26 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

S-A STINS STEAUA POETEI . Ghiocei îndoliaţi pentru Elena Fedoreac

15 martie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Ghiocei îndoliaţi pentru Elena Fedoreac

Categorie: Noutăţi

Femeie simplă de la ţară, dar înzestrată cu har de la Dumnezeu, s-a zbătut să schimbe răul în bine, să ne facă viaţa mai frumoasă, nu doar prin munca cea de toate zilele a ţăranului, ci şi cu puterea miraculoasă a cuvântului.

O veste tristă ne-a adus aceste zile de Mărţişor. Elena Fedoreac din Budineţ, cea care pe parcurs de câteva decenii a fost prietenă devotată a „Zorilor Bucovinei”, ne colinda de Crăciun, ne sorcovea de Anul Nou, ne preţuia ca nimeni altul munca şi ne înţelegea greutăţile, a plecat la cele veşnice. Şi-a săvârşit drumul pământesc la o vârstă venerabilă – de 89 de ani. Însă pentru oameni ca ea, oricât de mult ar trăi, tot e puţin. Pentru că Elena Fedoreac n-a încetat nici pentru o clipă să iubească viaţă, să aline durerea altora, să condamne nedreptăţile şi răul din jur. La vârsta ei avea mai multă energie creatoare şi interes pentru tot ce se întâmplă în lume decât mulţi tineri. Femeie simplă de la ţară, dar înzestrată cu har de la Dumnezeu, s-a zbătut să schimbe răul în bine, să ne facă viaţa mai frumoasă, nu doar prin munca cea de toate zilele a ţăranului, ci şi cu puterea miraculoasă a cuvântului. A păstrat şi a cules comorile folclorice de pe Valea Siretului, redându-le tinerilor generaţii, a compus poezii, adunându-le în pagini de carte, urcând cu vrednicie Scara Vieţii. Poate mai mult decât unii intelectuali de-ai noştri şi lideri de societăţi, simpla ţărancă Elena Fedoreac a pledat cu ardoare pentru limba română, păstrarea tradiţiilor, revigorarea datinilor, pentru demnitatea neamului, a condamnat laşitatea unor conaţionali. N-a tăcut, nu s-a ascuns în spatele altora atunci când se cerea să se ia atitudine, când românii aveau nevoie de o voce fermă. Se pricepea să scoată în vileag cusururile conaţionalilor cu un subtil simţ al umorului, prin pilde din înţelepciunea populară.

Noi, ziariştii de la „Zorile Bucovinei” ne bucuram când ne vizita la redacţie, când primeam de la ea plicurile pline cu materiale, pe care le pregăteam pentru tipar cu deosebită plăcere. Şi acum, când inima i-a încetat să bată, în poşta redacţiei avem încă multe articole, poezii, nepublicate. Elena Fedoreac i-a jelit la mormânt şi a scris poezii de bun rămas pentru mulţi conaţionali. Noi o credeam nemuritoare, mai ales că, după cum spunea ea, o ţigancă i-a ghicit că va trăi o sută de ani şi trei zile. Vrerea lui Dumnezeu a fost alta. Nu i-a fost dat să culeagă ghiocei în această primăvară, fără de ea va înflori bătrânul tei din poartă.

Acum, la ceas de despărţire îi spunem: s-o ningă cu drag aducerile-aminte şi florile eminesciene. Iar noi, toţi românii din acest ţinut, să fim vrednici de a o pomeni, de a trăi cu credinţă şi dragoste de valorile româneşti, aşa cum a trăit şi a luptat pentru dăinuirea lor Elena Fedoreac.

Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Sa.

„Zorile Bucovinei”


N-AM TIMP SĂ MOR

La anii mei nu mi-i uşor,

Dar nu-mi ajunge timp să mor,

Că am visat asear-un vis

Şi astăzi mă apuc de scris.

Parcă eram pe iarbă verde,

Eram mai mulţi băieţi şi fete

Şi mai era pe-acel imaş

Un băietan cu-n fluieraş.

Şi cânta „Hora” cea bătrână,

Iar noi ne-am prins cu toţi de mână

Şi era mare veselie

C-atunci în vremea de fetie.

Îmi pare rău c-a fost doar vis,

Degrabă ochii am deschis.

Mă uit – nu văd băieţi, nici fete,

Văd doar oglinda pe perete

Şi mă privesc aşa cum sânt,

Atunci am început să plâng,

Că singurică stau în casă

Şi cui de mine-acum îi pasă,

Nici măcar la trecători

Ce-mi văd lumină-n casă-n zori.

Eu când eram mai tinerică

Îmi părea noaptea tare mică,

Acuma dacă-s bătrână

Îmi pare noaptea-o săptămână.

Şi iar o iau de la-nceput,

Să depăn viaţa ce-a trecut.

De-aceea timp nu-mi mai ajunge –

Nici măcar pentru a plânge,

Dar dacă scriu mi-i mai uşor –

Nici nu-mi ajunge timp să mor.

Elena FEDOREAC, s. Budineţ, raionul Storojineţ