25 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DUHUL EROILOR NE ÎNALŢĂ LA MĂREŢIA JERTFEI LOR (Cu lacrimile recunoştinţei, într-o unică rugăciune la Târnauca)

10 iunie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

La români, Înălţarea Domnului este şi Ziua dedicată pomenirii Eroilor neamului nu doar de la data decretării ei ca sărbătoare naţională bisericească prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR. Îmi amintesc că în cimitirul din Boian era o cruce mare de lemn, cea mai înaltă dintre toate, la care se opreau cu o rugăciune oamenii în vârstă, înainte de a ajunge la mormintele rudelor. „E Crucea Eroilor”, ne spuneau părinţii şi bunicii. Şi deoarece mai fiecare avea pe cineva mort pe front, nimicit de foamete şi alte nevoi în lagărele comuniste, ţăranii noştri se închinau mai întâi la acea cruce a durerii ascunse în suflet. Lăsau o fărâmă de nafură în ţărâna umezită de lacrimi şi agheasmă şi parcă li se făcea mai uşor pe suflet. Aceasta era toată răzbunarea unui neam de martiri, un drept de care nici cea mai tiranică stăpânire nu putea să-i lipsească. Astăzi suntem liberi să le înălţăm monumente, la care să ne adunăm cu preoţi şi simbolurile naţionale, să le intonăm imnuri de slăvire, să-i pomenim cu voce tare, lăsând să cadă o lacrimă de recunoştinţă, în rugăciunea noastră pentru veşnica lor odihnă.

Le suntem datori măcar cu pomenirea

Cum ne folosim de acest drept ne demonstrează de ani de zile cele două societăţi „Golgota”, conduse de prof. Ilie Popescu şi Octavian Bivolaru. Deşi n-a fost inaugurat oficial, deja de vreo şapte ani, de când s-a încheiat construcţia memorialului ostaşilor şi martirilor români în perimetrul cimitirului evreiesc din Cernăuţi, sărbătoarea Înălţării Domnului pentru mulţi români începe de acolo. Nu e creştineşte, nici în spirit european faptul că nici până acum n-a fost oficializat acest memorial din fostul cimitir militar, unde odihnesc osemintele a 695 de apărători ai Patriei, ostaşi români căzuţi în cel de-al doilea război mondial, alături de ei fiind aruncaţi şi 400 de martiri asasinaţi în primul an al dictaturii staliniste în ţinut. Dar crucile ce le veghează somnul sunt „inaugurate” în inimile celor care răspund la apelul Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, venind şi în acest an de Ziua Înălţării să comemoreze eroii. Ca să nu ne mustre conştiinţa pentru uitarea noastră, Octavian Bivolaru cu Ion Timciuc (membru al „Golgotei”) şi Ion Broască, preşedintele Societăţii medicilor români „Isidor Bodea”, au făcut ordine pe teritoriul complexului. Dincolo de perimetrul memorialului, dl Octavian Bivolaru mi-a arătat o cruce ce abia se zăreşte dintre buruieni – mărturie că fostul „Cimitir al Eroilor” a avut o rază mai mare.

Anul acesta nu s-a găsit un preot ca să rostească un cuvânt duhovnicesc şi să prohodească mormintele anonime, dar ele au fost stropite cu lacrimile din cântările sincere a câtorva copii de la Centrul Bucovinean de Artă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti, însoţiţi de vicepreşedintele Gheorghe Stratulat şi părinţi. Bunăoară, profesoara de română Mihaela Lupu a sosit cu fiul Gheorghiţă tocmai din Mihoreni. Prezenţa acestor copii, gătiţi în portul naţional, l-a impresionat îndeosebi pe tânărul diplomat Lucian Indreiu, care a menţionat că toţi membrii Consulatului General al României sunt alături de noi în Ziua când ne omagiem eroii ce s-au sacrificat pentru a ne oferi un viitor mai bun, pentru continuitatea unui popor şi a unui suflet: „Nu este o zi în care ar trebui doar să-i deplângem. Este ziua când ar trebui să-i onorăm, să fim mândri că suntem urmaşii lor şi să nu uităm să ducem mai departe valorile pentru care ei s-au sacrificat”.

Cu lacrimile recunoştinţei, într-o unică rugăciune la Târnauca

Sentimentul apăsător că prea tulburat le este somnul martirilor din cimitirul din Cernăuţi a dispărut în făclia de lumină a memoriei românilor din Târnauca. Aici de vreo 20 de ani preotul Dumitru Balan, în Ziua Înălţării, oficiază şi slujba de pomenire a Eroilor, adunându-şi enoriaşii la rugăciune pentru buneii şi părinţii lor păstraţi în memoria comunităţii ca model de iubire jertfelnică. Anul acesta, din iniţiativa tânărului profesor de istorie, Alexandru Platonov, vicepreşedinte al Fundaţiei civice „Gheorghe Asachi”, părtaşi la rugăciunile lor au fost mai mulţi compatrioţi – cei doi preşedinţi şi membri ai Societăţilor „Golgota”, lideri ai altor societăţi naţionale, conducerea raionului Herţa, şi cel mai aşteptat oaspete, Consulul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan - reprezentantul Ţării pe care au apărat-o şi pentru care au murit eroii Târnaucii. Nu sunt doar vorbe de gală, ci purul adevăr pe care l-am citit în privirile oamenilor adunaţi la Troiţa martirilor (150 de deportaţi) şi la Monumentul Eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, războiul de independenţă şi conflictul româno-bulgar din 1913. „Eroi au fost, eroi sunt încă”; „Pentru noi v-aţi jertfit, nemurire aţi moştenit”, scrie pe Monument şi pe Troiţă, în aceste cuvinte pulsând durerea moştenitorilor.

Alexandru Platonov este unul din cei mai ardenţi tineri purtători de memorie, dragostea de neam, verticalitatea, dorinţa de libertate şi vieţuire în adevăr moştenindu-le de la bunica Maria, dar mai ales de la străbunica Profira - o făptură extraordinar de curajoasă. Nu-mi permite spaţiu să expun în această cronică de ziar toate mărturisirile înregistrate de la Pintelie Rotaru, deportat cu părinţii şi fraţii în Kazahstan, de la surorile Elena (Chiţan după soţ) şi Agripina Tofănescu, tata cărora a murit în lagărul de la Onega, iar mama a rămas să crească singură zece copii, de la Aglaia Zugravu-Mihalache, de la Ilie Cuciureanu al cărui tată s-a întors din Onega numai piele şi oase, de la directorul şcolii Iacob Posteucă (despre rudele deportate) şi de la mulţi alţii, ale căror istorii dramatice le voi publica în numerele viitoare. Însă nu pot amâna pentru altă dată drama purtată în suflet de Alexandru, de mama sa, profesoara Rodica Platonov, fiica Mariei Steclaru şi al lui Aurel Chiş, fost profesor de geografie. Vestea despre ocupaţia sovietică a găsit-o pe străbunica lui Alexandru dincolo de graniţa pusă de ruşi. Se grăbea la cei patru copii rămaşi singuri acasă, soţul fiindu-i trecut în lumea celor drepţi. Un grănicer român a întrebat-o de ce vrea să se întoarcă la „ruşi”, când toată lumea fuge în România. Despre ce a păţit mai departe, strănepotul povesteşte: „Bună de gură, nu ştiu ce i-a răspuns, cert este că a fost reţinută sub arest o săptămână, după care s-a întărit paza la frontieră şi n-a mai putut s-o treacă. Între timp patru copii, cel mai mare de 19 ani şi bunica mea Maria de 8 ani, i-au fost deportaţi în Siberia, tocmai la Cercul Polar, pe peninsula Iamal. Profira s-a întors în sat odată cu începerea războiului, găsindu-şi casa pustie. După şapte ani de despărţire, cu ajutorul directorului de şcoală, a scris demersuri la Moscova, obţinând eliberarea lor. Fiul mai mare, Vasile, s-a căsătorit acolo, iar celălalt, Dumitru, a murit în tren când se întorcea acasă. De mari emoţii, a făcut un atac de cord şi a fost înmormântat în Arhanghelsk. Avea numai 29 de ani. Străbunica Profira a trăit 96 de ani, murind cu cântecul „Trăiască regele”. N-a recunoscut puterea sovietică, n-a lucrat nici o zi la kolhoz. Scuipa când vorbea Brejnev sau alt conducător la televizor. Dacă-i spuneam în glumă că „vorbeşte regele”, striga la noi că îi este greaţă de aşa rege”.

O istorie la fel de dramatică, despre revenirea bunicului şi străbunicului la pământul scump, a povestit părintele Vasile Mologhianu, care slujeşte la Mănăstirea de măicuţe Sfântul Acoperemânt al Maicii Domnului din Molodia. Or, după cum s-a exprimat primarul satului, Ion Pantea, în fiecare familie din Târnauca rădăcinile duc la oamenii înscrişi pe Troiţă, la cei care au fost floarea şi elita gospodarilor.

În pofida ritmului intens de muncă, a ţinut mult să fie integrată în comuniunea momentului de pomenire Consulul General al României la Cernăuţi, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, care le-a mulţumit tuturor pentru aceste clipe întru amintirea celor ce ne-au făcut mai liberi, mai luminaţi, mai destoinici: „Sfânta tradiţie ortodoxă şi tradiţia naţională obligă toate comunităţile să-şi cinstească eroii, să aibă grijă de cei care au pătimit pentru credinţa ortodoxă. Ziua Înălţării este ziua celor care şi-au sacrificat viaţa pentru libertatea altora şi le suntem datori, cel puţin, cu o rugăciune, dar şi cu fapte, cu proiecte mult mai concrete. Uitarea este cel mai greu păcat faţă de cei ce au luptat pentru libertate, adevăr şi credinţă. Acolo unde nu există rugăciune şi credinţă, şi acum apar conflicte, provocări… Trebuie să mărturisim astăzi şi generaţiei tinere acele fapte cumplite din istoria noastră care ne adună în jurul mai multor monumente, troiţe, cruci”. Invocând spiritul bunei vecinătăţi dintre popoarele român şi ucrainean, dna Eleonora Moldovan a accentuat că suntem popoare ortodoxe, împărtăşim aceleaşi idealuri şi trebuie să fim demni de a continua tradiţia părinţilor, să ne bucurăm de libertatea deplină pentru împărtăşirea valorilor noastre.

Despre lecţiile istoriei şi necesitatea de a nu le uita pentru ca tragediile trecutului nicicând să nu se repete au vorbit reprezentanţii puterii – şeful Administraţiei Raionale de Stat Viorel Iastremschi şi preşedintele Consiliului Raional Valentin Iacoban. Minutul de reculegere pentru martirii comemoraţi a fost anunţat de împuternicitul Administraţiei Regionale de Stat, Viktor Griga, responsabil de problemele minorităţilor naţionale. Venerabilul Ion Tofănescu, un supravieţuitor dintre copii ai căror tată a murit în lagărul de la Onega, a povestit istoria înălţării monumentului şi Troiţei care adună consătenii la rugăciune şi pomenire. Amintind de eforturile proprii şi ale regretatului profesor şcolar Dumitru Aioanei, a obiectat că se tărăgănează mai buna amenajare a teritoriului.

Mulţumiri Consulatului General, în special dnei Eleonora Moldovan pentru susţinerea permanentă, precum şi „Zorilor Bucovinei” pentru sutele de articole despre tragedia deportaţilor, a adresat dl Octavian Bivolaru, rostind o scurtă prelegere despre istoria şi faptele societăţii ce o conduce. La capitolul „uitării” a sensibilizat abandonarea demersurilor pentru revenirea la denumirile istorice ale localităţilor herţene, care au luat deciziile respective la referendumuri. Profesorul Ilie Popescu nu s-a aprofundat în propriile suferinţe, ci a invocat puterea rugăciunii mamei sale care şi-a salvat toţi copiii, aducându-i acasă din surghiunul Kazahstanului, atrăgând atenţia că lecţiile de istorie a neamului trebuie să înceapă de la aceste Troiţe ale ctitorilor veşniciei româneşti. La drept vorbind, copiii din Târnauca primesc adevărate lecţii de istorie. Prezenţa lor la momentul comemorării eroilor, recitalul de poezie susţinut de Larisa Ciolan, Anastasia Maftei, dar mai ales de Victoraş Abutnăriţă, cu versurile poetului martir Radu Gyr („Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”), au arătat că tinerii cresc pe un fundament bine clădit din dragoste de neam, grai, ţară şi neuitarea strămoşilor intraţi în nemurire. La Târnauca s-a ajuns la înţelegerea că eroii reprezintă jertfa de veacuri a unui neam şi nu-i de ajuns numai să ne aducem aminte de ei cu respect şi recunoştinţă. Din cuvintele rostite în această sfântă zi la masa de pomenire, pregătită în principal cu ajutorul familiei Platonov, Larisa Andrieş, Valentina Roşca, Viorica Pantea, Alina Abutnăriţă, Petru Gheorghiu, s-a resimţit dorinţa tuturor de a deveni mai buni, mai plini de înţelegere şi dăruire, de a ne ridica cu viaţa şi faptele noastre la înălţimea Virtuţilor Eroilor. Din seminţele lăsate în glie de ei răsare astăzi demnitatea naţională. Trebuie doar să n-o lăsăm în paragină, s-o cultivăm aşa cum osârduiesc românii din Târnauca, oameni care şi-au convertit durerea după neamurile pierdute în făclie de lumină şi de înălţare.

Maria TOACĂ

Fotografii: "Zorile Bucovinei"