04 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

OAMENI VREDNICI DE SFÂNTA LUMINĂ

2 mai 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Pentru creştini, Sărbătoarea tuturor sărbătorilor este Învierea Domnului. Mai avem câteva zile de post şi peste tot vor suna clopotele Învierii, se vor înălţa imnuri Mântuitorului, ne vom saluta cu „Hristos a Înviat!”. Până la cer se vor înălţa cântările corurilor bisericeşti. În satele noastre, din aceste colective fac parte simplii ţărani de la coarnele plugului. Vrednici sunt aceşti oameni care, după o zi de muncă grea, se adună la repetiţii. Prin cântările lor, la slujbele de duminică şi de sărbători, ei ne apropie şi mai mult de lucrurile sfinte.

Mai demult, prin sate erau şi colective corale populare, care participau la diferite festivaluri. De exemplu, în Boian, încă prin anul 1833, a existat un cor renumit. Ar fi binevenit dacă cineva ar alcătui o antologie a colectivelor corale din trecut, în care să se evidenţieze rolul oamenilor de la ţară privind conservarea şi perpetuarea creaţiei folclorice orale. Doar şi acum, mulţi oameni simpli scriu poezii, compun cântece, mai mult pentru alinarea sufletului lor.

Corul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Boian mulţi ani a fost dirijat de Vasile Nicoriuc. Fiind de meserie fierar, el ştia să cânte la vioară. Sub conducerea lui, corul cânta pe patru voci. După trecerea venerabilului dirijor la cele veşnice, corul a fost preluat de Veronica Cobzari, care împreună cu sora sa, Florica Ignatiuc, au cântat tot timpul în corul bisericii. Părinţii lor, Maria şi Gavril Jalbă (i se mai spunea şi Condrea), au crescut patru copii – Zamfira, Veronica, Florea şi Florica. Veronica, născută la 15 iunie 1927, a absolvit în perioada românească şapte clase, terminând şcoala cu menţiune. Deja în clasa a treia ea conducea corul elevilor. Aşa era în acele timpuri. Toate disciplinele şcolare erau importante şi se studiau temeinic.

Se vede că Veronica era înzestrată cu talent artistic. Ajutând părinţilor în gospodărie, ea găsea timp să cânte în corul bisericesc. A continuat să cânte şi după ce s-a căsătorit cu Traian Cobzari, crescându-şi cu drag unicul fiu. După ocuparea nordului Bucovinei şi instaurarea puterii sovietice, toată viaţa a muncit în kolhoz. Având har de la Dumnezeu, scria poezii, adunându-le într-un caiet, care, din păcate, s-a pierdut. A rămas doar o singură poezie, datorită învăţătoarei Elena Lenţa, care a copiat-o cândva din caietul Veronicăi. De fapt, aceste versuri sunt ca o baladă a vieţii autoarei şi, în genere, a românilor asupriţi de ruşi după cel de-al doilea război mondial. Cred că dacă această poezie nimerea pe mâinile „kăgăbiştilor”, Veronica ar fi plătit cu propria-i viaţă.

Iată cum începe poezia: „Foaie verde, foaie aleasă,/ Fraţi români din ţara noastră,/ Uitaţi-vă la Răsărit,/ De unde ruşii au venit./ În ţărişoara noastră s-au aşezat,/ De oameni s-au apucat/ În Rusia la cărat…”. Ea descrie în versuri tragedia tineretului vânat şi mânat în Donbas, precum şi despre calvarul tuturor românilor din ţinut. Îl blestemă pe Stalin, care „… cu nemţii s-a luptat/ Şi Rusia mare a format”, dezvăluind în continuare gândul că salvarea omului asuprit este în credinţă: „Vai de traiul românului,/ În ţara păgânului…/ La Dumnezeu m-oi ruga,/ De Rusia m-a scăpa”.

Neavând cui se jelui, ţăranii îşi plângeau amarul în cântece sau puneau mâna pe creion, depănându-şi durerile în scris. Aşa îşi răcoreau sufletul. Astfel de însemnări sunt adevărate mărgăritare populare şi e păcat că se pierd fără de urmă. Dacă Veronica ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit 89 de ani. În decembrie se vor împlini 10 ani de când ea a trecut pe alt tărâm. Cred că constituie un record perioada cât Veronica Cobzari a cântat în corul bisericesc – tocmai 56 de ani. Sora ei Florica cântă şi acum, corul fiind dirijat de Elena Ignatiuc. Pomenind-o pe talentata noastră boinceancă, ne rugăm la Dumnezeu să-i fie ţărâna uşoară şi somnul liniştit, fiindcă în viaţa pământească a trecut prin multe necazuri.

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară

În imagine: cele două surori, după o slujbă la biserică; fostul cor al profesorilor şcolari din Boian