CE PIERDE UCRAINA, DACĂ COPIII ROMÂNI ÎI VOR STUDIA ISTORIA ŞI GEOGRAFIA ÎN LIMBA MATERNĂ?

Ca să fim mai convingătoare, voi începe de departe. În fiecare an Curtea Europeană a Drepturilor Omului (i se mai spune și ”Curtea de la Strasbourg”) primește de la cetățenii ucraineni sute și mii de plângeri. La momentul de față își așteaptă rândul mai mult de 10 mii de cereri din partea cetățenilor ucraineni contra propriului stat. Ucraina bate recordul în această privință, fiind depășită numai de Rusia și Turcia. Primul care a deschis drumul, în 1997, către Curtea de la Strasbourg a fost Iuri Kaisyn, un pensionar din regiunea Lviv, care a câștigat procesul contra Ucrainei, reușind să obțină compensațiile la pensie ce li se cuveneau minerilor. Au urmat apoi multe alte câștiguri de cauză din partea unor simpli cetățeni care s-au plâns în privința nedreptăților sociale, a violenței suportate în locurile de detenție etc. În ultimul timp, numărul de plângeri adresate Curții Europene a crescut de 25 de ori! Ucraina a plătit până acum persoanelor lezate milioane de grivne, căci întârzierea sau refuzul de a achita sumele stabilite de judecata europeană sunt pedepsite cu excluderea țării din Consiliul Europei. De regulă, dreptatea este de partea persoanelor reclamante. Până în prezent statul a câștigat numai în trei procese.

La drept vorbind, nu e nimic senzațional în faptul că cetățenii noștri își caută dreptatea în instanțele europene, aceasta fiind o dovadă în plus că trăim într-un stat democratic și ne bucurăm de libertatea la care am aspirat și pentru care s-a vărsat sânge. Nici celor mai ardenți patrioți nu le-a trăsnit prin cap să le incrimineze înaltă trădarea de țară cetățenilor care se judecă cu statul la Strasbourg. Dar se găsesc printre noi ”prieteni”care nu admit ca democrația și libertatea cugetului să fie un bun al tuturor cetățenilor. Citesc, iată, într-un articol semnat de redactorul-șef al ziarului ”Ceas”, Petro Kobevko („MINCINOȘII DIN BUCOVINA!...”), despre marea neobrăzare și trădare cetățenească din partea câtorva lideri ai societăților naționale românești. Ce crimă contra statului au comis aceștia? Nici mai mult, nici mai puțin, și-au permis impertinența de a trimite o scrisoare structurilor europene – reprezentanților UE, SUA și Canadei în Ucraina, Reprezentanței UE și OSCE în Ucraina, în care, după cum crede jurnalistul vigilent, ”semnatarii defăimează statul în care trăiesc și ai căror cetățeni sunt în timpul de față”.

Deși nu sunt adeptul scrisorilor deschise practicate în ultimul timp de unii lideri de-ai noștri ca un panaceu contra tuturor durerilor, sunt gata să semnez sub fiecare rând din scrisoarea atât de vehement atacată de dl P. Kobevko. De asemenea, putem ușor combate toate învinuirile nici pe departe întemeiate aduse semnatarilor. Mă voi referi, însă, doar la câteva mai ilustrative. Or, în afară de acuzarea neargumentată că scrisoarea e o mare minciună și calomnie la adresa Ucrainei, întâlnim apostrofări care se lipesc ca nuca de perete, dar ne fac să credem că însăși existența noastră pe acest pământ e un pericol pentru Ucraina. Bunăoară, autorul se arată foarte îngrijorat de condiția moldovenilor, nerecunoscuți ca națiune de către români. Dragostea și hazardul cu care apără falsul stalinist privind limba și poporul moldovenesc sunt o dovadă elocventă a urii sale față de români, pe care-i vrea cât mai puțini pe acest pământ. Menționând că între comunitățile etnice pe primul loc se clasează rușii, urmați de beloruși și moldoveni, autorul anunță cu bucurie că ”în Ucraina trăiesc aproape de două ori mai mulți moldoveni decât români”.

Mai departe întâlnim paradoxuri și mai șocante: ”În condițiile în care se află în prezent Ucraina, când la Est inamicul dă năvală asupra țării noastre și cei mai buni fii și fiice ne apără cu arma în mână libertatea și independența, semnatarii scrisorii insistă ca în școlile ucrainene obiectele ”Istoria Ucrainei”, ”Geografia Ucrainei”, ”Apărarea Patriei” să fie predate în limba română”.

Interesant, ce prejudicii ar aduce Ucrainei studierea istoriei și geografiei țării în limba română de către elevii din așa-numitele școli cu limba română de predare, căci în majoritatea aproape toate disciplinele se predau în ucraineană și numai denumirea de școli românești le-a rămas?! Cu atât mai mult, cu cât, chiar după cum scrie P. Kobevko, ”Anume România în ultimele luni a devenit un avocat activ al Ucrainei în toate structurile europene – UE, NATO, etc.” Reiese, când e vorba de apărarea intereselor Ucrainei pe arena internațională, România cu limba ei română este bună, însă studierea istoriei de către elevii români în limba maternă e o tentativă contra statului ucrainean. Adică, nu-i nici un pericol dacă parlamentari și miniștri vorbesc rusește, în limba agresorului (posibil și istoria Ucrainei se studiază în unele școli din estul țării în limba rusă), iar în română – e sfârșitul lumii! Exprimarea acestui deziderat este etichetat ca destabilizare a situației în țară, calomnie la adresa statului, apă la moara Kremlinului și, desigur, încheierea unui pact secret cu Putin.

O obsesie mai veche a redactorului-șef de la ”Ceas” este ”discriminarea” ucrainenilor din sudul Bucovinei (județul Suceava). Pentru el, în regiunea Cernăuți, nu există români, nici localități românești, ci doar sate cu vorbitori de limba română. În schimb, în județul Suceava, ucrainenii sunt într-adevăr ucraineni și satele sunt ucrainene. Însă, mare nevoie! În aceste sate nici un primar nu e ucrainean de naționalitate, în timp ce în localitățile cu vorbitori de limba română din regiunea Cernăuți toți primarii sunt etnici români. Oare e vina noastră că în ținut sunt atâtea localități cu populație sută la sută românească și n-a venit, ca să fie ales, de undeva de pe lună vreun primar de altă naționalitate?! Cât privește România, în acest stat care respectă standardele europene lupta cu corupția e foarte dură. Oamenii votează cu cei care merită să stea în fruntea comunității. Și dacă, într-adevăr, nu există primari de etnie ucraineană (ceea ce nu știm cu precizie), nu e vina României. În județele Covasna și Harghita, cu nu număr majoritar de maghiari, funcțiile eligibile și de conducere sunt deținute, în principal, de exponenții comunității maghiare.

La noi, dacă s-ar inaugura un festival al mincinoșilor, mai face să ne batem capul cui ar reveni trofeul? Voi aduce drept dovadă doar o singură, dar cea mai evidentă minciună din articolul „MINCINOȘII DIN BUCOVINA!...”, demnă de marele premiu: „Numai în regiunea Cernăuți, în 81 de școli se predă în limba română”. Săptămâna trecută, la sărbătorirea jubileului Gimnaziului nr.6 (fosta ŞM nr.29 – prima din Cernăuţi cu limba română de predare) am auzit din gura unui funcţionar de la Departamentul Regional Învăţământ şi Ştiinţă că în ţinutul nostru sunt 61 şcoli cu limba română de predare. Aceasta-i cifra oficială, deşi ştim bine că în multe din aceste şcoli majoritatea obiectelor se predau în limba de stat.

Maria TOACĂ