29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„RAIUL OUĂLOR ÎNCONDEIATE”

4 mai 2013 р. | Categorie: Noutăţi

Astfel s-a numit cea dea doua ediţie a Festivalului Panucrainean al elevilor, care sa desfăşurat în centrul capitalei Ucrainei –  scuarul din faţa Teatrului Naţional Academic „I. Franko”. Anul precedent organizatorii concursului respectiv au fost înscrişi în Cartea Recordurilor Ucrainei pentru expunerea într-un singur loc a celui mai mare număr de ouă încondeiate –  28 de mii, expoziţia respectivă fiind admirată de aproape un milion de vizitatori. Iar la ediţia actuală au fost prezentate peste 50 de mii de ouă încondeiate şi  vopsite din toate regiunile ţării, pregătite de elevi la lecţiile de muncă şi în cadrul orelor  cercurilor specializate.

Elevii cernăuţeni  au expus la actualul festival 300 de ouă încondeiate, 16 fotografii şi 20 de lucrări artistice pe tematica Învierii Domnului. Printre altele, la încondeierea respectivă au fost folosite 17 tehnici ce ţin de folosirea ceramicei, cerii, aplicaţiei, sculpturii în lemn, decupării, lipirii din plastilină, broderii ş. a., ele participând la concursurile originale „Oul încondeiat al primarului”, „Pasca de Paşti”, „Oul încondeiat al poporului”, fondul de premiere al căruia constituie 50 de mii de grivne.

Regiunea învingătoare va obţine 45% din colecţia panucraineană, alte 45%  din ouăle încondeiate vor fi transmise în Fondul „Grija Sântului Nicolae” şi vor fi expuse în Parcul Naţional Natural „Гуцульщина” din s. Pistyn, raionul Kosiv, regiunea Ivano- Frankivsk.

Diana Toma