19 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN BUCHET DE FLORI TÂRZII, ROMÂNEŞTE SUSPINÂND…

14 martie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Gătită în hainele tinereţii, în mândru costum naţional cu care ieşea la petrecerile satului, iar acum cântă în corul „Dragoş Vodă”, Maria Dariciuc şi-a întâmpinat invitaţii la sărbătoarea sufletului– lansarea cărţuliei de versuri „Măria sa cuvântul”. Avea un tremur simţit în voce, deşi era înconjurată de oameni foarte apropiaţi – cei care au inspirat-o, au ajutat-o să-şi vadă sentimentele şi gândurile în veşmânt poetic, aşternute pe hârtie, iar apoi şi în pagini de carte. Îi avea în faţă pe cei doi nepoţei şi prietenii corişti – fără de care de aproape un deceniu nu-şi imaginează zilele de duminică, deoarece odată cu intrarea în această mare şi unită familie a început noua ei viaţă.

A purtat cămăşi brodate şi catrinţe, a cântat, a recitat, a compus versuri şi mai înainte. Dar, după cum mi-a mărturisit, până în 2007, când s-a alipit acestei comunităţi de simţire românească, a trăit ca pasărea în colivie. Aripi pentru zbor i-au crescut la o vârstă destul de matură. La momentul când avea deja jumătate de veac în urmă, i s-a deschis pentru suflet o cărare înflorită înainte. Astfel, cu poezia şi cântecul rezistă mai uşor în faţa durerilor sufleteşti moştenite de la bunici, înfruntă cu mai mult curaj greutăţile cu care a încercat-o soarta, acestea fiind destule pentru o femeie firavă rămasă de tânără văduvă, cu doi copii în grija sa.

Născută în comuna de martiri Mahala, într-o familie de oameni gospodari cu dragoste de grai şi Ţară, Maria poartă în inimă drama neamurilor şi din partea mamei, şi din partea tatei. Suferinţele lor au făcut-o să se angajeze în activităţile Societăţii „Golgota”, conduse de profesorul docent Ilie Popescu, ea îndeplinind funcţia de secretară a acestei formaţiuni publice remarcate prin fapte edificatoare, cum sunt înălţarea de Cruci şi alte simboluri comemorative. Doi fraţi ai bunicului ei din partea tatălui, Gheorghe Nica, - unchii Mihai şi Porfir s-au aflat în fruntea coloanei de sute de români pornite în iarna lui 1941 spre Lunca, să treacă Prutul în România. Mihai Nica a păşit mândru înaintea tuturor, ţinând sus Tricolorul. Ambii fraţi au reuşit să ajungă nevătămaţi pe celălalt mal. Ei s-au numărat printre puţinii norocoşi, iar bunelul Mariei, rămas la Mahala, a fost judecat de regimul stalinist la 18 ani de închisoare. Pagini înlăcrimate s-au adunat şi în istoria familiei din partea mamei sale. Maria le evocă în jalea melodiilor şi cuvintelor:

„După bunicul Dumitru Eremii umblau autorităţile să-l trimită în lagărul de la Onega. Un frate de-al mamei, Ilie, s-a rugat la mai marii satului să-l ia în locul tatălui său. S-a gândit că-i tânăr, în putere, şi va rezista, se va întoarce acasă, iar părintele său, cu sănătatea mai şubredă, va merge la pierzanie. Nu s-a întors nici el din acel infern. Mama îmi povestea că le-a scris de două ori. Într-o scrisoare le scria că ar fi fericit dacă ar avea în faţă strachina cu mâncarea lui „Lăzărel” – aşa se numea căţelul nostru. Mama, de câte ori îi dădea de mâncare acelui câine ajuns la adânci bătrâneţe, plângea şi îşi amintea de fratele ei”.

Cu ecoul trist al acestor amintiri, Maria Dariciuc şi-a început ziua ei de slăvire în cuvânt, care s-a dovedit a fi mai mult decât o lansare de carte. Or, dirijorul Dumitru Caulea a anunţat inaugurarea unor noi întruniri – cenacluri, seri de creaţie ale talentelor populare – organizate cu sprijinul corului „Dragoş Vodă”, în localul Societăţii „Mihai Eminescu”. „Măcar o dată la două luni să ne întâlnim la astfel de sărbători ale sufletului, să dăm viaţă şi curaj talentelor, să se bucure cei care creează ceva deosebit în diverse domenii – poezie, cântec, arte plastice, lucrul de mână – să ne bucurăm şi noi de talentul lor”, şi-a argumentat propunerea maestrul dirijor. Cinstea de a inaugura iniţiativa dirijorului i-a revenit dnei Maria, ca una dintre cele mai disciplinate coriste (de fapt, dirijorul nu evidenţiază în mod special pe nimeni, spunând că toţi îi sunt egali în privinţa dragostei şi preţuirii). Dna Maria, însă, i-a asigurat pe toţi că este de bun augur şi că va atrage din urma ei pe mulţi alţi împătimiţi de frumos. Într-adevăr, după cum a menţionat consulul Lucian Ionuţ Indreiu, întâlnirile în cadrul prietenesc, menite să ducă mai departe spiritul românesc, au devenit deja o tradiţie. Tânărul diplomat şi-a exprimat bucuria de a-i revedea pe aceşti oameni talentaţi, purtători de valori româneşti, care încântă publicul la spectacole. Preţuirea faţă de „Măria Sa Cuvântul”, de cei care cuvântă şi cântă şi-a exprimat-o şi prin florile înmânate protagonistei sărbătorii.

Despre sinceritatea ce-i vibrează în cuvinte a vorbit dl Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, care i-a înmânat câteva plachete de versuri, scrise de femei. Darul a fost foarte binevenit, dacă luăm în consideraţie pasiunea pentru lectură, de care Maria Dariciuc s-a „îmbolnăvit” din prourul copilăriei. „Citeam totul ce-mi cădea sub mână, mai ales poezie. Nu ştiu dacă pe atunci era în biblioteca satului vreo carte netrecută prin mâinile mele”, mi-a mărturisit ea, înainte de începerea lansării cărţii sale. Despre înflorirea sentimentelor ei în pagini tipărite au vorbit prietenii întru dragostea de cuvântul frumos odrăslit, care au ajutat-o să-şi vadă visul aievea – profesoara Eleonora Schipor (îngrijitoarea plachetei, îi aparţine redactarea şi corectura), prefăţătorul dr. doc. Ilie Popescu, dna Doina Bojescu, redactorul-şef al săptămânalului „Concordia”, care a picurat farmec artistic copertei. Bucuria i-a fost aromatizată de florile primite în dar de la colega de clasă, iar acum – şi de cântec, consăteana Elena Firman, de mesajul prietenului polonez Roman Bitsovski, de remarca lui Octavian Voronca, ce a amintit că autoarea s-a născut pe moşia lui Ştefan cel Mare şi că trei poezii din plachetă sunt consacrate Marelui Voievod.

Susţinută de corişti, care i-au însoţit recitalul cu vesele şi patriotice cântări, Maria a dat glas melodios cu inima mai uşoară dorului de surorile plecate în ţări străine, durerii după măicuţa înălţată la Ceruri. În sală nepoţelul vocifera: „Asta e bunica mea!”. Nepoţii încă nu înţeleg ce avere le lasă ea, însă bunicuţa ar fi fericită ca micile odoraşe să crească ducându-i mai departe dragostea de cântec şi poezie.

Maria TOACĂ