20 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SFÂNTUL MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ AL LUI HRISTOS, SĂRBĂTORIT LA MĂNĂSTIREA VORONEŢ

6 mai 2016 р. | Categorie: Noutăţi

În preajma Floriilor, am respirat adânc văzduhul îndumnezeit de frumuseţea Mănăstirii Voroneţ. Bucuria sosirii primăverii mi-a fost îmbogăţită în acest an de invitaţia stareţei, stavrofora Irina Pântescu, şi secretarei, monahia Gabriela Platon, la hramul Mănăstirii care se prăznuieşte la 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă al lui Hristos. Încă de la prima sa menţiune documentară, 22 ianuarie 1472, aflăm că hramul bisericii de lemn a mănăstirii a fost Sf. Gheorghe. Noua Biserică, înălţată de Ştefan cel Mare la 1488, a preluat acelaşi sfânt ocrotitor, care o protejează până în prezent.

Şi deoarece Voroneţul este unic în lume, această mănăstire mai are un hram, cel al monahului Daniil, considerat sfânt după moartea sa şi pictat în icoane cu aureola sfinţeniei încă multe secole înainte de a fi canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Cel de-al doilea hram, care documentar datează din anul 1557, acum se prăznuieşte la 18 decembrie, ziua când Daniil Sihastrul a fost canonizat de BOR (anul 1992), iar cinci ani mai târziu la Mănăstirea Voroneţ a fost construit un paraclis de lemn, purtând hramul Sfântului Daniil cel Nou.

De la acest succint excurs în depărtări de veacuri, voi reveni la zidirea în credinţă trăită şi simţită alături de creştinii ce sosesc în fiecare primăvară la hramul Marelui Mucenic şi ocrotitor al Voroneţului, care anul acesta s-a suprapus cu sâmbăta lui Lazăr, cu ajunul Floriilor şi intrarea în Săptămâna Patimilor – toate amintindu-ne de sacrificiile şi suferinţele ce ne duc spre mântuire şi viaţă veşnică. Nu e departe de noi Voroneţul, dar să ajungi pe acel tărâm de divinitate, ca de fapt oriunde în România, e nevoie de multă răbdare la trecerea prin vama de la Porubna-Siret. N-ar merita să amintesc acest lucru banal, dacă n-aş fi simţit ajutorul lui Dumnezeu atunci când mi se părea că nu vom reuşi să prindem începutul Sfintei Liturghii. La drept vorbind, eu n-aş fi avut vreo şansă să ajung în ziua ceea unde îmi era sufletul şi gândul, dacă nu mă lua în maşina lor inimoşii soţi, Nuţa şi Lazăr Fialcovschi din Molodia – părtaşi întru credinţă şi de ajutor măicuţelor de la Voroneţ. Zorii abia se iţeau, dar în vama ucraineană era o coadă de maşini de te prindea groaza, în cea românească nu aveai unde strecura un ac. Chiar de eram fără marfă şi aveam invitaţii la o sărbătoare creştină, nu aveam cum să ajungem cu maşina la punctul de control în afara rândului. Ne-a făcut loc înaintea sa un tânăr din raionul Noua Suliţă, care avea treabă la piaţă în Suceava şi stătea de la ora două noaptea la coadă. M-a impresionat gestul acelui om necunoscut, în condiţiile când e atât de uşor să te înrăieşti şi atât de greu să-ţi pese de cineva străin…

Pe parcursul drumului am mai avut o revelaţie uluitoare: Nuţa şi Lazăr mi-au cântat aproape tot repertoriul patriotic al marilor interpreţi români – de la „Când era să moară Ştefan” şi „Cântă cucu pe-un brăduţ” până la „Treceţi batalioane române Carpaţii”. N-ar fi nimic de mirare dacă aceşti doi buni români, ajunşi la vârsta pensionării, n-ar fi învăţat în şcoala ucraineană, n-ar trăi într-un sat forţat ucrainizat, începând din anul 1940. Ei cunosc o mulţime de poveşti, poezii, snoave, mai pe scurt, tot ce au învăţat părinţii lor la şcoala românească. Mă îndoiesc că elevii de astăzi din şcolile cu limba română de predare au în bagajul lor de cunoştinţe atâtea comori româneşti. De rând cu părinţii, cel mai mult i-au ajutat să nu-şi piardă identitatea naţională credinţa, Biserica ortodoxă, numită de Eminescu „mama noastră spirituală”, lecturile din Biblie. Educaţia de acasă i-au legat atât de strâns de vatra de ortodoxie şi spiritualitate românească – Mănăstirea Voroneţ, de măicuţele care găsesc găzduire frăţească în casa lor.

În acea zi, însă, ei erau oaspeţi dragi în casa măicuţelor, pe sfânta moşie a lui Ştefan cel Mare, gospodărită de Daniil Sihastru şi ocrotită de Marele Mucenic Gheorghe, alături de sute de credincioşi ascultând cu smerenie şi evlavie liturghia oficiată de soborul de preoţi, în frunte cu ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

Vremea frumoasă ca un dar duhovnicesc adăuga farmec anturajului liturgic, înnobilat de peisajul pitoresc, seninul cerului, albinele trezite de aroma trandafirilor… Căldură afară şi căldură în sufletele mângâiate de muzica slujbei oficiate în curtea Mănăstirii pe podiumul împodobit cu covoare cu trandafiri, ţesute de meşteriţa populară Victoria Platon, mama monahiei Gabriela. Dangătul clopotelor, rugăciunile preoţilor, cântările măicuţelor, cuvântul de întărire duhovnicească rostit de ÎPS Pimen au invocat jertfele şi suferinţele fără de care nu există Înviere. Înalt Preasfinţia Sa ne-a vorbit despre forţa protectoare a purtătorului de biruinţe Sf. Gheorghe, ocrotitorul duhovnicesc al oştirii lui Ştefan cel Mare, icoana căruia este înfăţişată pe steagul Moldovei voievodale, despre viaţa creştină în suferinţă cu bucuria mântuirii, despre iubirea creştină, dar mai ales despre pericolul unei societăţi fără de Dumnezeu şi fără de Ţară, încredinţat că aceşti oameni, înstrăinaţi de tot ce înseamnă valoare veşnică, nu vor învinge, pentru că Dumnezeu nu se lasă batjocorit.

Lăudând efortul făcut de maica stareţă Irina Pântescu, împreună cu obştea de maici, pentru reînvierea sufletului Voroneţului, care este admirat şi apreciat de străini, de neortodocşi, ÎPS Pimen a vorbit despre necesitatea unui sprijin mai mare pentru păstrarea frumuseţii creştine a acestei şi altor mănăstiri din Bucovina. Doar monumente istorice şi ale culturii sunt toate bisericile oricât de mici ar fi ele, toate casele vechi ţărăneşti, broderiile, covoarele şi alte obiecte create de mâinile poporului, ale ţăranilor – oameni legaţi de Ţară şi de ţarină. Aceşti ţărani plăcuţi lui Dumnezeu ne privesc şi din frescele Mănăstirii Voroneţ, ele fiind pentru toate timpurile apostolii şi evangheliştii vieţii noastre creştin-ortodoxe.

Vorbind de cuminţenia omului care înţelege ce e bine şi ce e rău, în predica sa, arhiepiscopul a amintit o întâmplare din timpurile comuniste, când în şcoli începuse să fie introduse lecţii de ateism: „Eram stareţ la Putna, cu numai patru călugări bătrâni. A venit la mine un director de şcoală şi mă întreabă ce să facă, cum să procedeze, căci nici un profesor nu vroia să citească lecţii de ateism. I-am spus că n-are încotro, trebuie să-şi asume el această povară. „Dar să le vorbeşti ca din gura mortului”, l-am mai sfătuit. După un timp vine iarăşi acel director la mine şi-mi povesti că o elevă din clasa a şasea stă la lecţiile sale de ateism cu degetele în urechi. Întrebată de ce-şi astupă urechile, fetiţa i-a răspuns: Ce să ascult, prostii?”.

În acea zi am ascultat numai lucruri bune, primind mulţumirile stareţei Irina pentru că ne-am rugat şi ne-am închinat împreună. Toată lumea participantă la slujbă a fost invitată la agapa frăţească, mesele fiind încărcate cu alese şi gustoase mâncăruri de post. Pentru mulţi participarea la această sărbătoare a Voroneţului este şi un prilej de întâlnire cu prietenii care preţuiesc valorile mănăstirii cunoscute în toată lumea pentru pictura sa interioară şi exterioară deosebită, ce face parte din monumentele româneşti trecute în patrimoniul mondial UNESCO. Şi eu am avut bucuria de a o îmbrăţişa pe monahia Elena Simionovici, vicepreşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a mă reîntâlni cu prietenii din Suceava, ai mei şi ai „Zorilor Bucovinei” – scriitoarea Doina Cernica, directorul ziarului „Crai nou” Dumitru Teodorescu, dr. Alis Niculică, dna Maria Olar, preşedinta Fundaţiei „Leca Morariu”, radiojurnalista Mihaela Buculei. Dar şi în ochii tuturor oamenilor din jur, sosiţi cu drag să prăznuiască împreună, am văzut ceva apropiat şi scump sufletului, simţind cum răsare şi se înalţă lumina binecuvântată de adevărul biblic: „HRISTOS A ÎNVIAT!”

Maria TOACĂ