ÎN LACRIMA LIMBII NOASTRE

2 septembrie 2016 р. | Categorie: Limba noastră cea română

LA „ZORILE BUCOVINEI” – „CASA LIMBII ROMÂNE” – CU TOT NEAMUL LA UN LOC

Casa Mare a „Zorilor Bucovinei” a devenit neîncăpătoare pentru intelectualii români ce au venit la 31 august la sediul ziarului să sărbătorească Ziua Limbii Române împreună cu toată suflarea românească, cei tineri stând în picioare, alţii găsindu-şi loc pe scaunele din culoarul redacţiei. Dincolo de orice, s-a demonstrat pe viu că putem marca un eveniment semnificativ ce ne reprezintă identitatea şi fără mijloace financiare, acordate de guvernul român, precum o facem noi, ziariştii de la „Zorile Bucovinei”, de „Ziua Bucovinei” şi alte sărbători de suflet, lansând nu o dată în paginile publicaţiei ideea marcării Zilei Limbii Române cu tot neamul la un loc, iniţiativă însufleţită anul precedent, când am sărbătorit ”floarea sufletului etnic al românismului”, într-un cerc mai restrâns,  preluată şi în acest an, sub auspiciile geniului protector al Luceafărului poeziei româneşti. Or, graţie sprijinului Consulatului General al României la Cernăuţi, fapt pentru care  ne exprimăm gratitudinea faţă de Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, faţă de toţi reprezentanţii misiunii diplomatice române, ne-am regăsit, în lacrima limbii noastre, laolaltă cu întreaga suflare românească, cu distinşii diplomaţi Ionel Ivan, ministru consilier, şi soţia sa, Mioara, consulii Aurelian Rugină şi Edmond Neagoe, sub teii lui Eminescu, la monumentul Luceafărului juvenil din centrul vechii urbe, sărbătoarea naţională a românilor de pretutindeni – ZIUA LIMBII ROMÂNE –  începând cu depuneri de flori la gloria geniului ce ne-a înveşnicit graiul în veşminte alese şi continuând la sediile ziarului românilor din Ucraina – „Zorile Bucovinei”,  Societăţii „Mihai Eminescu.

 Pentru românii, adunaţi la 31 august în Casa Mare a  „Zorilor Bucovinei”, Limba Română e „o stea călăuzitoare în ceruri ce ne luminează dăinuirea”…”Am pierdut tot ce am avut, numai limba ne-a rămas, dacă o pierdem şi pe ea nu mai avem pentru ce trăi pe acest pământ”. Discuţiile au fost fierbinţi, dar sincere, majoritatea constatând că „mama tuturor relelor suntem noi înşine, fiindcă ne lipseşte unitatea, demnitatea, ne trădăm Limba, Neamul, când ne înstrăinăm copiii, nepoţii de Graiul Străbunilor, că degeaba avem miere pe buze, dacă sufletul ne este contaminat de veninul urii,  că acei care ţipă mai tare şi se bat cu pumnii în piept sunt cei care nu fac nimic…”. Unii dintre colegi vin la manifestările noastre, dar nu publică nici un rând în ziarele româneşti locale, după cum au procedat de „Ziua Bucovinei”, la comemorarea poetului martir Ilie Motrescu,  a lui Iancu Flondor, făuritorul Unirii etc. Dar dacă se întâmplă ca discuţiile să fie aprinse şi tăioase, ceea ce e  normal în situaţia deplorabilă în care ne aflăm, în care se află limba română în Ucraina, le prind din zbor şi le  repetă în trei fraze similare în Internet, lipsite de formă şi conţinut „ce din coadă o să sune”.

Inaugurând Sărbătoarea de suflet a românului vitregit, înstrăinat de Ţară, gazda manifestării, redactorul-şef Nicolae Toma, a opinat ca problemele limbii române să fie reflectate de profesorii prezenţi, care le cunosc mai bine din practica pedagogică.

Dl ministru consilier Ionel Ivan le-a mulţumit tuturor „pentru prezenţa la Ziua Limbii Române, în număr tot mai mare, după cum se observă. Ne numărăm printre cei 28 de milioane de oameni vorbitori ai limbii române, care trăiesc în mai multe ţări ale lumii, Limba română se predă în instituţiile de învăţământ din 43 de ţări ale lumii. Este o limbă oficială a Uniunii Europene, ale altor organisme şi organizaţii internaţionale. Aşa cum am mai spus, nu trebuie să ne fie ruşine să vorbim limba română, nu trebuie s-o marginalizăm, ea este un  element definitoriu al identităţii noastre culturale româneşti. Deci, trebuie s-o respectăm şi s-o ocrotim, s-o promovaţi în calitatea dumneavoastră de etnici români”.

SĂ SALVĂM LIMBA ROMÂNĂ - ICOANA SFÂNTĂ A NEAMULUI

„Felicit din toată inima colectivul „Zorilor Bucovinei” cu frumoasa idee de a sărbători Limba Română împreună cu toţi fraţii de un sânge”, şi-a început mesajul Doamna Limbii Române, Eleonora Bizovi, cea care veghează torţa Graiului Matern la porţile culturii Marelui Boian, referindu-se la o revistă veche de 100 de ani ce se deschide cu „Hora Unirii”, şi sensibilizând: „Trebuie să apărăm ce au stropit strămoşii noştri cu propriul sânge, comoara, icoana sfântă a neamului – limba. Îmi plânge sufletul când văd cum îşi bat joc de limba noastră unii – Boianul, un sat pur românesc,  se ucrainizează. În sat sunt trei piloni ai culturii – biserica, şcoala şi primăria. Spre regret, în pilonul şcolii e ceva putred, căci ştim că şcoala a trecut printr-o istorie foarte zbuciumată. Dar în prezent noi ce facem? Ne unim? Luptăm? Carte românească pentru copii nu există la bibliotecile din Boian. Au donat  Nicolae Toma şi Maria Andrieş şi atât. De unde copiii să înveţe limba română?”.

Ca întotdeauna cu dorul de grai în suflet, sub nimbul protector al celor trei sacre culori ale Tricolorului, Corul de bărbaţi, dirijat de maestrul Dumitru Caulea, artist al Filarmonicii din Cernăuţi, absolvent al Conservatorului din Bucureşti, şi cele mai frumoase interprete, „Fetele din Bucovina”, îndrumate de viorista Luminiţa Demianic, au înălţat cele mai frumoase imnuri patriotice limbii române. Dirijorul Dumitru Caulea a mărturisit: „Pentru mine personal şi pentru  membrii Corului „Dragoş Vodă”, pe care îl conduc,  e o mare onoare să ne aflăm astăzi în Casa Limbii Române – „Zorile Bucovinei”. De ani de zile se pun în discuţie aceleaşi probleme, dar nu se face nimic pentru a salva limba română. Tragedia noastră constă în faptul că oamenii care şi-au sacrificat viaţa pentru dăinuirea neamului au murit  români, dar copiii, nepoţii  noştri vor muri români? Nu cred! Se întâmplă ceea ce avem şi merităm, fiindcă toate societăţile sunt divizate, nu ne unim. Demult urma să ne adresăm autorităţilor ca să numească un adjunct român de naţionalitate,  să ne fie de sprijin şi ajutor”.  Răspunzându-i la replică, scriitorul Ilie Zegrea a constatat: „Ne-am adresat de nenumărate ori, am fost toţi la O. Fyşciuk, şeful ARS Cernăuţi, am cerut să ni se dea la învăţământ un adjunct şi ne-am ales doar cu promisiuni”.

Victoria Costinean, profesoară la ŞM Ropcea, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, conducătoarea Ansamblului Etnofolcloric „Izvoraş”,  a spus ceea ce o doare, mărturisind sincer că-i plânge inima, când vede ce se întâmplă şi că trebuie să ne unim: „Situaţia limbii române de azi este jalnică. Limba română este neglijată, de aceea şcolile se ucrainizează. În Ropcea încercarea de a ucrainiza şcoala a eşuat. Cadrele didactice de la şcoală, împreună cu părinţii, susţinuţi de „Zorile Bucovinei”, au depus o muncă colosală şi slavă Domnului, nu s-au mai deschis clase ucrainene. Problema noastră constă în faptul că nu-i unire. Avem multe societăţi. La manifestările organizate de unele dintre ele mereu aceeaşi oameni se adună – 10-20 . Sunt organizate doar pentru a obţine bani din România. Tineretul şi cadrele didactice nu prea vin la aceste manifestări. Limba română e la sate, în Internet n-o caută nimeni. Foarte puţini accesează  Internetul, dar nu pentru a citi ceva în graiul matern. Îmi vine să plâng când aud cum unii profesori vorbesc în limba română. Trebuie să salvăm limba română, portul popular şi să nu ne bucurăm că ucrainenii învaţă limba română. Ei ştiu pentru ce o fac. Mai bine mijloacele pentru manifestările finanţate, pentru care România cheltuieşte o mulţime de bani, ar fi direcţionate şcolilor pentru păstrarea limbii, culturii române”. Privighetoarea cântecului popular românesc de pe Valea Siretului doinindu-ne, cu vocea-i dulce şi melodioasă, de un lirism tulburător, două cântece personale, dedicate  limbii materne şi Bucovinei, împărţite în două de cotropitori: ”Căci de la Ştefan încoace, /Nu ne-au mai lăsat în pace. /Am pierdut tot ce ne-ai dat, /Numai limba ne-am păstrat-o. /Dacă şi limba le-om da, Doamne, cum ne-om mai ruga?/Că-acel ce ne ocroteşte, înţelege româneşte”. Căci „Din munţi de piatră rară, /Din codrii mari de brazi, /Din doine şi balade, /Se întorc dacii azi…/Avem un grai şi-o ţară, /Avem un falnic neam, Bogdan, Mihai, Corvine, un Cuza şi-un Ştefan…/Ne vin cu dor de ţară, /Ne vin cu dor de grai, /Din doine şi balade plăieşii lui Ştefan…/Iar la apus de soare Ştefan cel Sfânt ne-a spus: /”Vă las un neam şi-o ţară, să ţineţi fruntea sus!.”

„Limba maternă e scut şi cruce… /Luceafărul veşnic şi logosul neamului meu”, a citit din propria-i poezie Nicolae Mintencu, poetul, rapsodul, Învăţătorul Emerit al Ucrainei, cel care 57 de ani s-a dăruit cu trup şi suflet pedagogiei, relevând: „La noi, la Voloca, limba română e la loc de cinste, facem ce putem să o păstrăm pentru urmaşi. Spun unii că numai cântăm. Dar şi prin cântec, printr-o doină, o baladă frumoasă, altoieşti dragostea de grai. Cât voi fi şi voi trăi, mă voi strădui ca la Volooca să nu fie deschise clase ucrainene”.

CÂT TRĂIM PE-ACEST PĂMÂNT, MAI AVEM UN LUCRU SFÂNT

 „Pentru ea la Putna clopot bate,/Pentru ea ni-i teamă de păcate…/ Pentru ea e bolta mai albastră, Pentru limba, pentru limba  noastră… /Pentru ea cresc florile visării, /Pentru limba, pentru limba ţării” –  sub nimbul cântecelor patriotice, dedicate Limbii Române, cu o impresionantă scenetă, consacrată Limbii Române,  la „Zorile Bucovinei” –  în Casa Limbii Române, şi-a revărsat culorile Tricolorul, adus de tinerii de la Gimnaziul din Crasna, condus de directorul Ştefan Mitric, drăgălaşii şi talentaţii discipoli ai excepţionalei dne Olga Bruja-Avdochimov,  de la Centrul de Cultură, care, asemenea părinţilor, buneilor şi străbuneilor, ştiu să-şi iubească şi să-şi păstreze cu sfinţenie Limba, Tradiţiile şi Obiceiurile, Portul Naţional.

„Haideţi, să nu ne mai lăudăm cu puţinul pe care-l facem pentru limba noastră!”, ne-a îndemnat  pedagogul Gheorghe Onofreiciuc, aducându-ne fapte reale cum românii duşi în neagră străinătate şi-au iubit şi îşi iubesc Graiul, că astfel ar trebui să procedăm şi noi:  „În Siberia, un urmaş, părinţii căruia au fost deportaţi în 1941 cu cinci copii, decedând de foame aproape toţi, mai apoi, prin anii’80, a deschis în satul Nadir o şcoală românească, a inaugurat  Societatea Română din Regat, editează un ziar de limbă română, iar noi privim cum şcolile noastre cu limba română de predare sunt distruse. În 1945, ca să nu fie ucrainizate, din satul românesc din rădăcină Cuciurul Mare,  la Voloca s-au stabilit cu traiul multe familii de români. În prezent, unii voleceni bogaţi îşi duc odraslele la şcolile ucrainene din Corovia, tot sat românesc ucrainizat, şi la Cernăuţi”.

 „Am vorbit azi cam aprins, a conştientizat scriitorul Dumitru Covalciuc. Până nu facem rânduială în familiile noastre, nu vom obţine nimic. Vorbim despre limbă, dar copiii şi nepoţii unora dintre noi nu ştiu româneşte, la fel precum şi unii nepoţi ai conducătorilor de societăţi, dar ei „salvează” neamul şi primesc finanţări din România. N-am văzut o mai mare dezbinare, decât în Bucovina.  Nicolae Toma a dat primul anunţul în ziar, era bine şi frumos să facem Ziua Limbii Române toţi împreună... Sunt membru al prezidiului Societăţii „M. Eminescu” şi timp de 6 ani n-am fost chemat la nici o adunare… Haideţi să salvăm şcoala prin copiii şi nepoţii noştri! Aţi văzut fetiţa lui Andrieş, care frecventează grădiniţa românească împreună cu nepoata mea, cât e de frumuşică?  O dau apoi şi pe nepoata mea la şcoala românească. Eu îs bunic şi fac atmosfera în familie”.

 „La mulţi ani!” Limbii Române şi românilor oriunde s-ar afla, le-a urat consulul Edmond Neagoe: „Sunt fericit că există o Zi a Limbii Române. Este o sărbătoare atât de frumoasă, dar n-aş vrea să trecem nici peste problemele ce există, dar nici să intrăm într-o polemică care să umbrească un moment atât de frumos. Sunt fericit că România se numără printre puţinele state ce a dedicat o zi naţională limbii române. Aceasta vine nu doar de la o decizie luată de guvernanţi, ci şi de la dragostea şi insistenţa românilor de pretutindeni de a avea o zi a lor, oriunde se află. Limba română – limbă a Uniunii Europene –  este vorbită în 43 de ţări, dar români sunt în mult mai multe state din lume. Unii români din dorinţa lor de a trăi mai bine au trecut frontiera, peste alţii, din nefericire, a trecut frontiera. E o dramă, pe care o trăim în fiecare zi în teritoriile istorice. Indiferent unde ajunge o familie de român, prima ei legătură cu ţara este limba strămoşească – limba română, fiindcă „Limba Română este Patria mea”, este patria noastră. Răspunzând replicilor lui Dumitru Covalciuc, pe care l-a numit „magul nostru de la Oprişeni”, distinsul diplomat român a specificat că „Ţara îşi iubeşte fiii şi se străduieşte din bucata de pâine să dea la toţi copiii. Iar felul cum se împarte, aici întotdeauna vor exista anumite nemulţumiri, însă depinde de noi toţi ca înainte de validarea proiectelor, când se discută prioritatea lor, fiecare  să-şi spună cuvântul”.

„Cât trăim pe-acest pământ, mai avem un lucru sfânt” – să ne iubim Limba, să ne păstrăm Identitatea – polemica celor înţelepţi, cu părul nins, fiind atenuată de versurile şi cântecele patriotice ale tinerilor, ale celei mai micuţe  şi drăgălaşe româncuţe, Veronica Andrieş, coborâtă parcă din Columna lui Traian. Or, prin versurile la declamarea cărora micuţa vedetă a pus atâta suflet şi talent, acest boboc de româncuţă de viţă aleasă de români ce-şi iubesc cu adevărat Graiul şi Neamul, gătită de zile mari cu ie şi cătrincioară, care a venit la sărbătoarea Graiului Matern împreună cu bunica Veronica,  profesoară universitară, şi bunelul Petru Hriţcu, medic stomatolog din Ceahor, de altfel, tot sat românesc ucrainizat, mama Iulia şi tatăl Iulian Andrieş, ne-a turnat balsam pe rană, amintindu-ne de fineţea şi puritatea Graiului Matern:  „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, /Altă limbă-armonioasă ca ea nu găsim…”,  îndemnându-ne: „Vorbiţi, scrieţi româneşte, pentru Dumnezeu”.

„Cât Luceafărul răsare şi în cer e sărbătoare, /Şi e pace pe pământ, mai există ceva sfânt”… „Nu mă las de limba noastră”, /De limba noastră cea română” - în pofida tuturor divergenţelor şi polemicilor, anume copiii şi tinerii au fost acei care ne-au demonstrat prin exemplul personal pura iubire faţă de Limbă şi Neam, iar piesele interpretate de  talentaţii şi bravii  gimnazişti din Crasna,  dăruiţii cu har, Dumitru Facas, student la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii din Cernăuţi,  Silvia Fedoreac, elevă la ŞM Boian, susţinută de îndrumătoarea şi diriginta Georgeta Lazăr-Nescoromni, de mama Aurica Fedoreac, profesoare  la aceeaşi instituţie de învăţământ,  sunt, după cum a accentuat redactorul-şef Nicolae Toma, „o dovadă că chiar prin cântec învăţăm să ne iubim Limba, să ne păstrăm ce avem mai sfânt – Identitatea naţională”.

DACĂ PIERDEM LIMBA ŞI CULTURA, NU MAI AVEM PENTRU CE TRĂI

Profesoara Elena Purici s-a referit la problemele ce ţin de cultura limbii române, că „unii se ruşinează să vorbească în public româneşte”, la traducerile incorecte din ucraineană în română, că „majoritatea profesorilor nu abonează ziare în limba română în afară de cele raionale, care le sunt impuse şi nu sunt la curent cu toate noutăţile”, că „ar trebui să se organizeze cursuri de perfecţionare nu doar pentru profesorii de limba română, dar şi pentru ceilalţi ce predau alte discipline, să se programeze astfel, încât la ele, în România, să nu plece unii şi aceeaşi pedagogi”, accentuând asupra lipsei în şcolile noastre a publicaţiilor metodice, idei continuate şi de profesorii Dorin Misichevici, care a conştientizat că „în şcoală nu se face ştiinţă”, şi de Octavian Voronca, membru al prezidiului Societăţii „Mihai Eminescu”, care a sensibilizat că „părinţii comit o crimă gravă, dându-şi copiii în şcoli străine, astfel odraslele lor nu vor şti nici ucraineana, nici româna”: „Au fost date în ziarele noastre trei anunţuri referitoare la Ziua Limbii Române şi cel mai reuşit, cred eu, a fost cel al „Zorilor Bucovinei”, fiindcă conţine cuvinte care până acum n-au fost tipărite în anunţuri – să venim îmbrăcaţi în portul nostru naţional. Acum unii am venit aşa, dar măcar data viitoare să îmbrăcăm frumoasele noastre costume populare româneşti, după cum ne-au îndemnat ziariştii de la „Zorile Bucovinei”. Susţinând afirmaţiile lui  Octavian Voronca, corespondenta noastră netitulară şi ciocârlia cântecului popular românesc din Ropcea, Gheorghina Pascal, îmbrăcată în veritabilul strai naţional, a dat grai unei impresionante poezii, dedicate limbii materne, convinsă că „Ziua Limbii Române trebuia să fie o frumoasă sărbătoare, iar pentru polemici avem alte zile obişnuite, în care fiecare trebuie să-şi spună durerea”.

Pentru pedagogul Gheorghe Micailu din Ciudei, care a pregătit zeci de profesori de română ce activează în Ucraina şi Republica Moldova, şi care a contribuit la introducerea alfabetului latin în învăţământul din raionul Storojineţ, Limba Română „e-n lumea cerului o stea”, pe care mama i-a „puso-n suflet pentru drum”, exprimându-şi dorinţa ca „statul român să nu jelească să ne acorde cetăţenia română, românilor înstrăinaţi de Patria-mamă nu din vina lor, chiar şi ucrainenilor din teritoriile istorice”.

Rapsodul Nicolae Mintencu, cu măiastra-i voce, a cântat dorul de Maternă,  rugând-o pe măicuţă să i-l ia şi să i-l tot ducă, cât va exista lumea şi pământul, iar docentul universitar Ilie Popescu a conștientizat că „lideri cu ştampilă avem mulţi”, că „cei care ţipă mai tare, nu fac nimic, în satele lor  ucrainizându-se şcolile”, accentuând: „Dacă pierdem limba, tradiţiile şi cultura, nu mai avem pentru ce trăi pe acest pământ”.

Felicia NICHITA-TOMA

NOTA REDACŢIEI. Deşi ziarul „Zorile Bucovinei” are mari datorii la tipografie, am hotărât să tipărim acest număr al bisăptămânalului nostru în culori, consacrându-l ZILEI LIMBII ROMÂNE –icoana sacră a sufletului românesc.