06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA BOIAN, DACĂ VORBEAU ROMÂNEŞTE, PLĂTEAU O GRIVNĂ

5 octombrie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

SE PARE SE ÎNTORC TIMPURILE…

Citind articolul ”Limba română în Bucovina istorică moare lent, încetul cu încetul”, publicat la 16 septembrie a.c. de ziarista Felicia Nichita-Toma, ţin să-mi exprim şi eu propriile păreri despre acest trist subiect.

Când la Boian s-a deschis prima clasă cu limba ucraineană de predare, s-a făcut o reparaţie excelentă în clasa respectivă, s-a adus mobilă nouă şi o învăţătoare, care nu ştia o boabă în română. Pe lângă toate, copiii n-aveau voie să vorbească în limba mamei nici la recreaţie. De se întâmpla cineva să înceapă a vorbi româneşte, trebuia să plătească o grivnă. De frică, copiii fugeau afară ca să poată vorbi în voie româneşte, fără să plătească. Mă întreb şi vă întreb şi pe voi, dragi cititori, nu-i de plâns această stare de lucruri? De ce copiii noştri trebuie împărţiţi în două categorii? Cei ce învaţă în limba ucraineană – să aibă tot confortul ca la mama acasă, iar cei ce studiază în limba română – ca la o mamă vitregă. Copiii ţării, conform Constituţiei, trebuie să aibă aceleaşi drepturi, indiferent de naţionalitate şi religie.

Directorii şi unii pedagogi au fost luaţi cu zăhărelul, că li se va da autobuz pentru transport, că li se va face reparaţie în şcoală. În această capcană cu momeală au căzut şi cei din Boian. În prezent reparaţia o fac tot părinţii şi pedagogii. Ce greutate apasă pe spinarea părinţilor! Le plâng de milă. Iar comisiile ce vin din raion pentru primirea şcolii, încă mai caută nod în papură. Halal de aşa ţară care n-are grijă de viitorul cetăţenilor ei.

Am avut ocazia să mă odihnesc câteva  zile la sanatoriul „Nistru”din orăşelul Camenca, Transnistria (Prednistrovie). În orăşel trăiesc 900 de locuitori. Sunt două şcoli construite una lângă alta: cea cu limba rusă de predare şi cea moldovenească, adică tot românească. Îmi pare rău că n-am avut posibilitate să vizitez interiorul lor, dar am admirat numai exteriorul clădirilor. M-am gândit cu amar la starea jalnică a unor şcoli româneşti de la noi.

Are perfectă dreptate jurnalista Felicia Nichita-Toma, că dacă vom sta cu mâinile în sân, o să pierdem şi ce ne-a mai rămas. Politica statului este să se şteargă urmele românismului în dulcea-amara Bucovina. Şi e mare păcat pentru noi, pentru strămoşii noştri din morminte, care au luptat pentru Limbă, Neam şi Patrie. Să ne lăsăm călcaţi în picioare?!

Mă întorc cu gândul la orăşelul Camenca, care se află dincoace de Nistru. De ce aparţine Transnistriei? Fiindcă acest orăşel a fost moşia cneazului P. H. Vittenstein (1769 – 1843), erou al războiului ruso-francez  din 1812. El a pus baza sanatoriului, iar urmaşii lui l-au perfecţionat. În prezent sanatoriul are 450 de paturi şi oamenii au posibilitate să se trateze de diverse boli. Am întâlnit aici persoane din Israel, Portugalia etc. Majoritatea lucrătorilor sanatoriului vorbesc limba română şi nu li-i ruşine.

Am scris acest pasaj cu gândul la Boianul nostru ce a fost circa 300 de ani moşia cronicarului Ion Neculce şi nimeni n-a discutat cui trebuie să aparţină Boianul!

Eleonora BIZOVI, s. Boian, raionul Noua Suliţă