15 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Petre Guran – secretar de stat la Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni

28 ianuarie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Începând de astăzi echipa Departamentului se întărește cu o personalitate a vieții culturale și academice românești. 

Petre Guran a fost numit de către Premierul Dacian Cioloș în funcția de secretar de stat la Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP – MAE), prin decizia nr. 34/2016.

Petre Guran a deținut anterior funcţia de director general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. De asemenea, Guran a ocupat și funcția de director al filialei de la Chișinău a Institutului Cultural Român.

Petre Guran a fost cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de studii sud-est europene al Academiei Române, membru al Centrului de Studii Elenice al Universităţii Princeton, Statele Unite ale Americii şi conferenţiar invitat în Departamentul de Istorie al aceleiaşi universităţi (2004 – 2006), se arată pe site-ul Fundației Calea Victoriei.

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice al Universităţii Bucureşti şi are studii de masterat şi doctorat la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris şi la Universitatea Ludwig Maximilian din München.

Este autor a peste 20 de studii de specialitate în engleză şi franceză dedicate antropologiei faptului religios şi istoriei intelectuale a formelor de putere în lumea bizantină, precum şi a unor nenumărate articole şi recenzii în română pe teme de actualitate politică şi religioasă.

A fost coordonator al sesiunii româneşti a Programului „Mănăstiri şi identitate europeană – Primul Colegiu de cetăţenie europeană” sub egida Consiliului Europei, membru junior al World Academy of Art and Sciences şi unul dintre iniţiatorii Institutului de Studii Liberale.

www.identitateromaneasca.ro