28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„NU HARUL, CI LACRIMA MEA E MARE” (LA CERNĂUŢI A FOST INAUGURAT FESTIVALULUI LITERAR-MUZICAL „GRIGORE VIERU – POET AL NEAMULUI”)

20 februarie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Elevii celor patru şcoli cu limba română de predare din Cernăuţi au reaprins candela pentru poetul ce le-a vegheat mai întâi leagănul copilăriei, i-a învăţat frumosul scris latin, însoţindu-le creşterea cu alintul dragostei de mamă, de grai şi de plai. De-acum în fiecare an Făurarul îi va găsi în emoţiile pregătirii pentru Festivalul literar-muzical „GRIGORE VIERUL – POET AL NEAMULUI”, prima ediţie fiind inaugurată la 19 februarie în localul Gimnaziului nr. 6. Ideea şi iniţiativa aparţin metodistei de la Direcţia orăşenească a Învăţământului, dna Valentina Jecov, care, a stăruit pe lângă autorităţi să fie emis un ordin oficial, punând astfel începutul unui freamăt de înalte sentimente pentru poetul care ne-a dăruit atâtea bucurii de la naştere şi până la apusul vieţii.

„Nu harul, ci lacrima mea e mare” – din cele patru reprezentaţii întrunite într-o unică inimă a spectacolului s-a simţit că participanţii s-au pătruns şi de harul, şi de lacrima poetului. Prima ediţie a Festivalului a fost onorată de oaspeţi distinşi, care susţin cu cuvântul şi cu fapta acţiunile culturale ale comunităţii româneşti din ţinut – Consulul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, consulul Aurelian Rugină, docentul Lora Bostan, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, poetul Ilie Zegrea, metodista de la Institutul regional pentru învăţământul postuniversitar Lilia Govornean, directorii celor patru şcoli participante, profesori de limba şi literatura română ş.a.

De rând cu mulţumirile pentru frumoasa iniţiativă, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan le-a dorit tinerilor participanţi să nu uite de reperele ce le avem de la Grigore Vieru – Limba, Mama, Dragostea, Unitatea Neamului. Pe veşnicia acestor piloni şi-au zidit copiii programul artistic, la care, după cum mi-a confirmat dna V. Jecov, şi-au dat concursul profesorii de română din toate cele patru şcoli. Prioritatea le-a revenit celor mai mici, „albinuţelor” de la Şcoala nr. 17 de la Roşa Stâncă, compoziţia lor muzicală „Cântecul puişorului de melc” făcând să râdă fericit „ochii copilăriei”. Profesoara de română Valentina Maruşceac, conducătoarea artistică Elvira Maruşceac, directoarea Ludmila Puşcariov ne-au dăruit prin vocile elevilor lor fagurii de miere ai limbii române, culminând cu „porumbeii” rumeni împărţiţi prin sală. Cu icoana mamei din versul lui Vieru au venit elevii de la Horecea (Şcoala nr.13), gătiţi naţional, căci numai în strai de sărbătoare îşi cântă ei „părinţii frumoşi ca sfinţii”. Mai ales că au noroc de o talentată învăţătoare de muzică, Delia Rusnac, care a dat suflet melodios dorului de mamă şi de casa părintească, amplificat de susţinerea directoarei Eugenia Facas şi profesoarei Natalia Proţiuc. Pe tărâmul dragostei, la cele mai curate izvoare, au poposit elevii ŞM nr. 10 de la Roşa, însoţiţi de directorul Alexandru Rusnac, prof. Vera Todoriuc şi Reghina Bucaciuc, Mihail Borta.

Gazdele, gimnaziştii directorului Ion Ignat (elevii fiind pregătiţi de Doina Colesnicov) s-au apropiat de „rădăcina de foc”, răvăşind emisfera durerii celui numit „Orfeul conştiinţei naţionale în Basarabia”. Tot gazdele, tandemul Igor Costea - Mirabela Plantus, au moderat întregul spectacol. Au răsunat cântece din repertoriul regretaţilor patrioţi Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, într-un minunat duet s-au lansat colegii de clasă Adrian Botă şi Adrian Costea, urmaţi de chemarea „Veniţi acasă, măi copii”, interpretă Nicoleta Petriuc. Dumitru Ungureanu a recitat „Scrisoare din Basarabia” făcându-ne să simţim cum fragilitatea lui Grigore Vieru se transforma în oţel, atunci când durerile neamului îl urcau pe baricade. Despre această virtute a poetului le-au vorbit copiilor dna dr. doc. Lora Bostan şi poetul Ilie Zegrea, care a evocat momentele epocale ale trecerii lui Grigore Vieru pe podul de flori peste Prut. Cu dar de carte despre Bucovina, mult iubită de poetul comemorat, a venit Iurie Levcic, preşedintele Centrului bucovinean de artă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti. Un prilej deosebit de revelaţie a avut, urmărind spectacolul oaspetele din Suceava, Gina Puică, asistent universitar doctor la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Sperăm că acest festival nu va rămâne doar ca o delectare artistică, ci va aduce un suflu nou, deşteptător pentru menţinerea coloanei vertebrale lăsate ca model de la Grigore Vieru.

Maria TOACĂ