RĂNI CARE DOR

Soartă amară şi grea  i-a fost hărăzită poporului român încă din timpuri străvechi. Moldova şi Ţara Românească a avut de înfruntat nu puţine urgii ale cotropitorilor străini –goţi, huni, avari, tătari, turci, unguri, polonezi, germani. La Chişinău este înălţat monumentul Voievodului Ştefan cel Mare cu crucea în mână. Cronicile vremii istorisesc că în îndelungata sa domnie de 47 de ani,  domnitorul a purtat 36 de războaie şi a construit 44 de biserici şi mănăstiri. Şi poate nu toţi cei din tânăra generaţie ştiu de ce el e eternizat cu crucea în mână. Împăratul Austriei a spus că Ştefan cel Mare, apărătorul creştinătăţii, după cum a fost numit de Papa de la Roma, ţine piept popoarelor păgâne de la răsărit.

Dacă ţinem cont de toate năvălirile barbare, ne amintim din istorie că majoritatea cuceritorilor au venit de la răsărit şi aceste ocupaţii au fost trecătoare, temporare. Dar ultima năvălire barbară din secolul precedent, a ruşilor-bolşevici, care a început încă în 1939, când aceştia s-au năpustit asupra Finlandei şi Poloniei, peste toate ţările estice, ca apoi să ajungă până la Marea Neagră, a fost şi a rămas cea mai straşnică şi distrugătoare, căci asuprirea a fost săvârşită sub lozinca eliberării. Acum ştim ce fel de „eliberare” a fost, căci după ei  barbarii comunişti au lăsat urme sângeroase.

„Eliberarea” n-a ocolit nici nordul Bucovinei, în consecinţă populaţia ţinutului a trecut printr-un calvar îngrozitor – măceluri, moarte, întemniţări şi interogări, deportări şi lagăre de muncă silnică etc. Mărturie elocventă e şi masacrul de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă, unde mii de români din satele de lângă frontiera cu România s-au adunat în poiana Varniţa, având dorinţa de a se reuni cu fraţii lor din Ţară, neputând suporta iadul comunist păgân. Sărmanii, nu cunoşteau năravul perfid al cotropitorilor, care cu doi ani în urmă, după ocuparea Poloniei, au împuşcat mii de ofiţeri polonezi lângă Katyn, de lângă Smolensk.

În acea zi de Paşti, poiana Varniţa era înverzită şi acoperită de primele flori de primăvară – ghiocei. Nimeni din cei dornici de libertate nu s-a gândit că, în scurt timp, mitralierele cotropitorilor bolşevici vor vopsi ghioceii albi în roşu, cu sângele  martirilor seceraţi de gloanţe, iar aerul curat şi parfumat de flori se va îmbiba cu mirosul de plumb al armelor grănicerilor sovietici. Marşul paşnic al românilor a fost oprit de ţăcănitul mitralierelor, când oamenii au pornit spre frontieră. La pământ a fost doborâtă floarea tinerimii de pe Valea Siretului, iar apoi, în grabă, călăii i-au îngropat în gropi comune şi pe cei morţi, şi pe cei răniţi. Asemenea fărădelegi „eliberatorii” au săvârşit şi în alte părţi, lăsând răni sângerânde până în prezent.

În timpul stăpânirii comuniste era interzis cu moartea să se amintească despre tragediile românilor din ţinut şi abia după destrămarea imperiului răului popoarele au început să-şi comemoreze eroii. Au trecut  72 de ani de la acele evenimente tragice,  însă unii românii stau şi acum cu frica în sân, iar conducerea Rusiei nu recunoaşte nici până acum omorârea oamenilor paşnici, nevinovaţi.

În ajunul zilei de 1 aprilie, Societatea Orăşenească „Golgota” a organizat o conferinţă, la care am participat şi eu în calitate de martor şi supravieţuitor al celor îngrozitoare timpuri. M-am înţeles din timp cu preşedintele Octavian Bivolaru să invităm un preot pentru a deschide creştineşte această manifestare, la care slujitorul Domnului în rugăciunea sa să-i pomenească pe cei omorâţi fără vină. I-am telefonat personal preotului român Gheorghe Basaraba, care mi-a promis că va vorbi cu mitropolitul  pentru binecuvântare. Sâmbătă, când am dorit să aflu rezultatul, părintele  a refuzat să vină, motivând că e bolnav. Cred că boala lui înseamnă frica de a-i numi pe autorii masacrului de la Fântâna Albă. Se pare că bietul părinte nu înţelege că tăcerea sau ascunderea păcatului este tot o crimă ca şi cea săvârşită de „eliberatori”. Deci, să nu uităm acest lucru.

Nicolai HANCHEVICI, or. Cernăuţi