DE CE AR TREBUI SĂ DOVEDIM CĂ NU NE CRESC COARNE?

Din când în când suntem provocaţi cu nişte ştiri care pun într-o lumină defavorabilă populaţia românească din Ucraina. Inconştient, sau poate cu bună ştiinţă, unii colegi jurnalişti cad în nada întinsă de „binevoitori”, grăbindu-se să le dezmintă, să dovedească temeinic argumentat că aceste ştiri sunt false. Mă refer în primul rând la zvonul despre „marea adunare a românilor din regiunea Cernăuţi”, care cere autonomie naţională sau mai ştiu eu ce. În orice caz, nu despre himerica „adunare” vreau să scriu, ci despre cum primesc unii lideri ai societăţilor româneşti aceste provocări, vădit orientate la ispita de a ne dezvinovăţi. Dacă în perioada sovietică am trăit cu un sentiment al inferiorităţii faţă de fratele mai mare care ne-a luat în spate să ne ducă spre viitorul luminos, acum la complexul inferiorităţii se mai adaugă şi cel al vinovăţiei.

Cred că nu e treaba noastră să contestăm ştirile despre „netrebnicia” românilor. Sunt organe speciale, bine instruite şi bine plătite, care au datoria să se ocupe de investigarea situaţiei, să dea răspuns dacă sunt veridice sau nu cele scrise despre acţiunile subversive, puse la cale de români. Mai ales că aceste organe sunt foarte vigilente, după cum arată cazul lui Alexandru Teodoreanu, cetăţeanul român care, din senin, a primit interdicţie de a intra în Ucraina pe o perioadă de tocmai 5 ani. La drept vorbind, nu mi-i clar (nu ştie nici dl A. Teodoreanu, declarat persona non grata în Ucraina) pentru ce i s-a aplicat această pedeapsă unui om care se preocupa în principal de probleme culturale, străduindu-se să pună în valoare ceea ce uneşte două popoare vecine. Nu l-am auzit vreodată, la manifestările din Cernăuţi, să facă vreo declaraţie belicoasă care ar pune în pericol securitatea statului ucrainean. Ca excepţie ar fi doar unele păreri critice, scrise în comentariile pe Facebook, privind atitudinea statului ucrainean faţă de minoritatea românească, dar şi la adresa unor lideri ai românilor care fac paradă de patriotism. Oricum, nu m-am angajat să fiu avocatul lui A. Teodoreanu, ci doar să atrag atenţia la acest exemplu care demonstrează că organele speciale n-au căzut în somn de moarte şi, dacă ar fi veridică ştirea despre demersurile românilor referitor la autonomie, de multă vreme erau depistaţi şi pedepsiţi „petiţionarii”.

Maria TOACĂ