LIBERĂ, VICTORIOASĂ, ANIŢA NANDRIŞ REVINE ACASĂ ŞI DE LA BUCUREŞTI

Rănile sângerează şi după 75 de ani de la genocidul neamului românesc din teritoriile ocupate de imperiul sovietic. Mai ales la noi, în nordul Bucovinei, trecerea atotputernicului timp care le vindecă pe toate nu-i în stare să stingă această durere din sufletele supravieţuitorilor infernului stalinist şi a urmaşilor lor. Chiar dacă uneori ne adunăm puţini la momente de întâlnire cu suferinţele, memoria traumatizată este veşnic trează în flacăra unei lumânări, în lumina unei lacrimi, în şoapta unei rugăciuni, dar şi în manifestări deosebite, ca spectacolul din preajma negrei date de 13 iunie când zeci de mii de români din satele noastre au fost rupţi de la vetrele străbune.

„Un spectacol zguduitor despre un destin bucovinean”, astfel a fost anunţat monologul dramatic al sensibilei actriţe Amalia Ciolan de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, care a adus la Cernăuţi o reprezentaţie unicat, realizată pe baza memoriilor martirei din Mahala, Aniţa Nandriş. Montat în cadrul programului special „Procesul comunismului prin teatru” şi pus în scenă de regizorul Sorin Misirianţu, spectacolul a ajuns la Cernăuţi, ca şi alte manifestări spirituale de anvergură din acest an, graţie Institutului Cultural Român din Bucureşti, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi şi datorită demersurilor unor societăţi şi comunităţi din ţinutul nostru. Bunăoară, înainte de a fi jucat pe scena Filarmonicii regionale de stat, actriţa Amalia Ciolan a reîntrupat chipul şi a animat duhul Aniţei Nandriş, neînfrântă prin marea ei credinţă, la Mahala, în mijlocul consătenilor ei. Acolo, după cum s-a exprimat dl Radu Baltasiu, director la ICR (Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română), sala era aproape plină. A doua zi, la Filarmonică, spectatorii erau mai „răriţi”. După experienţa de la concertul consacrat sărbătorii Românilor de Pretutindeni, când nu aveai unde slobozi un ac, m-am grăbit să vin mai degrabă pentru a ocupa un loc. Cu vreo 15 minute înainte de spectacol am zărit doar câţiva oameni sosiţi de prin sate şi un grup de intelectuali de la Roşa. Accentuez asupra acestui moment cu părerea de rău că în mulţi se deşteaptă dragostea românească doar la tropăială de joc şi cântec, uitând că fără martiri ca Aniţa Nandriş, fără credinţa şi rezistenţa lor nu ne-am bucura astăzi de cântec, joc şi voie bună! Directorul ICR, Radu Baltaşiu, Consulul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, consulul Edmond Neagoe au salutat călduros şi respectuos publicul spectator, mulţumindu-ne pentru „jertfa” de a fi prezenţi. Totuşi, ar trebui să tragem concluzii din acest caz care atestă cultura noastră. Doar destul de des ne bucurăm de evoluările cântăreţilor îndrăgiţi, nu, însă, şi de reprezentaţii teatrale, îndeosebi pe potriva monologului Amaliei Ciolan.

În ceva mai mult de o oră, actriţa ne-a purtat prin întreaga viaţă de calvar a unei simple femei de la Mahala, păstrată în memoria neamului ca simbol al rezistenţei, al reînvierii prin jertfă. Având ca decor doar sârma ghimpată şi o valiză în mână cu scrisori de acasă şi o mică cruce ce a protejat-o pe eroina ei, Amalia Ciolan ne-a ţinut într-o vibraţie de maximă încărcare emoţională. E de necrezut cum un singur actor poate să exprime atâtea stări de suflet şi situaţii, să readucă în actualitate tragismul unui destin şi al unui popor. Urmărind-o cu ochii în lacrimi, mi se părea că o am în faţă însăşi pe Aniţa Nandriş, supravieţuitoarea regimului de înfometare, bolilor, muncii silnice, mama care a reuşit să-şi crească cei trei fii, să-i aducă sănătoşi pe plaiurile natale în 1961. Nu doar după o asemenea carte orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară, cum spunea Monica Lovinescu, ci şi după un astfel de spectacol, care răscoleşte conştiinţe lâncezite, demască teroarea comunismului. În interpretarea de un puternic dramatism a Amaliei Ciolan descoperim nobleţea, înţelepciunea votivă, dar mai ales demnitatea femeii române, purtătoare a valorilor morale şi creştine. Amalia se contopeşte cu eroina ei în durere, speranţă, disperare, voinţă, luptă, curăţenie sufletească, purificare prin suferinţă, libertate, lumină divină. Ambele ne învaţă să fim puternici şi demni prin iertarea celor care ne-au produs suferinţe.

Maria TOACĂ