Senatorul Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, care a efectuat o vitiă la Odesa, în perioada 14-16 ianuarie 2016, a accentuat că relațiile dintre România și Ucraina s-au îmbunătăţit simţitor atât în plan cultural, cât și politic, în deosebi, în contextul evenimentelor dramatice prin care trece ţara în ultimii doi ani. El a declarat pentru publicația “Timer” și postul TV7 din Odesa că România și Ucraina se află acum în relații bune, de prietenie, dezvoltându-și colaborarea: “Cred că România are datoria morală și politică de a susține Ucraina în drumul pe care aceasta l-a ales spre Europa. Ceea ce nu au reușit să facă politicienii a reușit Eminescu – marele poet ne-a adunat pe toți aici. Mihai Eminescu va fi întotdeauna punctul central al românilor, începând cu anii de școală și tot restul vieții. Dacă Dumnezeu vrea binele unei națiuni, îi trimite un mare poet”.
Totodată, potrivit TOCpress, comentând vizita pe care a efectuat-o la Odesa, senatorul român a declarat pentru ziarul Adevărul că autoritățile ucrainene din sudul Basarabiei sunt de acord să coopereze cu oficialitățile din România pentru a schimba viața românilor din Bugeac. De asemenea, potrivit lui Viorel Badea, administrația regiunii Odesa și jurnaliștii de acolo s-au arătat interesați de Mihai Eminescu și cultura română, lucru neîntâlnit până acum. Politicianul constată o îmbunătățire a situației.
“Eu am înregistrat o îndulcire a situației comunităților românilor din sudul Basarabiei. În primul rând, am fost interesat să am discuții cu oficialitățile ucrainene, ca să putem regla problema care durează de câteva zeci de ani acolo referitor la existența unei așa-zise ‘limbi moldovenești’ sau a unor comunități de moldoveni. Asta a și fost principala chestiune pe care am discutat-o cu domnul Volodimir Jmak (prim-viceguvernatorul regiunii Odesa, n.red) și am văzut o deschidere față de acest subiect și, mai ales, față de cooperarea economică cu România și autoritățile locale din județele de frontieră” – a declarat Badea pentru Adevărul.
Senatorul mai spune că în Odesa a discutat și cu oameni simpli, care au precizat că situația se îmbunătățește. “Au fost reprezentanți ai unor asociații din sudul Basarabiei care ne-au confirmat faptul că a început să existe un dialog între ei și autoritățile ucrainene chiar pe teme mai dificile. Și noi vom continua dialogul nostru cu românii din regiune. Probabil, vom avea o vizită în toate comunitățile de români din sudul Basarabiei – Reni, Ismail, Kamîșovka, Odesa, pentru a putea să aprofundăm subiectul pe care l-am discutat în timpul vizitei din zilele trecute” – a subliniat Viorel Badea, exprimându-și dorința ca în următoarele vizite să fie însoțit de reprezentanți din Republica Moldova.