08 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PIC CU PIC, ADUNĂM ADEVĂRUL DESPRE MARTIRIZAREA LUI ILIE MOTRESCU

19 august 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Nu ştim dacă se vor limpezi vreodată apele, dacă din neagra lor învolburare va ieşi la suprafaţă adevărul – întreg şi curat despre Ilie Motrescu. A fost un tânăr frumos, cu mult har de la Dumnezeu, şi prea mult curaj ca să nu atragă asupra sa ura, invidia, aşa cum el însuşi vizionar mărturisea: „Pentru că mi-s falnic/ şi înalt ca uliul/ mă ţintesc vrăjmaşii/ şi mă cer pizmaşii./ Pentru că mi-i zborul/ neatins ca slava/ vânătorul pizmaş/ îşi încarcă ţeava”. A fost un bărbat cu dor de înălţimi, dar i s-au tăiat aripile în înflorirea zborului. Astfel i-a fost sortit să rămână un simbol al sacrificiilor şi destinului tragic al românilor din nordul Bucovinei, dar şi al demnităţii omului frumos, nesupus.

Îl avem de călăuză

Noi, jurnaliştii de astăzi, cei care menţinem continuitatea ziarului „Zorile Bucovinei”, îl avem de model moral, deşi nu l-am cunoscut în timpul vieţii. Eram încă la vârsta copilăriei când s-a întâmplat această tragedie, iar domnişoara Diana, cea mai tânără ziaristă, avea încă mulţi-mulţi ani până a se naşte. Totuşi, pentru noi, scurtul răstimp, 1967-1969, cât Ilie Motrescu a lucrat la „Zorile Bucovinei”, este foarte important, el rămânându-ne călăuza. De la el preluăm curajul şi puterea de a sta drepţi în bătaia vânturilor din toate părţile. Mai ales, în aceste timpuri, când limba maternă a devenit pentru mulţi o povară, când se face târguială cu patriotismul şi dragostea de neam. De aceea, aniversarea a 75 de ani de la naşterea celui care putea să ne fie coleg am conceput-o şi ca un prilej de răscolire prin durerile întregului neam înstrăinat. Or, destinul tragic al lui Ilie Motrescu, al familiei sale se suprapune cu tragedia ţinutului sfâşiat de sârma ghimpată. Desigur, memoria poetului este păstrată cu sfinţenie mai mult decât oriunde la baştina sa, în inima surorii Maria şi fratelui Constantin, unicii supravieţuitori din cei opt copii crescuţi de măicuţa Ana, după ce soţul a căzut victimă regimului sovietic dictatorial. Dar şi la redacţia noastră spiritul său este prezent prin faptul că stăruim să-i urmăm idealurile, să-l comemorăm la date jubiliare, aşa cum am procedat acum, la 18 august, la împlinirea a 75 de ani de la naştere, precum şi cu doi ani în urmă, când am comemorat data tristă – patru decenii şi jumătate de la sfârşitu-i tragic. Iniţiativa redacţiei noastre a fost susţinută de Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi (preşedinte poetul Ilie T. Zegrea) şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi (preşedinte Nicolae Toma). Gazda, Nicolae Toma, în calitatea-i de redactor-şef al „Zorilor Bucovinei”, a făcut un gest surprinzător, cerându-şi scuze de la rudele celui comemorat pentru suferinţele prin care au trecut ele şi de care, posibil, s-au făcut vinovaţi şi unii din foştii colaboratori ai ziarului. De fapt, aceste scuze au fost mai mult un semn de respect şi compasiune faţă de neamul veşnic îndurerat, căci, după cum am menţionat mai sus, nici un lucrător de astăzi nu este implicat în răspunderea colectivă pentru moartea poetului. Ba mai mult, redactorul Nicolae Toma primul a publicat un articol de Nicolae Motrescu, vigurosul vlăstar al familiei care şi-a consacrat viaţa cercetării adevărului despre moartea fratelui. Ce s-a întâmplat şi cum a fost hărţuit Ilie Motrescu ştiu cei care au lucrat în acelaşi cabinet cu el, au locuit la aceeaşi gazdă, au pus, cum se spune, ţara la cale, au dat glas durerilor şi viselor la unire cu Ţara.

E greu când nu se cunoaşte adevărul, trăind în incertitudine, cu presimţirea că acel mişel călău e pe aproape (semnificativă întâlnirea întâmplătoare a dnei Maria şi schimbul de replici cu K. Ianoş, adjunctul procurorului la momentul dispariţiei fratelui ei). Poate chiar te saluţi cu el, îţi zâmbeşte, fapt sensibilizat la începutul manifestării de Nicolae Toma.

Dar nu-i în competenţa noastră să facem lumină în atâtea presupuneri. I-am primit cu drag la redacţie pe toţi care au răspuns invitaţiei noastre pentru a pomeni un nume care ne face cinste că a păşit pe acelaşi coridor, poate a stat ca şi noi primăvara pe acelaşi balcon contemplând candelabrele albe ale castanului din adâncul curţii…

Un simbol al luptei pentru românism

Deşi ne adunasem la un eveniment de cea mai tristă amintire din istoria „Zorilor Bucovinei”, marcarea aniversării lui Ilie Motrescu ne-a adus bucuria întâlnirii cu personalităţi de prestanţă, cu prieteni devotaţi ziarului. Am avut plăcuta ocazie să auzim cuvintele de mulţumire ale ministrului consilier Ionel Ivan – din partea Consulatului General al României la Cernăuţi, atât pentru activităţile desfăşurate, cât şi pentru păstrarea memoriei celui rămas să dăinuiască în inimile conaţionalilor ca un simbol al luptei pentru românism: „Într-adevăr, după cum spunea domnul redactor-şef, Ilie Motrescu a urcat la ceruri când se afla pe un drum ascendent către bolta creaţiei, către bolta sacră a poeziei româneşti. El a rămas ca un simbol al intelectualităţii române care a suferit din cauza regimului totalitar nu numai în Bucovina, dar şi în România, în întreaga Ucraină. Faptul că nu uităm aceste simboluri înseamnă că le recunoaştem şi ducem mai departe idealurile lor şi ale noastre, ce rămân încă un deziderat…”. Dl ministru consilier a propus ca fiind oportun un proiect prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru a-l face cunoscut pe Ilie Motrescu şi ca simbol al românismului, şi ca un al doilea Labiş al României. Referindu-se la sărbătorirea Limbii Române, pe 31 august şi la 4 septembrie, a accentuat: „Cu cât vom organiza mai multe manifestări, cu atât va fi mai bine pentru comunitate. Nu împărţim pe capitole acest eveniment, dimpotrivă îi dăm perenitate”.

Făcea din orice sărbătoare

Cea mai mare mulţumire sufletească a noastră a fost să auzim de la dna Maria Popescu Motrescu: „Iată, unde-i curajul, aici la „Zorile Bucovinei”, îmi spun când citesc tot ce scriu ziariştii de astăzi”. Sunt cuvinte care dovedesc că sacrificiile fratelui său n-au fost zădarnice, au lăsat o urmă profundă în conştiinţa noastră. Dna Maria, dincolo de durerea pierderii nemângâiate de trecerea timpului, ne-a adus bucuria reîntâlnirii cu tânărul crăsnean îndrăgostit de viaţa patriarhală a satului, cunoscător şi promotor al tradiţiilor populare. El trăieşte prin opera-i care nu-i numai temerara creaţie poetică adunată în volumul „Hora vieţii” şi mai proaspătul „Am iubit cu atâta credinţă”, ambele editate prin osârdia fostului zorist Ion Ţâbuleac. Opera sa e mult mai vastă, întruchipând credinţa dintotdeauna a românului că viaţa veşnică se câştigă prin jertfă. Sora poetului ni l-a readus pe fratele Ilie care le făcea consătenilor din orice sărbătoare – la nunţi, la horele satului, când venea acasă la mama. El căuta întâlnirile cu crăsnenii. S-a păstrat ca prin minune vocea sa înregistrată, pe un casetofon cu baterii, pe fonul viorii lui Tochiţă, un neîntrecut rapsod din Crasna. Deşi imprimarea e necalitativă, în incinta redacţiei a vibrat vocea ce o auziseră mulţi din cei prezenţi în sală, cutremurându-se nu doar inimile lor, ci şi pereţii acestei istorice case a noastre.

Despre firea veselă, dragostea nestinsă pentru comorile folclorice ale satului din scurta perioadă cât a fost profesor la Crasna, ne-a vorbit Ion Ovaciuc, un fost elev al lui Ilie Motrescu. Locuitor la Corovia, dl Ion s-a născut la Cupca, dar a făcut şcoala la Crasna, îndemnat de directorul Vasile Popescu, originar din satul său natal. „L-am cunoscut pe Ilie Motrescu ca pe un tânăr aprins, ne-a organizat un colectiv de dans, m-a pus să-mi caut costum naţional ca la Crasna. Am venit la manifestarea dumneavoastră, îndemnat şi de soacra mea Ecaterina Iosup din Valea Cosminului, în vârstă de 90 de ani. Mi-a arătat în „Zorile Bucovinei”: „Uită-te ce băiat frumos”. Când acolo, văd că e vorba de învăţătorul meu de la Crasna. Sunt legat din tinereţe de „Zorile Bucovinei”. Când făceam armata tocmai în Republica Autonomă Komi, părinţii îmi trimiteau ziarul prin poştă”, ne-a mărturisit stimatul oaspete.

Pios omagiu de la Crasna

Alături de sora poetului, dna Maria, de nepoata Elena Calenciuc (fiica fratelui mai mare, Vasile), nepotul Vasile Bărbuţă, s-au aflat crăsneni din câteva generaţii, pentru care opera poetică şi idealurile lui Ilie Motresc sunt ca o stea călăuzitoare. Directorul Gimnaziului românesc din Crasna, dl Ştefan Mitric, se simte responsabil pentru perpetuarea memoriei consăteanului martirizat şi ca deputat în Consiliul Regional, şi în virtutea legăturilor de rudenie prin sora sa Varvara căsătorită cu Gheorghe Motrescu, dar mai mult ca gospodar al comunităţii în care sălăşluieşte „semeţia dacă”. Evocând momente din copilărie, când umbla prin pădure din urma fraţilor Ilie şi Nicolae, dumnealui a relatat despre recenta hotărâre a consiliului local de orăşel de a conferi numele „Ilie Motrescu” unei străzi, unde se află casa părintească a poetului, locuită astăzi de mama nepoatei Lenuţa. De asemenea, a anunţat că, în incinta Gimnaziului, e în curs de pregătire sala de muzeu, consacrată celui care a lăsat o urmă atât de profundă în conştiinţa noastră naţională. E o urmă vizibilă, mai ales, în tot ce fac crăsnenii – cum îşi păstrează tradiţiile, portul strămoşesc, limba maternă, fapt dovedit şi de ţinuta lui Ştefan Mitric, îmbrăcat în cămaşă naţională. Directorul a menţionat cu mândrie că eleva Gimnaziului, Maria Augusta Avdochimov, a deţinut întâietatea la olimpiada republicană de limba română. La capitolul realizărilor mai recente se înscrie păstrarea şcolii de nouă ani, cu predarea în limba română, care, la 23 august, urmează să fie inaugurată ca şcoală-grădiniţă, cu două grupe de pregătire preşcolară.

Au confirmat spusele directorului lor gimnaziştii prezenţi (Magdalina Motrescu, cl. IX-A, Ana-Maria Gherman, cl. X-A, Laura Micailu, cl. X-A, Ilie Motrescu, cl. XI, Roman Mitric, cl. XI, Elena Iliuţ, cl. V, Natalia Iliuţ, cl. XI), prin cântări şi recitalul de poezie, emoţionantul moment artistic fiind ajustat de măiestria dnei Olga Bruja, care a studiat artele la Târgu Mureş, iar acum dirijează cu activitatea artistică la baştină. Au citit din creaţia proprie, consacrată poetului-mentor, tinerii Vasile Barbuţă şi Victor Avdochimov, care pe lângă vocaţia de poet o are pe cea de interpret şi compozitor de melodii la ale sale versuri. Victor a cântat la chitară şi o poezie a lui Vasile Bărbuţă, ce invocă duhul de libertate al unchiului său. Nepotul a mărturisit cu regret că a aflat la vârsta de 8 ani despre tragedia ce le-a marcat familia şi-l motivează să afle adevărul întreg despre unchiul său.

Despre zbuciumul Motreştilor, îndeosebi al fratelui Nicolae, în căutarea adevărului a vorbit un apropiat al crăsnenilor, Vasile Stăşescu, din Pătrăuţi: „L-am cunoscut foarte bine pe Nicolae, cu care am învăţat la facultate, iar prin el m-am apropiat şi de Ilie Motrescu. Am locuit la aceeaşi gazdă când ne pregăteam de examenele de stat. Am aflat de la prietenul meu tot calvarul familiei sale, despre persecuţiile îndurate, nevoile prin care a trecut şi fratele lor Ştefan. Sunt la curent cu investigaţiile lui Nicolae în clarificarea împrejurărilor asasinării lui Ilie, cu numeroasele sale drumuri ce au ajuns până la Odessa. Am fost împreună la Ion Ţâbuleac, care ştia multe. Pe sora lor Maria o cunoşteam de departe după costumul naţional ce-l purta la hramuri şi alte sărbători. Veneam la Crasna ca în Grădina Domnului, de dragul portului popular, al tradiţiilor minunat conservate, mai ales la sărbătorile de iarnă, de Sfântul Vasile”.

Cui a lăsat mesajul „Petreceţi sănătoşi”?

Despre dispariţia tragică, misterioasă, despre adevărul îngropat în nămolul Prutului ce mai pluteşte prin apele tulburi, mai stă ferecat în arhivele KGB-ului (altfel astăzi numit), au evocat cei care l-au cunoscut îndeaproape, retrăind momentele cutremurătoare din vara anului 1969. Preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, Ilie T. Zegrea, a convenit cu directorul Ştefan Mitric să se organizeze o întâlnire similară la Gimnaziul din Crasna, ca tânăra generaţie, viitorii gospodari ai acestei vestite aşezări „…-ntre Pământ şi Dumnezeu”, cum genial a scris poetul Ilie Motrescu, să-l cunoască mai bine pe cel care: „A fost, este şi va fi, prin poezia ce a scris-o, prin tot ce a făcut, unul din cei mai valoroşi, mai viguroşi apărători ai limbii române. Poezia „Semn” stă, fără s-o punem noi, alături de cele mai bune poezii ale marilor poeţi naţionali, începând cu Eminescu, Alecsandri şi continuând cu Labiş, Blaga... În numai două rânduri de la final – „Sub muntele acesta neamul meu/ răsare-ntre Pământ şi Dumnezeu” – găsim atâta sens, vigoare, credinţă…”. La momentul când poetul Ilie Zegrea vorbea despre demnitatea, curajul demonstrat de crăsneni, în special de familia Motrescu, dna Maria a exclamat: „Iată unde e curajul, la „Zorile Bucovinei” de astăzi!”.

Ne bucură mult, ne insuflă puteri să rezistăm această apreciere, precum şi „complimentele la adresa organizatorilor”, auzite de la exigentul nostru îndrumător, scriitorul şi distinsul om de cultură, Mircea Lutic: „Manifestarea de astăzi îmi alină o durere de care m-am desprins să vin la acest moment de comemorare. Organizarea este foarte frumoasă. Atât de organic adună cuvântările şi piesele cântate, în plan ascendent, plutind de la amintirile familiei, încât e ca o alifie tămăduitoare, cred, la sufletul tuturor şi al meu în special”. Amintim că nu demult dl Mircea Lutic şi-a înmormântat soţia, rănile fiindu-i proaspete, iar perceperea ca nicicând mai acută, fapt relevat în emoţionata cuvântare – un adevărat eseu despre Ilie Motrescu ca personalitate de supremă valoare poetică, unică la acel timp în septentrionul bucovinean. E prea puţin să fac un rezumat al momentelor puse în lumină de dl Mircea Lutic, precum şi celor evocate de scriitorul, publicistul Dumitru Covalciuc, ele meritând să fie publicate integral, îndeosebi în acest an dedicat lui Ilie Motrescu. Voi aminti doar cele mai răvăşitoare evocări ale lui Dumitru Covalciuc: „Nu putea Ilie fi altfel, când ruşii l-au mânat pe tatăl său în lagărul de la Onega, lăsând o soaţă tânără cu opt copilaşi, l-au împuşcat pe bunicul său. El a crescut fără tată, a strâns destul amar. Se închidea în sine, când tăcea i se zbătea o cicatrice de pe obraz. Ultima dată l-am văzut pe balconul redacţiei întunecat la faţă. Mă pregăteam să plec în România, trebuia să-mi dea nişte caiete cu folclor pentru Academia Română, pe care aveam să le trec clandestin prin vamă. Nu mi le-a dat. Mi-a spus că nu face târg cu nimeni, că nu mai poate să rămână la „Zorile Bucovinei”. Când m-am întors din România nu mai era în viaţă…”.

De sentimente contradictorii – bucurie şi durere – este copleşit scriitorul Simion Gociu, când îşi aminteşte de prima sa zi de lucru la „Zorile Bucovinei”: „Eram bucuros că voi lucra alături de Ilie Motrescu. În dimineaţa primei zile la ziar, n-am găsit pe nimeni la redacţie. Am aşteptat până după amiază pe balcon. Pe la orele 14 au început să vină colaboratorii, trimişi să-l caute pe Ilie Motrescu prin fântânile de la Roşa. Chipurile, dacă n-a fugit în România, s-ar fi aruncat în vreo fântână. De fapt, călăii, care l-au omorât şi l-au aruncat în Prut, ştiau ce s-a întâmplat cu el. A urmat scena zguduitoare a deshumării cadavrului şi înmormântării la Crasna. A fost nenorocul meu de a nu-l avea alături pe Ilie Motrescu”.

Renăscut din doine şi balade

În calitate de organizatori, am stăruit să adunăm, alături de neamul său de la Crasna, tot ce i-a fost scump şi drag lui Ilie Motrescu – florile talentelor din Bucovina. Sperăm că s-a bucurat acolo Sus, pe Muntele Ceresc, de prezenţa Victoriei Costinean, care a venit cu vocea şi gândurile înmănuncheate într-un buchet imaginar de lăcrimioare pentru cel omagiat. Victoria a absolvit ŞM de la Crasna în anii când numele lui Ilie Motrescu era tabu, dar, totuşi, a auzit despre tragica-i moarte de la soţul ei Ştefan Costinean. Ea speră că, odată şi odată, se va găsi o Vitorie Lipan, care va scoate din pământ adevărul. Ca interpretă şi conducătoare artistică a unui minunat colectiv de copii, Victoria Costinean a apreciat evoluarea tinerilor din Crasna, turnând balsam peste rănile amintirilor cu două piese proprii (prima pe versuri de Ştefan Costinean, iar a doua, în premieră, îi aparţin melodia, şi versurile).

Incomparabila interpretă de romanţe, Maria Dovghei, inspirată de o fotografie a lui Ilie Motrescu cântând la vioară, ne-a readus în anii tinereţii năvalnice a rebelului poet. Parfumul romanţei „Vioara”, înaripată de glasu-i tulburător, ne-a făcut să simţim aievea melodia revărsată din inima celui comemorat. În câmpul simbolic de flori, invocat de Victoria Costinean, de dragul lui Ilie Motrescu au „înverzit” pădurea de la Crasna „Fetele din Bucovina” (Luminiţa Demeanic, Angela Bota, Veronica Pridie, Aurica Airinei), frumoase, duioase, îmbrăcate în costume ce le înnobilau strălucirea. Dorul eminescian cântat de aceste păsări măiestre îi va înflori pe mormântul de la Crasna, unde şi-a găsit liniştea eternă.

La cele spuse şi nespuse în acea zi de omagiere, de comemorare, în mănunchiuri verzi de busuioc se înscriu versurile inimoasei Eugenia Balan-Ciocoboc din Tereblecea, precum şi gândurile nerostite ale liderilor comunităţii româneşti, prezenţi la manifestările noastre – Vasile Bâcu, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, Octavian Bivolaru şi Ilie Popescu, preşedinţi ai societăţilor „Golgota”, Ion Broască, preşedintele Societăţii Medicale „Isidor Bodea”. Nutrim încrederea că acest 18 august 2016 a fost pentru toţi cei prezenţi la „Zorile Bucovinei” ziua când ne-am înnemurit cu familia Motrescu, precum şi cu toţi românii din constelaţia celor demni, curajoşi, oameni de care nu se lipesc lacheii şi mişeii.


Maria TOACĂ

Fotografii şi video „Zorile Bucovinei

Steaua lui Ilie Motrescu

Atunci, când noaptea schimbă ziua,

Şi vine întunericul,

Când nici speranţa – Luna

Nu-ncununează cerul,

Doar stelele pe boltă

Rămân ca pretutindeni

Să lumineze drumul,

Să mergem înainte

Dar hienele mişele

Pe drapel având o stea

Se-ncrezură că doar ele

Pot profita de ea.

Cică a lor stea este dreaptă,

Cică alte nu mai sunt

Şi chiar dacă mai există –

Le-om da la pământ.

Se înarmară bine,

Din arme-au împuşcat,

Însă un singur lucru

Hienele-au uitat:

Steaua aflându-se departe,

Chiar doborâtă de duşmani

Va lumina Pământul

Încă mii de ani…

Vasile BĂRBUŢĂ, or. Crasna, raionul Storojineţ