19 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DARURI DE CARTE, CU RĂSCOLIRI PRIN DURERILE CRASNEI

21 mai 2016 р. | Categorie: Noutăţi

În duminica de 8 mai, când în Ucraina s-a marcat Ziua concilierii şi comemorării tuturor eroilor căzuţi în al doilea război mondial, inimile românilor din Crasna au bătut în unison cu împăcarea anunţată în ţară. Uniţi în simţiri cu împăciuitorii de pretutindeni, n-ar fi fost ei români din seminţia lui Decebal, dacă nu consacrau acea zi comemorării propriilor eroi. La Biserică şi la monumentul victimelor deportărilor din anii regimului totalitar s-au vărsat lacrimi, preotul Vasile Paulencu oficiind slujba de pomenire a martirilor. Iar mai spre seară în centrul Crasnei s-a improvizat o scenă încoronată de flori, în faţa căreia o mulţime de oameni se adunaseră în aşteptarea unui spectacol de excepţie.

SUPRAPUNERI DE TRISTEŢE ŞI BUCURIE

Pe lângă scenă se agita Olga Bruja, şefa casei de Cultură. Trebuia să mai sosească o delegaţie – de polonezi, mi se pare, din cauza căreia se reţinea concertul, dar răsuna muzica, tinere îmbrăcate în splendidul costum crăsnean delectau strânsura, învârtind hore săltăreţe. Nu departe se zărea o mireasă cu alai de nuntaşi. Din trei colţuri ale Crasnei se revărsau melodii de fanfară, căci tocmai trei nunţi se nimeriseră în acea duminică de pomenire a martirilor. Plus la toate aceste suprapuneri de tristeţe şi bucurie, emoţiile au fost aprofundate şi de sosirea, în amiaza zilei, a unei delegaţii din Suceava, care parcă îşi avea misiunea de a armoniza cele două manifestări, întrunindu-le într-un salonul comun de carte al Bibliotecii regionale „Myhailo Ivasiuk” din Cernăuţi şi Bibliotecii Bucovinei „Ioan Sbiera” din Suceava. Întâlnirea a derulat pe un pod simbolic al bunelor relaţii, mult mai temeinic decât metaforicele poduri de flori. Mai ales că sucevenii – directorul Bibliotecii „Ioan Sbiera”, Gabriel Cărăbuş, scriitorii Doina Cernica şi Alexandru Ovidiu Vintilă, redactor-şef al revistei „Bucovina Literară”, pe lângă cărţile aduse în dar bibliotecii din Crasna, veniseră cu tema bine pregătită de acasă. Mai concret zis, ei erau pregătiţi pentru a înscrie acest salon de carte în cronica memoriei conaţionalilor ce şi-au sacrificat vieţile pentru dreptul de a rămâne români, de a trăi, a gândi şi a vorbi româneşte.

Amintim că, în virtutea prieteniei şi rodnicei colaborării dintre aceste două biblioteci, primul salon de carte românească a avut loc la Herţa, în timpul sărbătorilor de iarnă, sucevenii sosind încărcaţi, ca Moş Crăciun, cu frumoase daruri pentru inimă şi suflet. Foarte recunoscătoare, dna Elena Mihai, şefa bibliotecii raionale „Gheorghe Asachi” din Herţa, e de părerea că donaţiile de carte trebuie aduse în primul rând pe la biblioteci. Nu pot să mă pronunţ la fel de categoric, însă dumneaei spune că în şcoli cărţile, în cel mai bun caz, adună praful pe rafturi. La bibliotecă, însă, ele sunt solicitate de cititori, sunt popularizate în timpul întrunirilor tematice consacrate diverselor evenimente. „De multe ori le-am spus scriitorilor noştri să aducă, în primul rând cărţi la biblioteca noastră din centrul raional, la cele săteşti”, mi-a mărturisit dna Elena. Am intuit aceeaşi dorinţă şi în privirile bibliotecarei Gheorghina Zbira din Ropcea, în timpul vizitei Caravanei de Cultură şi Civilizaţie Românească la şcoala din localitatea respectivă. Îmblând din urma domnilor de la CCR „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, ea i-a întrebat cu timiditate „Nu aveţi măcar două-trei cărţi şi pentru biblioteca satului?”. Nespus de bucuroasă cărţile aduse de oaspeţii suceveni, în special de Doina Cernica, s-a arătat şi Elena Motrescu, bibliotecare din Crasna, care ne-a arătat cât de puţine sunt rafturile cu literatură în limba română.

Pare de mirare, însă, deşi bibliotecile s-au modernizat, cartea în formatul ei clasic (pe suport de hârtie) rămâne în actualitate. În această privinţă dl Gabriel Cărăbuş a expus un fapt interesant: „În SUA, unde tehnologiile moderne sunt utilizate la maximum, cartea electronică a ajuns doar la 10% de utilizatori, acest procent menţinându-se constant în ultimul deceniu. Eu n-am reuşit să citesc nici o carte electronică până la capăt. Sper că şi copiii noştri vor prefera cartea pe suport de hârtie”.

Pentru o înzestrare mai bună, dna Maria Dovgan, adjuncta directoarei Bibliotecii „Myhailo Ivaciuk” pune la cale viitoarele întâlniri în celelalte raioane cu populaţie românească care duc lipsă acută de carte românească. În raionul Storojineţ, a ales Crasna, de comun acord cu şefa bibliotecii raionale, dna Olga Lughina, o doamnă amabilă, ce-şi face cu mult suflet datoria, după cum s-a văzut din desfăşurarea acestei acţiuni. Lăudabil e că nu se ruşinează să vorbească limba română aşa cum o posedă, având satisfacţia de a conversa cu oaspeţii din România fără translator. De fapt, nici dna Maria Dovgan nu avea neapărată nevoie de serviciile colegii din Herţa, spunând că înţelege totul, numai nu poate vorbi.

Pe înţelesul tuturor a fost salutul muzical (introductibil, ca şi cuvântul „dor”) al artistelor amatoare – membre ale Clubului de interese, care activează pe lângă biblioteca din Crasna. „Cântăm, plângem, brodăm, gătim bucate gustoase”, mi-au povestit despre pasiunile lor surorile Istrate – nucleul acestui cerc, fără de care nu se desfăşoară nici o manifestare la bibliotecă. Sunt şapte surori, din care şase erau prezente cu mesaj de cântec la acea întâlnire. Căsătorite fiind, ele poartă nume de familie diferite, dar ca să nu se înşire prea mult mi-au spus să le scriu pe toate cum au fost la mama acasă – Istrati: Rahira, Magdalena, Ana, Aurora, Elena, Maria şi Achelina. Nu doar vocile şi costumele lor au impresionat asistenţa, ci îndeosebi dragostea şi respectul pentru portul naţional. Au stat tot timpul în picioare. Nu s-au aşezat pe scaunele libere ca să nu-şi boţească costumele, căci aveau să cânte la spectacolul de după amiază.

Născut în zodia martirajului, poetul Ilie Motrescu

Aveam impresia că în acea zi la Crasna totul respira cu versurile de la sfârşitul „Horii vieţii” poetului Ilie Motrescu: „Vă mulţumesc de moarte, petreceţi sănătoşi”. Sub acest semn vizionar-testamentar lăsat consângenilor pentru a-şi duce viaţa şi horele mai departe s-a desfăşurat şi întâlnirea de la bibliotecă, poetul revenind în anturajul apropiat şi drag inimii – cărţi, cântec, şi strai din străbuni, cuvânt românesc… şi sora Maria, cea care-i poartă chipul în suflet, în ochii căreia se întrezăreşte figura semeaţă, dar şi de copil plăpând a fratelui Ilie. O profunzime emoţională aparte a dat evenimentului prezenţa ei, în sufletul căreia durerea după fratele dispărut nu apare doar la date comemorative, ci arde ca o torţă vie. Numai dna Maria ştie cât a plâns măicuţa Aniţa, aidoma celei din răscolitoarea baladă „Mioriţa” (i-a dat Dumnezeu zile până la 96 de ani), după cel mai iubit dintre feciori. Cu vocea tremurândă de emoţii, dna Maria Motrescu-Popescu a evocat istoria dramatică a unei familii mari odinioară. Tatăl lor s-a pierdut de tânăr, fiind mânat în 1944, împreună cu alţi bărbaţi din Crasna, în Karelia, unde a murit torturat de foame şi muncă silnică. Mama, femeie vrednică, tare în duh şi credinţă, a crescut singură opt copii, purtându-i prin şcoli, educându-i în dragoste de neam. Ilie, cel de-al şaselea fiu, miruit cu harul divin al poeziei, i-a fost predestinat un sfârşit tragic, adevărul despre moartea sa rămânând până astăzi o taină. Sora Maria spune că a fost asasinat, pentru gândurile îndrăzneţe, pentru poeziile sale, pentru că nu-şi pleca fruntea în faţa regimului criminal. Întârziatul volum „Hora vieţii” care cuprinde o parte din creaţia poetului, este tot ce a rămas mai scump de la el. Din păcate, această carte a apărut într-un tiraj atât de redus, încât n-a ajuns nici pentru biblioteca din Crasna. O nouă ediţie, întregită, îmbunătăţită, este extrem de necesară

Modestă, dar şi cu cuvintele înăbuşite de emoţii, dna Maria n-a vorbit despre cartea sa, consacrată suferinţelor martirilor crăsneni – „Între vis şi realitate”, n-a amintit nici despre faptul că acest an (se împlineşte a 75 aniversare de la naşterea poetului, la 18 august), ar trebui să fie declarat, în Bucovina, Anul Ilie Motrescu. Poate ar fi oportun ca şi biblioteca să-i poarte numele. I-a venit în ajutor profesoara Eleonora Schipor, sosită cu bibliotecarele din Pătrăuţii de Sus, şi invitaţia de a organiza un salon similar în satul ei natal. Energica profesoară, care are la activ vreo 30 de cărţi şi s-a învrednicit de premiul „Olga Kobyleanska”, pe bună dreptate poate fi numită cronicarul familiei Motrescu (a scris şi despre fraţii Ştefan şi Nicolae), fapt recunoscut şi de dna Maria. În contextul restituirii martirajului poetului Ilie Motrescu, dna Eleonora Schipor a amintit că interesul pentru viaţa şi creaţia regretatului dispărut a început de la ziarul „Zorile Bucovinei”, când pentru prima dată a fost comemorat, la 60 ani de la naştere. Ea le-a vorbit oaspeţilor şi în calitate de vicepreşedintă a Societăţii regionale „Golgota”. Prin vocea tânărului profesor de română Victor Avdochimov, laureat al festivalului de poezie „Ilie Motrescu” a picurat o lacrimă şi pentru martirii Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Sperăm că stiloul său nu va prinde rugină, pentru că scrie bine şi vede lumina din întuneric.

Cu gândul la Ilie Motrescu şi la durerea celor apropiaţi poetului, au vorbit despre tragediile românilor, precum şi altor popoare Alexandru Ovidiu Vintilă şi Doina Cernica. „Siberia nu poate fi comparată cu nimic, dar şi România a avut trecutul ei de durere, legat de deportări. În 1951 44 mii de români din apropierea graniţei cu Iugoslavia au fost deportaţi în Bărăgan”, a relevat dna Cernica, prezentând un număr al revistei „Memoria”, editate la Bucureşti de o erudită şi talentată scriitoare Mihaela Ghiţescu. Prezentând succint cărţile aduse, într-adevăr părea că şi aceste au emoţii, au simţiri, se deschid ca florile când sunt privite cu dragoste.

Din păcate oaspeţii n-au putut intra în cea mai scumpă casă din Crasna, acolo unde în drum spre Putna s-a oprit Eminescu, aşteptând să-i coacă preoteasa colaci pentru Marea Sărbătoare a unirii tuturor românilor. Casa e avariată din cauza deteriorării acoperişului din draniţă. La întâlnirea de la bibliotecă a fost prezent cu un cuvânt de salut viceprimarul Ştefan Schipor. Din cele ce am auzit de la un coleg ziarist, mai apropiat de crăsneni, cică dl Ş. Schipor a promis că se va repara casa cu aură eminesciană. Şi noi credem că se vor găsi români la Crasna care nu vor lăsa să dispară această relicvă.

Maria TOACĂ