19 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„SUNTEM ROMÂNI, NU „MOLDOVENI”, ŞI DACĂ NE-AM UNI, AM FI O FORŢĂ”

23 aprilie 2013 р. | Categorie: Bucovina

„Trădarea străbunilor e cel mai mare păcat”

Porfir CIOCĂLĂU, acela care ne probozeşte că scriem în materialele publicate în ziar cuvinte neînţelese de oamenii simpli şi că savanţii ne strică frumoasa şi bogata limbă românească, introducând în lexicon cuvinte de origine străină, e unicul, probabil, român, originar din s. Berestea, raionul Noua Suliţă, care citeşte „ZORILE  BUCOVINEI” „cu dicţionarul în mână”, pentru a înţelege sensul şi a pătrunde în seva dulcelui grai matern. Sincer vorbind,  s-a pregătit intens şi din timp de discuţia noastră ce a decurs pe o notă  filosofică de percepţie a vieţii, existenţei şi fericirii omului pe pământ, sosind cu un teanc de cărţi ce atestă incontestabila afirmare ce-o poartă-n suflet ca pe o icoană sacră că, noi, cei născuţi în Bucovina şi Basarabia, cu rădăcini adânci în pământul străbun, suntem Români şi nu „moldoveni”, precum încearcă să ne definească şi să ne împartă unii răuvoitori.  A venit, având cu el „Istoria românilor din Dacia Traiană”, vol. II, de A. D. Xenopol, „Istoria lui Ştefan cel Mare” de N. Iorga, şi alte câteva cărţi ce ne atestă existenţa milenară pe această gură de rai, numită Bucovina, cu un singur gând: ca prin intermediul  „ZORILOR  BUCOVINEI”,  „publicaţiei ce are o voce  distinctă, să-l convingă pe fratele său Gheorghe Ciocălău din satul natal, Berestea, pe toţi consătenii şi conaţionalii din această parte înstrăinată de Ţară,  că trebuie, în sfârşit, să înţeleagă greşeala politică că nu sunt „moldoveni”, ci Români, demni urmaşi ai lui Decebal şi Traian, că e timpul să se întoarcă la etnia lor iniţială, să uite de „moldoveni”, de „moldovenismul” vârât într-adins pe gât de ocupanţi, pentru a se debarasa  de această meteahnă, de a se considera ceea ce sunt pe bună dreptate, fiindcă Moldova şi Ţara Românească s-au unit, în 1859,  într-un singur stat, numit România, iar locuitorii lui se numesc Români şi nicidecum „moldoveni”, fapt de care ar trebui să nu uite nicicând conaţionalii noştri din nordul Bucovinei şi întreaga Ucraină, în deosebi, la recensământul din anul curent, ca să nu fim din nou împărţiţi după zicala: „Cine împarte, parte-şi face”, dar să devenim  a treia în Ucraina minoritate după numărul populaţiei.  Iar Unirea din 1859  a fost primul pas în formarea statului naţional unitar român, desăvârşită în 1918, prin unirea cu România a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.

„Mi-a plăcut foarte mult articolul „Avem aceeaşi origine etnică – suntem români” al lui Pintilei Bileţchi din s. Boian, publicat în „ZORILE  BUCOVINEI. Mă refer la argumentarea istorică şi ştiinţifică  a originii noastre româneşti. Or, trebuie neapărat să ne cunoaştem rădăcinile. Toate porcăriile cu aşa-zisa „limbă moldovenească” apar din necunoaşterea istoriei. Am neînţelegeri  în privinţa aceasta cu fratele Gheorghe, care spune că e „moldovean”. Îi povăţuiesc şi pe copii, şi  pe nepoţi, nicicând să nu se ruşineze că sunt români, fiindcă trădarea străbunilor e cel mai mare păcat.  Doresc foarte mult să ajungă şi la inima rudelor şi consătenilor mei, a tuturor conaţionalilor de bună credinţă de pe acest picior străbun de plai,  că suntem Români, nu „moldoveni”, şi dacă ne-am uni, am fi o forţă”.

Porfir CIOCĂLĂU, bucovineanul cu suflet de român, a colindat o lume, făcând serviciul militar în termen la marină, însă nicicând nu i-a atins sufletul umbra intimidării că e român. Şi acolo, în  Vladivostok, pe corabie, mândru de neamul său, le recita camarazilor versuri din creaţiile poetului iubit – Mihai Eminescu. Iar ei ascultau vrăjiţi de farmecul acelui lirism tulburător al versurilor din „Floare albastră”.  Iar pe plăcuţa crucii mortuare din cimitirul satului natal,  unde şi-a găsit odihna sufletească şi îşi doarme somnul veşnic scumpa lui măicuţă, Ana, sunt scrise, cu litere latine, cuvintele de eternă aducere-aminte: „Liniştea ta, mamă, sunt lacrimile noastre”, căci pe toate celelalte cruci e scris în chirilică.

Şi după cum se vede şi copiii sunt pe seama tatălui, bine educaţi, cu stimă şi dragoste faţă de părinţi, bunei şi străbunei. De exemplu, Angelica, fiica cea mai mare a dlui Porfir CIOCĂLĂU, care a absolvit Institutul de Finanţe din Harkiv,  e nevoită să-şi câştige bucăţica de pâine în străinătate, fiind mereu cu dorul şi gândul la cei scumpi şi dragi. 

„Când era mică o duceam la mama, la Berestea. Fiica a citit aproape toate cărţile din biblioteca din sat, unde lucra bibliotecară sora Eleonora. Se apropiase foarte mult sufleteşte de bunică şi mătuşă, încât, acum, când nu mai sunt în viaţă, le simte lipsa, e cu inima tristă şi îndurerată. Nu demult, bunăoară, când a venit în concediu din Italia, le-a făcut la Berestea o frumoasă masă de pomenire. Mă bucură foarte mult faptul că nu-şi uită buneii şi străbuneii”.

Felicia NICHITA-TOMA

(Va urma)