O SINCERĂ DESCHIDERE CĂTRE LIMBA ROMÂNĂ

Cu aproape două luni în urmă, am scris despre plăcuta surpriză şi revelaţie de pe urma participării la o „masă rotundă” – „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică şi academică”, organizată, la Universitatea Naţională „Yuri Fedkovyci” din Cernăuţi, de titulara Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, dr. Gina Puică. Voi aminti că Gina Puică este responsabilă de lectoratul de limba română în cadrul Universităţii Cernăuţene, în baza acordului de colaborare între aceste două aşezăminte de învăţământ superior şi că la acea „masă rotundă” au participat profesori de la diverse facultăţi care frecventează lecţiile ei. Îndeosebi, m-a impresionat tânăra Inessa Krasnokutska, lector la facultatea de matematică, care a recitat expresiv, cu mult suflet, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Mai târziu, profesoara ei de română avea să-mi mărturisească: „I-am dat un volum de Mihai Eminescu, propunându-i să-şi aleagă pentru recitalul de la „masa rotundă” ceea ce i se pare mai uşor – un vers scurt, simplu. Inessa, însă, şi-a ales ce-i mai greu - „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, spunându-mi că acest înălţător poem îi place cel mai mult”. Curioasă de a vedea pe viu cum ucrainenii de la universitatea noastră învaţă limba română, din dragoste curată, neimpuşi de nici un interes mercantil, am cerut permisiunea profesoarei să asist la una din lecţii.

De dragul Ginei…

Am venit cu vreo zece minute înainte. La uşa auditoriului nr.16, unde decurg lecţiile acestui curs, aştepta un tânăr repetând ceva dintr-un caiet. Aveam să aflu că e Petro Bocean, profesor de engleză la facultatea de limbi străine. Până în octombrie anul trecut, când a început să frecventeze cursurile domnişoarei Gina, nu cunoştea defel limba română. Acum ştie ceva mai mult decât „Buna ziua”, citeşte, conjugă verbe, poate schimba câteva vorbe. De asemenea şi colega sa, dna Angela Ahapii, lector la catedra de limbă germană, poate deja să se descurce într-un mediu românofon.

Rând pe rând, se adunau cursanţii (cadre didactice de diferite vârste şi de la diverse facultăţi), toţi salutându-şi profesoara, şi între ei, în limba română. Printre aceştia – Irina Poloniuk cu fiica ei Tatiana (ambele predau la facultatea de economie), Volodymyr Kruli şi Petro Cernega, profesori la facultatea de geografie. În curând aproape toate locurile sălii de studiu fuseseră ocupate. Cu puţină întârziere a apărut nedespărţitul trio – Inessa Krasnokutska, Irina Lisovenko şi Inna Iakovleva. De fapt, întârzierea le-a fost scuzabilă, căci tinerele au venit cu un coş de flori pentru profesoară, felicitând-o cu ziua de naştere. I-au cântat în engleză (aceasta este limba intermediară la învăţarea românei în respectiva grupă). Dna Gina a folosit imediat momentul în scop instructiv, învăţându-şi cursanţii să cânte româneşte „Mulţi ani trăiască!”. A fost un moment spontan, neregizat, sincer şi deosebit de emoţionant. După lecţie, aceste trei tinere mi-au povestit că au aflat din reţeaua de socializare despre ziua de naştere a profesoarei şi că frecventează aceste lecţii de dragul ei. Partea cea mai interesantă este că toate trei, deşi lucrează în aceeaşi clădire a universităţii, s-au cunoscut şi s-au împrietenit la o conferinţă internaţională la Iaşi, în anul 2012. De atunci li s-a aprins dorinţa să înveţe limba română, lucru ce le reuşeşte şi le place mult, mai ales că la aceste lecţii îşi consolidează şi cunoştinţele la limba engleză, cântă şi se relaxează. Ascultând cât de solemn intonează ele „O, brad frumos…”, le-a spus că deja ar trebui să cânte „Primăvară, primăvară…”. „Până învăţăm noi acest cântec, ne prinde vara”, glumesc cursanţii. În realitate, ei sunt foarte modeşti în aprecierea succeselor. Am înţeles aceasta, asistând la una din cele mai complicate teme – conjugarea la timpul trecut şi modurile verbului (au ajuns la supin),

Aici aş vrea să fac o paranteză: scriind aceste rânduri, mă simt obligată să ţin cont de dorinţa cursanţilor. Ei m-au rugat să scriu „cât mai scurt şi cât mai simplu”, deoarece profesoara i-a prevenit că le va da ca temă pentru acasă traducerea acestui text.

Astfel, simplu şi pe scurt, trebuie să spun că „studenţii” Ginei Puică sunt bravo în privinţa străduinţei de a cunoaşte limba poporului cu care convieţuiesc alături. Celor tineri nu avem ce le obiecta, însă despre cei mai în vârstă, e chiar de mirare că n-au manifestat mai înainte interes pentru limba care, la Cernăuţi, s-a vorbit întotdeauna – în măsură mai mare în trecut, cu timiditate şi stânjeneală în prezent.

Dintr-un mediu lingvistic uniform – într-un fascinant multilingvism

Grupa lăudată mai sus nu este unica participantă la lectoratul de limbă română. Dr. Gina Puică are în total patru grupe, ţinând lecţii în fiecare zi, de marţi până joi. Născută într-o comună din judeţul Vrancea, într-un mediu lingvistic foarte uniform, a auzit vorbindu-se numai româneşte până la vârsta de 10 ani, când a început să înveţe la şcoală limba franceză. Venind la Cernăuţi, i se pare fascinant că majoritatea cunoscuţilor ei din mediul academic vorbesc câteva limbi –ucraineana, rusa, aspiră să înveţe româna. De ea s-a lipit cel mai uşor limba franceză, care i-a fost prima conştientizare că există şi alte limbi în afară de cea maternă şi prima deschidere spre o altă lume. „Atât de mult mi-a plăcut, încât aveam să-mi fac din limba franceză, apoi din cultura şi literatura franceză, specialitatea mea”, mi-a mărturisit dna Gina. A continuat neîntrerupt studiul limbilor română şi franceză până a ajuns la Universitatea din Suceava, apoi şi în Franţa, la Nitza, unde şi-a făcut doctoratul. La Universitatea din Strasbourg timp de şapte ani a predat româna pentru francezi şi alţi străini. Despre foştii ei cursanţi nu poate spune dacă vorbesc perfect româna, însă e sigură că o învăţau cu dragoste – din interes cultural, din motive sentimentale (unii îşi aminteau că au avut bunici sau străbunici născuţi în România).

Cu o experienţă bogată, dr. Gina Puică s-a întors la Suceava, unde şi-a început cariera universitară. Oferta de la Cernăuţi i s-a părut provocătoare pentru că trebuia să predea româna unui auditoriu diferit de cel francofon. A descoperit cu uimire că studenţi care nu sunt românofoni nativi, ci vorbitori de limbi slave, deprind mai uşor româna decât cei pe care i-a avut în Franţa. Cu mulţi a început studiul limbii române de la zero, de la alfabet, cu toate acestea, ei evoluează foarte rapid. Se vede că-i influenţează apropierea de România, viaţa printre români, poate au şi unele proiecte de viaţă. În orice caz, am vrea să credem că auzind vorbindu-se româneşte, ei şi-au creat o sensibilitate şi deschidere care le facilitează procesul de învăţare a românei. „Fără nici o ezitare pot să spun că prind mai uşor cursanţii de la Cernăuţi, decât cei de la Strasbourg”, recunoaşte profesoara.

Drept stimul şi ca posibilitate de a-şi aplica cunoştinţele în practică, le-a organizat celor mai sârguincioşi cursanţi o excursie în sudul Bucovinei – la Universitatea „Ştefan cel Mare” şi la Cetatea de Scaun, la Vatra Dornei, Mănăstirea Voroneţ, Gura Humorului, unde s-au fotografiat la monumentul scriitoarei Olga Kobyleanska. Şi Gina descoperă noi locuri în nordul Bucovinei datorită cursanţilor ei, din rândul cărora şi-a făcut mulţi prieteni. La Cernăuţi prima dată au atras-o drumurile eminesciene, vizitând oraşul la 15 ianuarie 2000, cu un grup numeros de studenţi de la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Peste câţiva ani, fiind deja cadru didactic, avea să participe la Festivalul literar „Grigore Bostan”. Însă vizitele de mai înainte au fost episodice. Acum are timp să-şi satisfacă interesul pentru activitatea asociaţiilor naţionale româneşti, viaţa literară şi artistică de sorginte românească. În unele zile de odihnă face naveta la Suceava, unde pentru ea este „acasă”. După cum mi-a mărturisit, nu i-a fost uşor parcursul la Suceava, dar s-a ataşat de acest oraş se simte bine şi-i place să se retragă acolo. Acum se simte bine şi la Cernăuţi.

Maria TOACĂ