05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

COPII DIN CERNĂUŢI ŞI CÂMPULUNG MOLDOVENESC LA PRIMII PAŞI SPRE O TEMEINICĂ FRĂŢIE

7 iulie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

De cum îi aduc acasă de la maternitate, părinţii care vor să-şi dea copilaşii la gimnaziul nr. 6 din Cernăuţi cu predarea în limba română (fosta SM nr.29) încep să socotească la care învăţătoare vor nimeri ei în clasă. Unii chiar îi duc la şcoală mai devreme sau îi mai ţin un an acasă, numai să nimerească la doamna care i-au învăţat pe ei, sau despre care se vorbeşte că e cea mai bună. În realitate, toate învăţătoarele de la această şcoală, ţinută mereu în centrul atenţiei comunităţii româneşti din Cernăuţi, sunt de cea mai înaltă probitate profesională şi bunătate sufletească. Şi n-are mare importanţă la care dintre ele vor nimeri micuţii ce păşesc prima dată pragul şcolii – la doamna Margareta, cele două doamne Valentina ori la dna Eleonora... După o lună-două, despre fiecare din ele, părinţii şi bunicii elevilor vor spune că este cea mai bună şi că norocul a fost de partea copiilor lor.

Anul acesta o clasă de-a întâia va fi preluată de Eleonora Timofti. Zic „o clasă”, pentru că directorul Ion Ignat, colectivul pedagogic al gimnaziului totuşi au reuşit, cu mari şi grele eforturi, să adune elevi pentru două clase. După o îndelungă întrerupere, anul de învăţământ 2016-2017 va debuta cu clase paralele de-a întâia, semn îmbucurător care ne dă speranţa că şcoala revine la timpurile ei de prosperitate din perioada directorului Mihai Jar, de la etapa începutului de drum.

Renasc şi tradiţiile legăturilor de prietenie cu instituţii de învăţământ similare din România. Bunăoară, după ultimul sunet, dna Eleonora nu şi-a luat rămas bun de la clasa ei absolventă, realizându-şi dorinţa de a fi împreună pe itinerarele unei călătorii de neuitat în sudul Bucovinei. N-am reuşit să ne întâlnim imediat după întoarcerea din România când impresiile îi erau încă proaspete, însă şi după aproape o lună n-o părăsiseră emoţiile de la cele văzute şi de la întâlnirile avute în România. Înainte de a mi le împărtăşi, mi-a mărturisit cât de greu îi este să se despartă de această clasă. De fapt, nu e prima oară, când o dată la patru ani spune: „Am avut multe clase primare de absolvenţi, însă aceasta este deosebită. Aş fi fericită, dacă ar fi posibilă minunea să merg cu aceşti copii mai departe. Din douăzeci de elevi, zece au terminat patru clase cu eminenţă. La lucrările de la sfârşit de an, la limba română, şase au primit cea mai înaltă notă – 12. Din partea mea, am făcut tot ce le-am promis când i-am luat în clasa întâi, dar foarte mult m-au ajutat şi părinţii. Am fost un tot întreg”.

Datorită părinţilor, au fost posibile şi cele două excursii în România. Prima, după terminarea clasei a doua, împreună cu părinţii învăţătoarea şi-a purtat elevii pe urmele copilăriei lui Ion Creangă, vizitând locurile pitoreşti de la Piatra Neamţ şi mănăstirile din zonă. Acum, 25 de copii cu părinţii lor şi câţiva profesori, de tot 50 de persoane, au răspuns la invitaţia Şcolii Gimnaziale „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc, cu care Gimnaziul nr.6 a demarat un proiect de parteneriat educaţional. La realizarea acestuia s-au implicat cu mult entuziasm părinţii copiilor – şi de o parte, şi de alta a frontierei. Astfel, primul pas în cimentarea acestei „Caravane a prieteniei” a fost făcut de cernăuţeni, directorul Ion Ignat având grijă să le asigure trecerea fără probleme prin vamă şi de alte probleme organizatorice. Lăudabilă este şi alegerea acestor parteneri din Câmpulung. Or, nu întâmplător există o vorbă: „Spune-mi cu cine prieteneşti, ca să-ţi spun cine eşti”. Şcoala Gimnazială „George Voevidca” este un reper de spiritualitate al municipiului Câmpulung, unde tradiţiile trecutului se îmbină armonios cu inovaţiile prezentului, unde portul popular şi datinile româneşti înalţă o arcă spre viitor. Copiii românilor, dar şi ai ucrainenilor din Cernăuţi, care învaţă la Gimnaziul nr. 6, au ce învăţa la capitolul valorilor naţionale, au cu ce se îmbogăţi spiritual în rezultatul acestei prietenii.

Dar până a ajunge în îmbrăţişarea prietenilor de la Câmpulung, deoarece s-au pornit la drum des-dimineaţă, grupul din Cernăuţi a avut timp să admire vestigiile istorice ale Sucevei, să se închine la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou şi, spre marea bucurie a copiilor, să poposească la Planetariul din Suceava, despre care le-a povestit învăţătoarea la lecţii, promiţându-le că-i va duce acolo, dacă vor fi cuminţi. Aşadar, ei au fost răsplătiţi din plin pentru străduinţa din cursul anului, bucurându-se de privelişti interesante, fiind lăsaţi şi să zburde în voie, după o scurtă oprire la Mănăstirea Voroneţ.

„Am ajuns spre seară la Câmpulung, unde directoarea Lăcrămioara Băcanu, profesori, copii ne aşteptau nerăbdători, cu pâine şi sare. S-au bucurat nespus auzind că vorbim, ca şi ei, româneşte. Deşi era zi de duminică, au deschis clasele, i-au luat pe copiii noştri  la jocuri, iar pentru cei mari au organizat o excursie la minunatul muzeu al lemnului. După ce am servit masa, şi am fost cazaţi la un cămin, băieţii jucau deja fotbal cu noii prieteni de acolo. Pe la 11 seara, când cei mici s-au liniştit, gazdele ne-au făcut nouă, celor mari, o sărătoare. Am stat până după miezul nopţii, iar a doua zi, pe la 7 dimineaţa, copiii noştri alergau pe coridoare”, povesteşte dna Eleonora. Fiecare a primit de la prietenii din Câmpulung cadouri – câte un prosop brodat şi un ou încondeiat, precum şi pungi cu literatură artistică. Învăţătoarea a luat de la colegele de acolo mostre de aplicaţii originale, lucrul creativ manual fiind marea ei pasiune ce o transmite elevilor.

Pe la toamnă, cernăuţenii se pregătesc să-i primească pe prietenii din Câmpulung, părinţii şi copiii care au fost acolo insistând să-i găzduiască pe oaspeţi în casele lor. Se gândesc de pe acum pe unde să-i plimbe şi cum să le întoarcă mai frumos amabila găzduire de care s-au bucurat ei în România. Un detaliu interesant este că printre părinţi au fost şi ucraineni, care cunosc puţin româna, învăţând-o concomitent cu copiii lor, elevi la Gimnaziu nr. 6.. Bunăoară, dl Eleonora mi-a adus un exemplu semnificativ al familiei Karpiuk. O fetiţă, Nadia, a terminat clasa a patra, iar în clasa întâia o va avea pe surioara ei Ksenia. Mama lor Ana le-a însoţit în excursia prin România, făcând eforturi să vorbească româneşte. Sora mai mare o pregăteşte pe cea mică pentru şcoala în limba română.

Această discuţie cu dna Eleonora am avut-o imediat după adunarea cu părinţii viitorilor ei elevi, o bună parte din care (nici copiii, nici părinţii) nu cunosc limba română. Cum va lucra cu ei? Nu vor suferi oare, conaţionalii noştri care îşi aduc copiii de prin Corovia, Valea Cosminului pentru că în satele lor n-au posibilitatea să înveţe în limba română? Sunt întrebări care alarmează, neliniştesc pe toţi care se gândesc la viitorul nostru, îşi dau seama de pericolul ce ne ameninţă identitatea. Vorbind despre metodele sale de lucru cu acest contingent, dna Eleonora mi-a spus că toate învăţătoarele au experienţă bogată de a-i învăţa în clasele primare pe copiii ucraineni limba română. Cică, există şi un sâmbure pozitiv: în procesul comunicării copiii deprind unii de la alţii – cei care nu ştiu româna învaţă ucraineana şi viceversa. Desigur, a recunoscut că trebuie să îndeplinească o muncă dublă, neremunerată, adică să lucreze suplimentar cu elevii, care nu pot fi ajutaţi de părinţi la pregătirea temelor pentru acasă. Dar pedagogii şi-au asumat conştient această povară, căci după cum susţine dna Eleonora: „Nu lucrăm numai pentru bani. Le-am spus şi părinţilor să nu se teamă că nu vor putea să-şi ajute copiii la română, asta este datoria noastră”.

O cred când vorbeşte despre dragostea pentru copii, de disponibilitatea ei şi a colegelor de a-şi sacrifica energia sufletească şi timpul liber. Însă nu pot fi încântată de această practică ce nicidecum nu-i în folosul instruirii în limba română, ci mai curând este dictată de nevoia ca învăţământul în limba noastră să supravieţuiască. Dacă mulţi români din oraş nu şi-ar da copiii la şcoli ucrainene, atunci poate nici n-ar fi nevoie să se completeze clasele cu elevi care nu cunosc limba română.

Maria TOACĂ