior, a concurat la diverse festivaluri regionale şi republicane, mereu ocupând locuri de frunte. În tinereţe, talentul său s-a inspirat profund din marea zestre culturală a satului natal. Ion participa la mai toate horele duminicale, la nunţile, clăcile, şezătorile, serbările şi petrecerile cu muzică. A învăţat, de asemenea, să cânte cu măiestrie la mai multe instrumente tradiţionale ţărăneşti: cavalul, fluierul mare, tilinca, drâmba, muzicuţa, ocarina, cimpoiul, fluierul îngemănat, frunza, solzul ş.a. Din astfel de surse, el şi-a configurat universul său spiritual, preferinţele şi interesele estetice. La baştină, se căsătoreşte cu consăteana sa, Stela, reuşind să îşi construiască o casă, să îşi dureze o frumoasă gospodărie, să dea viaţă unui copil, întocmai cum îşi dorea maică-sa. Lucrurile se aşezaseră parcă în albia lor firească, iar idealul de a deveni un mare artist se atenuase oarecum.

O turnură determinantă în destinul de creaţie a lui Ion Paulencu intervine însă în anul 1966, la vârsta de 26 ani. Dorind să devină dirijorul corului din sat, el se vede nevoit să solicite lecţii de teorie muzicală şi solfegii consăteanului său Dionis Bănaru, pe atunci, tânăr absolvent al studioului de operă din Cernăuţi. Auzindu-l cum cântă şi ce calităţi vocale excepţionale posedă, acesta îi recomandă insistent să plece la studii la „Conservatorul” din Chişinău. Zis şi făcut. Nici vârsta şi nici starea familială nu-l putu opri din drum. Sosind la Conservatorul din Chişinău, comisia de examinare îi refuză însă documentele, invocând, fără a-l asculta în prealabil, limita de vârstă. Deprimat, tânărul aspirant hotărî să-şi verse amarul într-o aulă alăturată comisiei, unde se apucă să cânte a capella, pentru sine, din toată inima, câteva din doinele şi cântecele strămoşeşti, pe care le adusese de la baştină. „Concertul” său spontan a impresionat atât de mult profesorii şi concurenţii aflaţi prin apropiere, încât Comisia de examinare acceptă să îl asculte. La capătul audierii a peste 20 de cântece şi doine, uluiţi de raritatea şi frumuseţea vocii sale de bas, profesorii Nicolae Chiosa şi Arnold Azrikan, cu sprijinul rectoratului, au decis să facă demersuri speciale către Ministerul Culturii, pentru a-i permite lui Ion Paulencu, ca în caz de excepţie, să facă studii la Conservator, ceea ce s-a şi întâmplat. Astfel, în anul 1966 începe adevărata etapă a formării sale profesionale în domeniul artei lirice. În perioada anilor 1966-1972 şi-a urmat asiduu studiile preuniversitare şi cele universitare, avându-i, succesiv, ca mentori, pe profesorii N. Maiburov şi N. Chiosa, iar în anii finali – pe cunoscuta artistă lirică Polina Botezat, aceasta din urmă având, în opinia jubiliarului, un rol decisiv în formarea şi consolidarea culturii sale vocale academice. (fig.2. Ion Paulencu la absolvirea Conservatorului, în rolul Morarului din opera „Rusalka” de Al. Dargomîjski. În stânga - Prof. Nicolae Chiosa, în dreapta - Prof. Boris Miliutin. 1972)

După absolvirea cu succes a Institutului de Stat al Artelor „G. Musicescu”, în anul 1972, Ion Paulencu este angajat ca solist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Chişinău (astăzi – purtător al numelui „Maria Bieşu”), unde desfăşoară o prodigioasă carieră lirică până în prezent. A susţinut sute de spectacole de operă în ţară şi în străinătate (întreg spaţiul ex-URSS, Franţa, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Italia, România, Tailanda). Lui i-au fost încredinţate peste 60 dintre cele mai importante roluri pentru başi din creaţia operistică universală şi naţională. Printre acestea, evidenţiem următoarele: Padre Guardiano din opera „Forta destinului”, Regele Filip si Inchizitorul din „Don Carlos”, Regele si marele preot Ramfis din „Aida”, Zaccaria din „Nabucco”, Monterone şi Sparafucile din „Rigoletto”, Ferando din „Trubadurul”, Marchizul din „Traviata”, Ferrando din „Trubadurul”, Samuel din „Bal Mascat” de Giuseppe Verdi; Raimondo din „Lucia di Lammermoor”, Don Basilio din „Bărbierul din Sevilla”, Colline din „Boema”, Regele Timur din „Turandot”, Unchiul Bonzo din „Madame Butterfly”, Angelotti din „Tosca” de Giacomo Puccini; Don Basilio din „Barbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini; Maestro din „Maestro di Cappella” de Domenico Cimarosa; Farmacistul din „Clopoţelul” de Gaetano Donizetti; Oroverso din „Norma”  de Vincenzo Bellini; Marchizul de Bouillion din „Adriana Lecouvreur” de Francesco Cilea; Mefisto din „Faust” de Charles Gounod; Zuniga din „Carmen” de Georges Bizet regele Rene din „Iolanta”, Cneazul Gremin din „Evgheni Oneghin”, Surin din „Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski; Cneazul Galeţki si Hanul Conciak din „Cneazul Igor” de Aleksandr Borodin; Alexandru Lăpuşneanu din opera omonimă de Gheorghe Mustea; Decebal din omonima de Teodor Zgureanu şi multe altele. Cu Teatrul liric din Chişinău, abordând cele mai importante roluri din literatura operistică universală, Ion Paulencu a efectuat numeroase turnee artistice în mai tot spaţiul ex-URSS, dar şi în Austria, Belgia, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Portugalia, Peru, Spania, România, Ungaria, Thailanda, Turcia şi alte ţări ale lumii. (fig.3. În rolul lui Alexandru Lăpuşneanu din op. omonimă de Gh. Mustea, 1987)

În fondurile Companiei de Stat „Teleradio-Moldova”, a înregistrat peste 300 de creaţii muzicale, printre care arii de operă, inclusiv în jur de 40 de romanţe ale compozitorilor ruşi, traduse în română, precum şi circa 30 de romanţe ale autorilor autohtoni (Teodor Zgureanu, Boris Dubossarschi, Semion Lungu, Serafim Buzilă, Constantin Rusnac, Gheorghe Neaga, Serghei Ciuhrii ş.a.). De asemenea, artistul s-a realizat în rolul principal al filmului televizat „Domenico Cimarosa – Maestro Cappella”.

 În plan paralel, maestrul Ion Paulencu a continuat să valorifice comorile cântecului tradiţional românesc, moştenite din familie şi din satul natal, rămânând astfel fidel vocaţiei de rapsod popular. Încă din timpul studenţiei, în anii 1968-1972, activează ca solist al orchestrei populare „Folclor”, proaspăt fondată în cadrul Radio-teledifuziunii moldoveneşti, sub bagheta regretatului violonist şi dirijor Dumitru Blajinu. Se poate spune, că Maestrului Blajinu, el îi datorează „unda verde” în cariera promovării cântecului popular la radio. Anume Dumitru Blajinu i-a semnat aranjamentul la primul său cântec, difuzat în eter: Sus îi luna, jos îi norul (1968). Cu orchestra „Folclor”, iar mai recent - şi cu corul academic ”Moldova” (cond.: Vl. Budilevschi), cântăreţul a înregistrat peste 30 de doine şi cântece tradiţionale, unele în aranjament propriu pentru orchestră (Mi-am ales o mândră dragă;  De ce, maică, m-ai făcut; Ştii tu, mândro ş.a.). De asemenea, a colaborat ocazional, întru efectuarea unor turnee artistice, cu orchestra populară „Fluieraş” a Filarmonicii Naţionale, condusă de Serghei Lunchevici (Olimpiada Mondială de la Moscova, 1980), ansamblul „Mioriţa”, condus de Vasile Goia, ansamblul Institutului de Arte, condus de Prof. Vasile Crăciun (Franţa, Germania, Japonia, România, Italia). (fig.4. În perioada activităţii ca solist în orchestra „Folclor”. În stânga – maestrul de cor Vasile Condrea, în dreapta – cântăreţul Teodor Negară. 1 mai 1974)

(fig.5. Ion Paulencu, un moment de revelaţie în costumul popular din satul natal. 2012)

Calendar Naţional (2005; 2010), Arta şi Literatura Moldovei (vol. II, 1988), fişierele biobibliografice De la Cernăuţi la vale (Chişinău, 2014), dicţionarul lui M.S. Aghin Vokalno-enţiklopediceskii slovari (Moscova, 1991-1994), ediţia online: Arta Moldovei, 1975-2005, Bibliografie, Vol. II, Muzică şi coregrafie, Chişinău, 2014, ş. a.